Sweet story ; scary life

Un sentiment neobisnuit

Ma plimb prin tot salonul... sunt speriata... Toti medicii au iesit din incapere, doar asistenta a ramas sa imi spuna sa nu mai fac galagie. Ce galagie fac? Cand umblu fac galagie? M-a rugat sa ma asez pe un scaun. O ascult, din moment ce se presupune ca ea stie ce e bine pentru fratele meu. O sun pe mama, nu imi raspunde... Il sun pe tata, imi inchide. Am inteles ca nu e important cand ii sun.

  Ma uit atenta la un aparat de masurat bataile inimii. Dintr-o data, bataile se opresc aproape de tot. Il stric pe doctor. Incep sa plang. Nu ma pot abtine, dar trebuie... Il strig in continuare, in timp ce fug langa Andrew. Incep sa ii vorbesc:

  - Te rog din tot sufletul meu... fii puternic. Rezista. Tu m-ai invatat sa fiu puternica, acum te rog fa ce m-ai invatat pe mine! Haidee... Respira, deschide ochii... Vorbeste-mi...

  Il scutur putin si ma uit din nou la aparat. Acum inima ii batea putin mai repede, dar totusi foarte incet, luand in calcul viteza normala. Doctorul intra in salon, ii pune un tub prin care respira aer si Andrew isi deschide ochii... Imi vorbeste:

  - Te iubesc, surioara! Voi fi alaturi de tine.

  Isi inchide la loc ochii... Bataile inimii se opresc, nu mai respira... Nu cred! Il imbratisez, il strig...dar a murit... Incep sa plang in hohote... Nu e posibil asa ceva! Toata noaptea am stat langa el... Desi medicii imi spuneau sa plec. Dimineata, asistenta il suna pe Clark sa vina dupa mine. Acesta vine, ma imbratiseaza si imi spune ca nu mai putem sta. Ii spun ca vreau sa raman cu Andrew, dar Clark imi spune ca nu putem ramane aici, plus ca oricum fratele meu va fi dus de aici. Il imbratisez pe Andrew, il pup pentru ultima oara... Si plec...cu gandul ca atunci a fost ultima oara cand l-am simtit, cand l-am vazut, cand l-am auzit... Urc in masina lui Clark, stau cu capul aplecat, gandindu-ma ce am facut sa merit ca ultima persoana care ma intelegea...sa plece dintre noi...

  Ajung acasa, intru in sufragerie... casa era pustie... stau treaza pana tarziu...cand vine mama. O intreb:

  - De ce nu mi-ai raspuns la telefon?

  - Draga, eu cu tatal tau eram intr-o sedinta! Ne-ai intrerupt, acum vei fi pedepsita.

  - Am avut un motiv foarte bun...

  - Taci! Nu ai dreptul sa te aperi! Chiar nu ma intereseaza... Treci in camera ta!!!

  In timp ce urcam scarile, ma intorc... Si ii spun:

  - Poate ca nu te intereseaza...dar doar iti spun ... ca sa sti de ce Andrew n-o sa mai vina acasa niciodata. E MORT, mama! Andrew e mort!

  - Poftim? Nu mai vorbi prostii. Taci din gura si treci in camera ta!

  - Mama, orice ai crede, tot asa ramane. E adevarat... Fratele meu si fiul tau, Andrew ... e mort.

  Fug repede in camera mea, inchid usa, ma trantesc in pat... inchid ochii si fara sa vreau, incep din nou sa plang. In timp ce plang... Cineva imi mangaie spatele... era masajul pe care mi-l facea Andrew cand eram suparata. Nu se poate... Cand ma ridic din pat...ma cutremura un sentiment de spaima...