Eroina

8.Mocniri

"Mă așez pe lădița din lemn,care dacă am noroc,nu se va rupe cu mine. Miroase a lemn vechi. Toți mirosim lemnul,il atingem,il vedem.. Dar cine il simte? Cine îi intră prin așchii și ii simte durerea? A fost tăiat,torturat,duhul i-a fost spălat de mii de ori cu lac. Ca să il vezi tu frumos.
Nu așa e și cu sufletele oamenilor? Ai auzit de el,ca e divin,ca e de la Dumnezeu,că nu îl poți vedea,nu are gust,miros..
Dar l-ai simțit vreodată? L-ai simțit intr-o îmbrățișare? L-ai simțit vibrându-l? A fost si el vânat,torturat,lăsat să-si verse aroma în vântul ucigaș,de demoni. Ai cui? Câteodată proprii tăi demoni,câteodată ai altora..Și câteodată de îngeri mascați.

Cine l-a simțit pe el..
Cine l-a atins,
Cine l-a mișcat,
Cine l-a stins.."

Lângă lădița veche lemn aveam un casetofon vechi,cu melodii din tinerețea mamei. Mă uit curioasă la butoane și analizez praful așezat pe cutie și boxe. Suflu încet spre casetofon iar praful ricoșează spre mine,aproape intrandu-mi în ochi.
Bălmăjesc câteva înjurături indescifrabile și apăs pe dublul buton "on/of". Aproape că m-am speriat când casetofonul încă mergea și muzica foarte tare a inceput să acopere orice liniște de afară și din înăuntrul meu. Cum de încă mai avea casetă? Melodia lui Elvis Presley - Falling in love with you a început să-mi răsune în urechi iar bașii melodiei și linia melodică dintre strofe atât de moale m-a aruncat intr-o stare de somnolență dar și de inspirație. Nu mai ascultasem muzică demult. Am prea multe pe suflet ca să îmi ocup și etajul de mai sus numit "minte" cu muzica.

Brusc,o idee mi-a venit în minte. M-am întors în casă,am luat câteva pături,din colecția mea de pături pufoase,de toamnă și am împrejmuit cei patru copaci din curtea mea,astfel formând o curte mai mică,cu "garduri" din pături,care păreau ca mici cortine după care mă ascund de privirea oricărui om. M-am întors în casă și m-am schimbat în vechiul meu compleu negru,mulat pe aproape toată suprafața corpului,care îmi accentua cu vehemență forma șoldurilor și linia spatelui si a fundului meu bombat. Mi-am prins parul intr-un coc dezordonat,lăsând câteva șuvițe să danseze în lumina apusului de toamnă cu mine. Melodia s-a schimbat intr-o linie de pian. "Humoresque no.7" îmi trezea fiecare centimetru de piele,lăsând duhoare de note muzicale arse în urma lor. La primele note,mi-am întins mâinile,unduindu-le cu gingășie și formând valuri cu degetele,simțeam fiecare notă în oasele din mâini,urmând bazinul,pe care îl mișcam intr-o parte și în alta după tonalitatea fiecărei note,simțind melodia în fiecare organ și țesut din mine,mai apoi urmând picioarele,pe care mi le mișcam ca o balerină,făcând chiar și reverențe,ca să exprim punctualitatea mișcărilor și ferocitatea cu care simțeam chiar și respirațiile porilor pielii mele.
O lumină creată de razele soarelui se infiltra perfect în momentul meu,unde mă dezlănțuiam,în vechiul meu stil de descărcare a emoțiilor. Nu mai dansase demult,uitasem cum să mă mișc după rapiditatea notelor,înțepenind de frică să nu mă vadă cineva. Dar acum,după o amorțire plină cu furnicături,m-am simțit zburând deasupra sunetelor și uitând de tensiunea din mine de-a lungul melodiei. Părul meu castaniu se transforma în șuvițe blonde,în lumina soarelui,de parcă soarele presăra praf de stele deasupra capului meu,mișcându-mi corpul frenetic și amețitor.

Odată ce melodia s-a terminat,au urmat altele,de vioară,care m-au terminat fizic dar m-au umplut psihic și sufletește. E bine să dansezi. Simți că te descarci de toate energiile negative.

Tot restul zilei m-am jucat cu frunzele care cădeau din copaci lent și atent,căzându-mi pe cap și construind grămezi de frunze.

Toamna e anotimpul secretelor și al prevenirilor. Ziua a fost liniștita și m-am simțit pe mine,in profunzime,cum încep să șterg praful care s-a lăsat pe unele obiceiuri.

