Between The Two Alpha

Capitolul 1

Alicia's POV

-NU....!G-glumesti!,am incercat eu sa murmur desi in acel moment am simtit cum trecutul ce-l lasasem in urma incepe sa ma ajunga.Cum poti sa ma minti cu asa ceva,tia?!,am soptit incercand sa ma uit in ochii matusii mele.

Dar ceva ma oprea sa o privesc.Undeva in adancul sufletului meu stiam ca spune adevarul,ca ar fi incapabila sa ma minta.

-Scumpo,imi pare atat de rau!Este insa adevarat !Alex Rodriguez si Carlos Delgado....

Nu apuca sa termine propozitia,caci eu am fugit in camera,am urcat scarile in graba si aproape m-am impiedicat de ultimele trepte.Am inchis usa si m-am sprijinit de ea in speranta ca mi tia nu va putea intra.

-Alicia,por favor,escucha!Alicia,te rog,asculta! striga ea disperata din spatele usii,batand cu pumnii in lemnul dur.

-Tia,por favor,déjame en paz!Matusa,te rog,lasa-ma in pace!Vreau sa fiu singura!,am rugat-o eu printre lacrimile ce incepura sa imi cresteze obrazul.

-Esta bien!Bine!Dar ,te rog,nu face nimic imprudent.Gandeste-te bine,poate ca vei avea de castigat odata cu revenirea lor-macar de data aceasta.,a spus ea pe un ton rugator si totodata ingrijorat.

Nu am raspuns.Am asteptat sa aud cum silueta matusii mele nu se mai sprijina de tocul usii.Odata ce m-am asigurat ca aceasta a plecat,m-am aruncat pe patul moale,ce reprezenta acum singura mea oaza de liniste.

Este imposibil.Nu este adevarat.Dar am crezut...Nu!Mi-au promis ca nu se vor mai intoarce niciodata!DE CE NU SI-AU FAGADUIT PROMISIUNEA?DE CE  S-AU INTORS??Probabil sa-mi faca rau.Sa ma raneasca asa cum au facut si in trecut.Sa rada de mine.Sa rada de fata inocenta,pura ce le-a oferit o mana de ajutor atunci cand aveau nevoie,dar fata de care niciunul din cei doi nu a putut sa-si ia niciun angajament.

Ma durea sufletul,iar constiinta nu imi dadea pace.Eram pierduta.Sufeream.Din nou.Si eu care am sperat ca nu voi mai simti asta niciodata.Insa aceste sentimente existau.Existau inauntrul meu si asteptau sa iasa la suprafata.Ura imensa si dispretul sadit in inima mea acum 5 ani ieseau la iveala.Si de data asta probabil pentru totdeauna.

..................................................................................................

A doua zi de dimineata ,m-am trezit foarte tarziu si mi-am dat seama ca intarziasem  la scoala.Cu o seara in urma am adormit cu lacrimi in ochi,destul de tarziu,caci gandurile mele nu m-au lasat sa ma odihnesc.Aceasi intrebare fara nicio explicatie logica si acelasi raspuns prompt,dar nefondat  il pompa mintea mea inca de copil.Vesnica intrebare "de ce eu??" si vesnicul raspuns "Poate ca asa trebuie sa fie!" mi se intiparisera nu numai in camarutele din creierul meu,dar si pe buzele-mi uscate si crapate.

M-am uitat repede la ceasul de pe noptiera de langa pat si am murmurat un:"La naiba",cand am vazut ca mai aveam la dispozitie o jumatate de ora pana la inceperea primului curs.Domnul Smith m-ar fi omorat daca as fi intrat in timpul orei lui de matematica,asa ca simplul gand ca voi primi detentie-prima mea detentie de pana acum-ma teroriza.Am iesit ca o furtuna din camera si m-am repezit in baia din fata camerei mele.M-am spalat repede pe dinti si pe fata si mi-am aplicat una din cremele hidratante primite de la mamá.De abia dupa ce am iesit din baie mi-am dat seama ca nu imi amintesc sa-mi fi pus cosmeticele in baie-"Probabil ca mi tia a facut asta pentru mine.Oh,Dios mio!Oh doamne!Si cand ma gandesc cu m-am purtat cu ea cu o seara in urma."

Am alergat inapoi in camera stiind ca in dulap se afla hainele mele aranjate de mi tia.Am deschis dressingul si mi-am cautat repede niste haine potrivite pentru liceu.Am ales niste blugi negrii skinny,conversi negrii cu mici dungulite albe,o camasa alba ce se deschidea intr-un "V" sexy in fata,un lantisor de aur primit de la mi papá,o bratara de aur de care era prinsa o mini-inimioara si o geanta neagra ,lata in care mi-am indesat repede toate cartile si caietele de care aveam nevoie.Mi-am aranjat repede parul si am aplicat putin mascara si fard,dar si putin gloss pentru hidratarea buzelor.

