Runaway

Prolog

Washington

- Te rog să nu-mi întorci spatele când vorbesc cu tine! Se răstește mama la mine prinzându-mă de încheietura mâinii. Asta este ultima dată când mă mai faci de rușine. Cum crezi că m-am simțit când diriginta ta m-a sunat și m-a anunțat că te-a văzut pe tine și pe depravata aia fumând în spatele liceului?

O urmăresc cum se agită prin cameră și își aruncă șorțul în carouri pe spătarul canapelei, după care își trece nervoasă o mână prin buclele blonde proaspăt coafate. Tata stă pe fotoliu citindu-și liniștit ziarul, ca în fiecare după amiază, fiind absent din tot acest circ. Își mai ridică privirea din când în când către mama care mai are puțin și explodează. Se apropie de mine și cu o privire tăioasă contiună:

- Nu ai nimic de spus? Bine, continui eu. Îți interzic să te mai vezi cu fata aia care are o influență foarte proastă asupra ta, și să-ți iei adio de la petrecerea din weekendul acesta, deoarece ești pedepsită. Sunt profund dezamăgită de tine, Raven.

- O cheamă Erin și mi-a fost mai aproape în momentele grele decât voi doi la un loc. Într-o zi o să dispar și nu mă voi întoarce vreodată. Poate atunci o să fiți fericiți că ați scăpat de mine.

Fug pe scări până în camera mea înăbușindu-mi lacrimile care îmi invadează obrajii. Nici nu știu de ce mai plâng doarece scenariul ăsta are loc în casa noastră aproape zilnic de câțiva ani. De ce doamna Miller a ținut să mă pârască mamei? Sunt doar una dintre zecile de elevi care fumează în curtea liceului, și sunt mai mult ca sigură că nu a sunat părinții tuturor.

Mama este genul de persoană care dacă are o zi proastă se răzbună pe mine sau pe tata. Ea visează la familia perfectă, mereu îmi reproșează că nu știu să mă comport în ciuda educației bune pe care mi-a oferit-o. De când eram mică mă certa pentru orice greșeală pe care toți copiii de vârsta mea o faceau, când luam vreo notă care nu îi convenea ei mă pedepsea câte o săptămână, iar cel mai rău mă durea atunci când mi-o lăuda pe fiica celei mai bune prietene ale ei. Mereu îmi spunea cât de deșteaptă, cuminte și talentată era Eliza și cât de neascultătoare, eram eu, făcându-mă să mă simt inferioară. Simt cum ușor- ușor disprețul față de mine crește, iar iubirea se estompează. Dacă ar fi să se înmâneze un premiu pentru cei mai buni părinți, ei ar fi departe de a-l primi.

Vrând să mă descarc, iau telefonul pentru a o suna pe Erin, dar pe ecran mă aștepta un mesaj de la Josh în care mă întreba dacă vreau să ne vedem la cafeneaua din centrul orașului pentru a-și cere scuze. M-am despărțit de el acum o săptămână și de abia astăzi mă contactează, ba mai mult îmi trimite un mesaj jalnic. De parcă un simplu îmi pare rău schimbă cu ceva faptul că m-a înșelat cu liderul majoretelor, o păpușă Barbie ambulantă. Îi răspund cu un Du-te naibii urmat de un emoji în formă de pistol și îmi arunc telefonul pe birou.

                                                                             *

Toată noaptea am stat trează gândindu-mă că mi se întâmplă numai lucruri rele unele după altele și nu le pot face să se oprească. Vreau să-mi împachetez câteva lucruri într-un rucsac și să las totul în urmă.