Din acea zi,am inceput să dansez mai des. Totul prindea contur și rupea orice graniță dintre mine și toamnă,lansându-mă să-i simt eleganța și posesivitatea cu care controla fiecare frunză să cadă. Poate că și eu eram frunza ei. Poate și eu aveam să cad intr-un sfârsit din pom,așezându-mă pe iarba aproape insesizabilă. Ei bine,acum nu pot fi o frunză și să cad maiestuos pe iarbă,dar un pui de somn pe pământul pruni de frunze,nu sună rău.

Am dormit până seara,când luna era pe cer.
O mulțime de frunze mi se așezaseră pe față,făcându-mă să arăt comic.
Ajunsă în casă,mama spumega de furie,trântea farfuriile și lovea cu piciorul în podea.

-    Mama,s-a întâmplat ce..

-    Taci! Doar taci! răspunse uitându-se furioasă la mine.
Eram confuză.

-    Probleme cu noul iubit? sesizasem eu cu o mică urmă de sarcasm.

-    Nu e treaba ta. Și să nu mai încerci să te mai bagi dacă nu vreau să spun.

-    Cred că e și treaba mea cu cine se întâlnește mama mea și de ce dracu își varsă nervii pe mine.

Îmi aruncă o privire care ar putea să mă ucidă.

-   Știi ce,treci în camera ta. Întreci măsura și nu am chef de tine.

-   Oh,niciodată nu ai chef de mine. Un "ce mai faci? Cum te mai simți?" te doare să spui

-    Cristina,treci în camera ta,acum!

-     Nu,mereu spui asta când nu câștigi o ceartă! Stai aici și spune-mi ce ai.

-   Am zis să taci! Nu e treaba ta,treci în camera ta!

-     De ce dracu nu putem să fim și noi o familie normală și să ne povestim ce avem?

-    Mai pronunță cuvântul ăla și vei trece în camera ta cu ajutorul meu.

-    Care? Ce cuvânt? Tu vezi despre ce vorbesc eu? De ce te enervezi si nu vrei sa vorbești? De ce schimbi subiectul? Nu ai nici cel mai mic chef să vorbești cu fiica ta? Ce ai de la un timp? N-ai timp si nici chef să te interesezi de starea mea,dacă te intreb cum te simți,pleci,nici măcar nu-mi răspunzi si faci astea doar din cauza prostovanului ăla de iubitu'tau?! E mai important ăla decât mine?

-    Cristina,încetează. Nimeni nu e mai important și nu înțeleg de ce îl bagi si pe el în discuție. Nu are nimic de-a face.

-    Ba bineînțeles ca are,esti cu capul in nori. Esti moarta după el,continui să te ții după el. Cu mine nu stai nici măcar câteva minute. E mai important ala decât fiica ta? Spune!

Nu realizasem ca plâng. Mama se uita speriata la mine. Dar îi reveni furia când am inceput să râd.

-    Ahaha,bine. Dacă el e mai important,multumesc frumos. Multumesc ca ma pui pe ultimul loc mereu. Esti cea mai tare.

-    Încetează sa mai spui astea.

-   Nu e asa? Mama..am spus cu o voce trista și pun pariu că putea să simtă puterea din vocea mea pentru că fața i se schimba brusc. Noi n-am mai avut un moment mama-fiica ce foarte mult timp si oricât incerc sa ma apropii,ma eviti. Vrei sa-mi explici ce se întâmpla?

-   Cristina..fata mea,toate sunt bune. Veni si ma strânse in brate. Fata mea,m-au dat afara de la munca. Ambele. Nu e din cauza iubitului meu. E totul bine. Incerc sa-mi caut locuri de munca și nu găsesc. De asta sunt atât de stresată si cu ochii in patru după job-uri.
Iti promit ca totul va fi bine după ce toate se termina si imi găsesc de lucru.

-   De ce te au dat afara? Am intrebat-o afundată cu fața in pieptul ei.

-    Am întârziat de mai multe ori in ultimele zile. Nu mai aveam bani de autobuz si am mers pe jos.

-   Mama..chiar asa rau o ducem cu banii?

-   Fata mamii,nu. Sunt niște perioade in care trebuie sa ne economisim veniturile și sa nu mai cheltuim mult. In rest,e totul bine. Promit sa-mi caut un loc de munca mai stabil. Si o sa stam mai mult împreuna. Da?

-    Da. Am răspuns zâmbind.dar totuși trista.

23 septembrie,2016

După somniferele luate azi-noapte,ma simțeam putin mai bine după toata tensiunea de seara trecută,după ce mama mi-a spus ca stam prost financiar. Am coborât jos,la scara,sa citesc ceva. Poștașul veni iar și aduse ziarele.

Am ales sa răsfoiesc putin ziarul si sa imi mai "cultiv" si eu viața cu ce se mai întâmpla in țara asta,poate asa,voi fi mai integrată in viața oamenilor.

"Căutam chelneriță,restaurant Poiana. Începători 15-18 ani,20-25."