Nu îmi vine sa cred...Spun și dărâm tot ce îmi iese în cale.
A plecat... Și. ..Și. .m-a lăsat sa mă lupt cu demonii care îmi vor sufletul.
Eu Damon Tigrus, jur pe ce am mai scump căci îmi voi aduce regina cea fugareata înapoi unde îi este locul.
Și am aflat în sfârșit după un timp cam îndelungat unde se ascunde.
Așa ca îmi chem servitorii sa îmi pregătească tot, și uite - mă în aeroport, poate acest drum îmi va schimba decizia sau voi rămâne la fel de încuiat la minte ca pana acum.Si nu mă refer la faptul căci sunt prost, m-am referit la faptul ca eu sunt mai sălbatic și nu am bunele maniere. Eee asta sa fie ultima problema.După ce avionul decolase, o tânără stuardesa mă întreba dacă sunt în regula. La felul în care era îmbrăcată cerșea după juniorul meu, însă eu nu mă culc cu toate nespălate ci am decât un singura stăpână și aceea este regina mea, Hope.
-Dacă ea nu va vrea sa vina, nu-i nimic o voi amenință chiar și cu moartea de va trebui.
-Ei, acum e acum de unde sa îmi încep căutările.
-Tara asta e atât de mare și de misterioasa încât uneori mă cuprinde teama din cauza ca mă voi pierde în acest minunat paradis, când de fapt ar trebui sa mă duc în Regatul meu acolo unde legile sunt făcute numai de mine, sclavii mor la porunca mea, iar femeile care nu mă respecta vor fi imediat violate.
-Mai întâi trebuie să îmi găsesc un hotel unde sa mă relaxez după acest drum lung, sa îmi sun beta-ul și sa fac o baie calda.
-După îmi voi contacta toți prietenii și rudele pentru a îmi găsi mica fugara.
-Hope, draga mea de mine nu ai cum să scapi, nici respingerea nu va deveni unica soluție pentru a ieși din aceasta situație.
-Ca sa poți fi intradevar fericită va trebui sa iti omori neamul, însă mai întâi trebuie să treci de mine.
După ce îmi comand un taxi, acesta mă lasă în fata unui hotel, și după ce fac tot pachetul mă pregătesc sa mă duc în camera mea însă simt un miros foarte cunoscut mie...
-Nu se poate... Nu poate fi ea... a..atunci și el trăiește?
CITEȘTI
Alpha Tigrè
Werewolf-Hope Light, mai încet ... nu mai pot, striga sora mea Believe. -Haide Bely nu vreau sa fim prinse de alpha Tigrè doar știi căci nu vom avea șanse sa supraviețuim mai ales când eu sunt luna sa. -Ei haide, cât de rău poate fi? -Nu e ca și când el ar...