TU poți fi ca EA?

Plouă

Din câte ştiu iubesc ploaia.
Iubesc acea linişte insuportabilă.

Ora 05:00
Chiar dacă sunt în aşteptarea răsăritului,mă las inundată de răcoarea ploii.
Toţi dorm. Tăcerea urlă cât se poate de tare,fiind însoțită de umbrele crengilor legănate de vînt.
Este a şaisprezecea toamna din viața mea.
Chiar dacă ceasul din colțul camerei nu mai funcționează demult, oricum reuşeşte să arate corect ora de două ori pe zi. Acul stă nemişcat la ora 02:00 din iarna anului 2015.
Mi-am amintit imediat de moartea prietenei celei mai bune- Amanda.
De ce mi-am adus aminte iarăşi? Trebuie să arunc nenorocitul ăla de ceas. Pentru câteva minute am simțit că îmi lipseşte căldura ei, glasul ei, degetele ei care cântau pentru mine la pian într-o seara de vară şi mirosul fin de caise de la hainele ei.
Îmi apare şi acum in minte momentul in care am îmbrăcat puloverul ei albastru, cum îmi mângâia obrazul şi îmi ştergea lacrimile. Era mereu acolo când aveam nevoie, fără a face vre-un efort sau fără să îi cer. Făcea asta mereu. Făcea asta pentru că mă iubea.
Ştia că o să plece de lîngă mine.
În ultima zi mi-a spus că trebuie să cred cu tărie că pierdem pe cineva pentru a primi ceva mai bun. Mereu trebuie să fiu gata să pierd tot ce nu îmi aparține, ce nu mi se cuvine pentru că Dumnezeu a pus deoparte ceva mai bun pentru mine. Ea fost, este şi va fi omul care a venit în viața mea cu un bagaj de lecții care mi-au dat peste cap toate principiile mele de trai. M-a motivat să îmi urmez visele,pentru că un om fără vise este un om mort.
E ora 05:30
Întunericul încă domneşte. La unii în case, la alții în suflet. Fereastra este acoperită cu picături de ploaie amestecate cu lumina lunii care o făceau să strălucească. Am desenat cu degetul o inima mare în semn de recunoştinţă față de ploaie şi m-am culcat.