Demonul meu iubit

5. Se intampla?!

                     Au trecut doua luni de cand Lexi si Adam au disparut. Mama s-a intors acasa si sunt fericita ca nu mai sunt sigura, dar ma tot gandesc...Desigur ma gandesc la Adam.De oare nu mi-a fost frica de el? De ce nu vroiam sa plec? si de ce simt ca innebunesc de dorul lui?Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri.    Alarma telefonului imi dadea de veste ca era ora 7:00 .Grabita imi trag niste haine pe mine cobor scarile ma asez la masa si incep sa infulec din bolul cu cereale pregatit de mama.Aceasta ma privea cu atata drag.

-Raven, draga mea mananca mai incet este ora 7:20!

-Nu pot, mama trebuie sa ajung mai repede la scoala deoarece mi-am uitat cartea de istorie in banca si nu am reusit sa invat.

Grabita imi termin bolul cu cereale dupa care imi iau ghiozdanul de pe canapea ,o sarut pe mama pe frunte si plec grabita inspre scoala tratind usa in urma mea.Ajunsa la scoala imi arunc ghiozdanul in banca si ma asez in banca lui Adam.Imi lipsea si nu sunt mandra de mine ca mi-am mintit mama, dar simteam nevoia sa fac asta.Era ora 7:30 clasa era goala, ma rog aproape goala.Eram atat de derutata. Nu intelegeam ce s-a intamplat cu Adam si de ce a plecat Lexi fara sa-si ia ramas bun.Gandurile puneau stapanire pe mine si fara sa-mi dau seama trecusera 10 minute de cand tot priveam in gol pe fereastra de alaturi asteptandu-l parca pe el.

O mana calda imi atinse spatele si am tresarit pe moment fara sa-mi dau seama cine ar putea fi.Imi intorc privirea si il vad pe el, pe Adam.

-Adam! Sar la el imbratisandu-l.Acesta ramasese uimit.

-Ce faci ,Rave? Ultima data cand am stat in aceeasi incapere cu tine eram un monstru iar acum tu ma imbratisezi?

-Eu...Da, te imbratisez pentru ca mi-ai lipsit si pentru ca eram ingrijorata.

-Sunt bine! Zise acesta indepartandu-se de mine.

-Nu, nu esti! Ai nevoie de mine iar eu sunt aici!

Acesta nu zise nimic , ma privi indelung cateva momente dupa care mi-a soptit:

-Vino, nu e locul potrivit pentru discutia aceasta.

Am mers la el acasa unde am primit un ceai de fructe de padure .Ne-am asezat pe canapea si am continuat discutia.

-Rave, e mult prea periculos!Nici macar nu stii ce sunt, nici macar nu ma cunosti!

-Stiu ce esti, esti un demon, stiu totul nu sunt proasta.In aceste doua luni cat ai lipsit m-am docmentat.Te inseli, Adam.Eu chiar te cunosc, eu mai bine decat oricine!

-Daca ai sti totul nu ai mai sta aici, in fata mea.

-Povesteste-mi!

-Pai...Bunica mea era o vrajitoare, una foarte puternica.Mama si tatal meu m-au abandonat inca de cand eram doar un copil.Ramas singur, orfan bunica m-a luat la ea si m-a invatat multe lucruri despre vraji si magie, chiar imi placea.Intr-o zi am aflat ca o sa am un fratior si am fost atat de bucuros, insa cand bunica a aflat de acest lucru s-a impotrivit spunandu-mi ca acest copilas va suferi mai mult decat am suferit eu si ca parinti mei il vor abandona si pe el.Nu am vrut ca el sa treaca prin ce am trecut eu asa ca am rugat-o pe bunica sa ma ajute.Intr-o seara cand parintii mei dormeau am mers acasa si l-am furat pe fratiorul meu mai mic.A ramas cu noi pana acum putin timp.Mama a aflat ca e la noi dupa ani si ani de cautari si a venit la noi pentru a-l recupera.Bunica mi-a zis ca mama vrea doar sa se foloseasca de el si ca nu il iubeste asa cum nu m-a iubit nici pe mine, insa nu era adevarat.De curand am aflat de la mama ca bunica m-a furat si ca vroia doar sa scape de un blestem.Eu eram elementul de care avea nevoie sa scape de blestem. Ea era un demon si avea nevoie ca eu sa implinesc 16 ani pentru a arunca blestemul asupra mea. Mama a incercat sa ma salveze insa nu a putut.Auzind aceastea am plecat furios la bunica mea pentru a-i cere socoteala ,dar nu am plecat singur eram cu mama, tata si fratiorul meu mai mic.Bunica era foarte puternica asa ca a aruncat vraja asupra mea iar familia mea a disparut.Ma intelegi tu, Rave.Acum poti sa fugi de mine nu o sa te invinuiesc.