Tattoo

03; 셋

Îl privește pe băiatul îmbracăt în negru ca și când el ar fi cel mai important om din univers, iar ea doar un fir de praf care nici măcar nu își permite să stea pe pantoful său. Este frumos, incredibil de frumos, iar tatuajele care îl acoperă dau impresia că este un băiat rău. Jennie mereu a fost atrasă de acest tip de băieți, iar de fiecare dată a suferit. Probabil și atracția pentru el o să fie la fel. Mereu aceeași poveste cu același final nefericit pentru ea. Si totusi acest gust dureros al pericolului o atrage nespus.

De câteva minute stă și se holbează la el, însă Kiji deja începuse să se plictisească. Stânge în mână sacoul fetei și îl ridică până în dreptul feței acesteia.

- Ai uitat asta la mine. spune calm și indiferent.

Ochii lui Jennie se măresc și privesc fix spre articolul vestimentar pe care era cusută insingna cu numele ei. Deja aude din spatele ei câteva chicoteli, probabil venite din partea colegelor de clasă, și roșește instantaneu știind că ea va fi noul subiect de bârfă de săptămâna aceasta.

Mâna băiatului încă e întinsă spre ea. Ce ar putea să facă? Oricum s-a făcut deja de râs în fața lui și oricum o să se vorbească despre asta, dar totuși ar prefera să nu se întâmple.

Kiji aude și el acele chicoteli și își mută privirea spre elevele din primul an care râdeau ca niște idioate. Se încruntă, gândindu-se că ele sunt probabil genul acele de copile care vin să își facă tatuaje cu unicorni sau cu versuri pe care nu au cum să le înțeleagă nici măcar dacă ele le-ar fi scris, genul acela de cliente pe care își dorește din tot sufletul să se evite și pe care le pasează mereu unchiului său pentru a scăpa de oroare. Se încruntă și le face semn din ochi să plece, însă se pare că mesajul său subtil nu are efect, așa că folosește cea de-a doua metodă.

- L-am văzut pe Baekhyun intrând în clădire, duceți-vă după el!

La auzul numelui membrului din Exo, o mulțime de fete aflate în curte au năvălit spre ușa de la intrarea în liceu. Jennie s-ar fi putut afla printre ele, gata să îl întâlnească pe idolul ei, însă Kiji o ia de mână și se îndreaptă spre cafeneaua de peste stradă.

- Ya! Ești nebun? Baek e acolo! strigă șatena disperată, încercând să își elibereze mâna din cea a lui Kiji, dar fără vreun rezultat.

Brunetul nu mai spune niciun cuvânt și intră în cafenea și se așează la o masă. Ia în mână meniul care este pus pe masă pe un suport din sticlă și începe să se uite prin el, analizând fiecare băutură în parte și din când în când uitându-se la șatena din fața lui.

- Nu ai de gând să îmi răspunzi? întreabă ea zadarnic, căci atenția lui nu poate fi acaparată decât de meniul peste care ea nici nu s-a uitat, cu toate că este aici de câteva minute bune.

El pare că nici nu o aude, de parcă nici nu ar exista, însă atunci când chelnerița se apropie, nici nu mai e nevoie ca aceasta să-l întrebe sau măcar să scoată vreun sunet, căci el își ia imediat ochii de la meniu. O analizează pe fată din cap până în picioare și îi zâmbește, observând imediat după asta cum pielea ei de culoare mierii devine din ce în ce mai roșiatică. Se uită fix în ochii ei, iar apoi îi atrage atenția tatuajul cu simbolul dolarului pe care îl are pe degetul ei cel mic. Îi vine să râdă. La prima vedere pare o fată rușinoasă, însă se pare că de fapt este o materialistă și că probabil ar face orice pentru un bacșiș.

- Ce a-ți dori să...

- Vreau o cafea decofeinizată, iar pentru domnișoară un capuccino cu alune și două brioșe cu fructe de pădure. spune calm, privind cu atenție mâna cu care fata notează grăbită comanda.

Pleacă și din nou cei doi sunt singuri. Jennie e și mai confuză decât înainte și se întrebă cum de a știu brunetul ce comandă ea deobicei dacă nu s-au întâlnit decât o singură dată înainte. Îl privește în ochi și este gată să spună ceva, însă el i-o ia înainte.

