De dimineață, ca prin vis
m-am sinucis;
și m-am plimbat din nou prin parc
și printre pietrele ce-mi plac
ce mi-au placut, n-am realizat
poate-am greșit.
Deasuprea mea plutesc in gol
doar corbi.
aș vrea să mă alatur lor
să-mi dau lumina celor orbi
dar sunt aici, lipit de sol
fără scăpare.
Ce-aș da să pot ajunge iar
in pragul nebuniei,
sunete dragi asupra-mi sar
de pe cornee-un gust amar
sinestezie, mi-era dor
să mor degeaba.
O palmă de-aș putea să-mi dau
să mă trezesc din nou
și-apoi
să pot simti
să pot iubi
adio.
