Sweet story ; scary life

Accidentul

M-am gandit sa va povestesc o parte foarte stranie a vietii mele. Momentan, am 20 de ani, iar numele meu este Rossalinda, dar mai toti prietenii imi spun Riri sau Rossie.

Cand au inceput toate lucrurile acelea ciudate de care va spuneam, aveam 16 ani. Stateam la calculator.

- Rossie! A venit Jade, o aud pe mama.

-Ok, spune-i sa vina sus.

Jade urca scarile.

- Hey!

- Hey, esti libera?

- Sigur.

- Super! Hai la mall!

- Nu am chef azi de mall... poate alta data.

- Ok, atunci ne vedem maine.

- Te pup, pa!

- Si eu, noapte buna!

Este o liniste cumplita. Ma uit pe geam, la zapada ... la peisaj... si observ ca totul este de un alb imaculat, plus ca nu vad nici macar un om. Brusc, doua masini intra pe strada si se lovesc. Intr-una dintre ele este fratele meu, Andrew. Fug repede afara si vad ca Andrew nu este mort, dar ii curge sange de peste tot. Cealalta persoana nu a patit absolut nimic, asa ca si-a continuat linistita drumul, nepasandu-i de ce a lasat in urma.

O strig repede pe mama, care este la televizor. Nu ma aude, asa ca sun la ambulanta. O doamna imi raspunde si imi spune ca nu sunt destule ambulante, fiindca aproape toate sunt la un accident foarte grav, iar cea ramasa este pastrata pentru un caz foarte complicat, daca cumva va aparea. Fiind un orasel foarte mic, spitelele nu sunt foarte bune si probabil acea doamna mi-a auzit vocea de copila si a crezut ca fac o gluma sau pur si simplu ca dramatizez mai tare decat este cazul. Ma intreaba daca nu pot sa il aduc cu o alta masina.

Il sun pe Clark, cel mai bun prieten al lui Andrew. Ii spun sa vina urgent cu masina fiindca fratele meu este inconstient. Vine in 5 minute, deoarece sta foarte aproape. Il ia usor, apoi il pune cu foarte mare grija pe bancheta din spate. Eu ma asez langa el. Ii pansez ranile lui Andrew cu o carpa din masina lui Clark. Mai bine asa, decat sa piarda prea mult sange si sa moara instant.

Cand ajungem la spital, medicii il pun repede la ceva aparate.

- De ce ii faceti asta? intreb eu.

- Daca nu il conectam la aceste aparate, nu va mai trai. Acum nu mai raspira.

Pentru o secunda, am simtit cum lesin. Simteam cum inima mi s-a oprit pentru o secunda. Andrew este singurul din familie care ma intelege. Parintii mei sunt mereu plecati, sunt oameni importanti de afaceri. Iar cand sunt liberi se "relaxeaza", asa ca nu pot vorbi cu ei. Deci cand am nevoie de ajutor, intotdeauna apelez la el. Cum as putea eu supravietui in momentele grele fara el? De fiecare data cand mi se intampla ceva rau, este singurul care ma tine in viata.

M-am asezat pe un scaun. Ma uit cum doctorii sunt agitati...devin si eu agitata...