Tattoo

05; 다섯

Gândurile lui Jennie sunt mereu la Kiji, nu și-l poate scoate din minte. Nici chiar teama de profoserul Seo care dă teme uriașe elevilor care nu sunt atenți la ceea ce predă el nu o poate face să nu se gândească la ce ar putea face brunetul în această clipă.

În aceeași situație este și Kiji. Astăzi, aproape că i-a tatuat unui client numele "Jennie". Nu i s-a întâmplat asta niciodată. Este genul de om perfecționist care se dedică lucrului pe care îl face întru totul, dar se pare că micuța făptură cu păr șaten este motivul din cauza căruia nu se mai poate concentra la altceva înafară de ea.

Sătul să strice totul din cauza distragerii sale, Kiji se duce la etaj, în camera sa și, aruncându-se în pat cu blocul de desen într-o mână și cu un set de creioane în cealaltă, începe să deseneze. La început nu își dă seama de ceea ce vrea să deseneaze sau de ceva ieși în final. Pare că desenează în mod automat și incoștient portretul cuiva. Abia atunci când pune creionul jos brunetul realizează că de fapt este portretul lui Jennie. Îl privește șocat și atinge ușor trăsăturile feței acesteia. Îi seamănă perfect, iar asta îl face să pufnească în râs.

- Jennie Kim, de ce vrei să mă înnebunești? Știi că te plac? Nu știi! Ce ai putea să știi tu? Ești prea inocentă ca să îți dai seama de unele lucruri, însă ce fac eu cu Jisoo? O poți face să dispară? Sau măcar să nu mă mai simt obligat să fiu iubitul ei? Nu! Nici asta nu poți. Asta depinde doar de mine! spune el privind în continuare desenul.

- Aish! Vorbește singur! Și eu care credeam că a adus pe cineva în vizită! se aude după câteva secunde vocea cea groasă a unchiului lui Kiji.

Brunetul își ridică privirea și îl vede pe bărbat chiar în fața lui, privind atent la desenul din mâinile lui.

- Frumoasă! Ar trebui să o aduci pe aici cândva.

Kiji schițează un mic zâmbet ironic. Doar el știe de ce nu poate face, iar acel motiv o implică în cea mai mare parte pe Jisoo.

- Sau dacă nu, poți să te duci la ea. Cred că îți este dor de ea dacă ai început să o desenezi.

Jos se aude soneria ușii de la salon atunci când cineva intră pe ea. Kiji se ridică din pat, se întinde de câteva ori, apoi coboară. Totuși se oprește brusc la jumătoatea scărilor și privește uimit persoana care a intrat în salonul său. Clipește de câteva ori pentru a fi sigur dacă e sau nu adevărat, iar atunci când se convinge zâmbește puțin, însă nu lasă asta să se observe.

- Ce vrei, Jennie? Un alt tatuaj? De această dată punem data mea de naștere? spune brunetul zâmbind în colțul gurii.

Jennie îl privește confuză, apoi își aruncă privirea prin salon. Nu se aștepta la această întrebare. De fapt nici ea nu știe de ce este aici. Pur și simplu picioarele au adus-o aici. Probabil din cauza nevoii ei de a-l revedea pe brunet, altfel nu există niciun alt motiv pentru care să intre în acest loc unde ultima dată s-a făcut de râs.

Nu realizează când Kiji ajunge în fața ei, însă tresare atunci când îi simte mâna rece atingându-i chipul și mângâindu-l blând.

- E-n regulă. Știu de ce ai venit. Și eu m-am gândit doar la tine.

Vocea brunetului este destul de răgușită, însă răsuna foarte clar în mintea lui Jennie, iar când își dă seama de ceea ce a spus tresare și îl privește uimită pe băiat. Este uimită din două motive. Primul, înfricoșătoarea și extrem de precisa lui abilitate de a ghici, iar al doilea, faptul că și el s-a gândit la ea. Nu știe ce să îi spună, însă prin minte îi trece ideea că poate nu va trebui să îi spună ceva pentru că el își va da seama cu mult înainte.