Am coborat in graba scarile si m-am dus direct in bucatarie.Matusa tocmai terminase de facut un sandwich urias  pe care acum il impacheta .Cred ca a simtit ca veneam inspre bucatarie,caci in momentul in care am pasit in incapere ea deja ma privea,spunand:

-Buenos dias,Alicia!Buna dimineata Alicia!Ce frumoasa esti!Exact ca mama ta!,a spus ea zambindu-mi sincer.

-Buenos dias ,tia Ximena!Gracias!Multumesc!,am raspuns eu politicos si am pupat-o usor pe obraz.

-Uite ti-am pregatit ceva de mancare pentru liceu!,a adaugat ea intinzandu-mi sandwichul.Autobuzul trebuie sa vina in aproximativ 5 minute asa ca ar trebui sa te grabesti sa ajungi in statie,a zis ea cascand cand a rostit ultimele cuvinte.

Mi-am dat seama ca este obosita.Inseamna ca nu dormise noaptea trecuta...Sper ca nu eu sunt motivul acestei "agonii".

Am dat din cap afirmativ,m-am intors pe calcaie si m-am indreptat catre usa cand am auzit-o pe mi tia Ximena  din spate:

-Alicia nu face nimic prostesc!

Fara sa ma intorc sau sa spun ceva am deschis usa de la intrare si am alergat catre statia de autobuz.

Stiam la ce se referea matusa.Chiar daca nu le pronunta numele blestemate stiam ca se referea la EI .La cei pe care ii uram din tot sufletul.Dar imi promisesem acum mult timp ca aceasta ura nu ma va distruge,nu ma va influenta cu nimic.Promisesem ca aceasta ura ii va tine la distanta pe cei care mi-au curmat sperantele.

Din fericire am reusit sa prin autobuzul la timp si m-am asezat pe unul din scaunele din fata autobuzului inca obosita de la efort.Nu eram vreo fire sportiva,dar nu eram nici genul de persoana care nu face nimic altceva decat sa manance.Eram o fata normala a carei pasiunea pur si simplu nu era sportul."Si ce daca?Marile genii nu practicau sport!",imi spunea mereu mamá.Sunt sigura ca avea dreptate.

-Domnisoara,ai de gand sa cobori odata?Mai am si alte trasee de parcurs.

-Ha?Ce?,am spus eu intorcandu-mi privirea din partea de unde venea sunetul.

La volanul autobuzului statea un om in jur de 40-45 de ani,cu o mustata imensa pe fata,barbie ascutita si o palarie de pescar pe cap.Avea fruntea incruntata si pumnii inclestati semn ca era destul de nervos si grabit-sau avea probleme psihice si avea nevoie urgenta de un consult la un doctor.

-Te-am intrebat daca ai de gand sa cobori din autobuz?!Am ajuns la liceu,domnisoara,mi-a raspuns el masurandu-ma din cap pana in picioare.

-Mhm da desigur,ma scuzati!Am reusit eu sa articulez inainte sa cobor din autobuz.

Nici nu mi-am dat seama ca ajunsesem.Gandurile mele fugisera cu totul si cu totul in alta parte.Autobuzul a demarat in tromba lasand in urma o ceata de praf si copii care tuseau nervos din cauza microbilor.

Am reusit sa-mi fac loc printre milioanele de bacterii din aer si am intrat in liceu indreptandu-ma catre dulapul meu.Nu era aproape nimeni pe hol.Doar niste copii drogati si cativa la fel de ametiti ca mine care intarziasera la prima ora.Mi-am lasat cartile in dulap,luandu-le doar pe cele care imi trebuiau si m-am indreptat catre sala de curs a domnului Smith.

Am apasat usor usa de la intrarea in sala de curs.Domnul Smith era cu spatele la clasa si incerca sa predea vesnicele calcule lungi si plictisitoare la care nimeni nu era atent.m aruncat o privire catre clasa.Mai mult de jumatate din clasa dormea cu ochii deschisi,pe cand cealalta jumatate arunca cu biletele inmuiate in saliva in tocilarul clasei Carl.De-a dreptul scarbos.

Am observat insa o mana care flutura din banca mea-era colega mea de banca,Caroline.Stiam ce vroia.Vroia sa ma strecor in spatele domnului Smith in speranta ca nu va observa absenta mea la ora din primele 20 de minute.Ceea ce am si facut.M-am furisat printre bancile colegilor de clasa si,cand am ajuns langa propria banca un zambet victorios de bucurie s-a afisat pe chipul meu.Dar inainte sa ma asez in banca am auzit o sumedenie de cuvinte rostite ca un marait-niste cuvinte de care m-am ferit inca din clasa a 5-a:

-Domnisoara Hernandez,detentie!