- Știi că aseară ai făcut câteva prostii la care am luat și eu parte ca un complice întâmplător, nu?

În mintea fetei reapare momentul sărutului, dar și cel în care Kiji a văzut-o fără tricou. Își lasă privirea în jos, încercând astfel să o evite pe cea a brunetului care stă foarte serios și o privește într-una. Îi ia câteva secunde să îi dea un răspuns, însă și acela vine doar ca o scuturare de cap.

Kiji zâmbește și, aplecându-se peste masă, prinde bărbia fetei cu două degete și o ridică în așa fel încât să se poată privi în ochi. Jennie roșește și încearcă să nu se uite la el. Acei ochi negri o intimidează și îi amintesc constat de ceea ce a făcut în seara trecută. Se gândește la faptul că dacă ar fugi acum, tot nu s-ar face de râs mai mult decât s-a făcut ieri și totuși privirea insistetă a băiatului o împiedică să facă orice mișcare.

- De ce ai vrea să pleci? Nu sunt o companie plăcută?

Ochii lui Jennie se măresc instantaneu și se îndreaptă speriați spre cei ai lui Kiji. Nu își poate da seama cum de a reușit să își dea seama că asta își dorea să facă. Prin cap îi trecu prin minte faptul că probabil Kiji citește gândurile, dar asta părea mult prea prostesc și scos din serialul acela cu Lee Jong Suk pentru a fi adevărat.

- Ai dreptate, ar fi foarte prostesc să crezi asta. spune el calm, așezându-se înapoi pe scaun.

- Tu chiar poți citi gândurile? îl întreabă fata în șoaptă pentru ca nimeni să nu audă ceea ce vorbesc.

- Nu! răspunde el zâmbind în colțul gurii și apoi privește pentru o secundă spre fereastra lângă care se află. Doar pot citi oamenii.

- Wow! Mi-ar plăcea și mie să pot să îl citesc pe profesorul de matematică în timpul testului.

Kiji începe să râdă și îi dă fetei șuvița de păr, care îi o parte din chip, după ureche.

- Ești frumoasă, Jennie. spune el fără nici cea mai mică urmă de teamă sau nesiguranță.

Jennie se roșește și mai rău decât a fost înainte și nu are idee ce să facă. Băiatul o intimidează. Îi vorbește atât de liber și familiar încât pare că se cunosc de când e lumea. Privindu-i ai putea jura că cei doi se cunosc de mult timp și că nu există șanse să se fi întâlnit acum o zi.

- Mult prea rușinoasă, Jennie! Mult prea rușinoasă. Ești exact cum mă așteptam să fii: o fată cuminte, care nu iese din vorba părinților și care, dacă nu s-ar fi aflat sub influența alcoolului, nu și-ar fi făcut niciodată un tatuaj. Și chiar dacă, printr-o absurditate, ți-ai fi făcut unul, nu ar fi fost un tatuaj cu numele meu, cel mai probabil un tatuaj în genul celui pe care îl are Hyuna pe omoplat, însă nimic altceva. Mai mult am venit pentru asta, nu pentru sacou. Am vrut să văd cum ești în realitate, dacă ești acea Jennie pe care am cunoscut-o ieri sau Jennie pe care am presupus-o eu... face o mică pauză și o privește pe Jennie din cap până în picioare. Se pare că presupunerile mele s-au adeverit.

Ea stătea și îl asculta. Îi scrâjneau dinții, iar pumnii și ținea strânși pe sub masă. Nu putea să suporte asta. Se ridică brusc în picioare, gest care îi atrage lui Kiji atenția.

- Știi ceva? Nici nu tu pari o ușă de biserică. Nu știu ce mi s-a părut interesant la tine ieri, dar acum îmi dau seama că și eu m-am înșelat. Ești plictisitor și de nesuportat! Vreau să uit că te-am întâlnit!

Și spunând acestea, Jennie își ia geanta și haina și pleacă, însă atunci când îi aude vocea, se oprește pentru o secundă și ascultă.

- Nu o să ai cum. Numele meu va fi mereu pe umărul tău, Jennie Kim.

"Un alt motiv pentru care să îl urăsc și să mă urăsc!" își spune ea în gând uitându-se urât spre băiat, apoi pleacă nervoasă spre supermarket.

_______________________