În timpul numeroaselor mele călătorii si peregrinări indepărtate, am întâlnit foarte des, mai ales între așa zișii "sălbatici" și "semicivilizați", oameni care mi-au devenit prieteni și a căror amintire mi-a rămas scumpă până in ziua de astăzii si așa îmi va rămâne până la moarte. Dar pe nici unup nu l-am iubit așa cum l-am iubit pe Winnetou, vestita căpetenie a apașilor. Prietenia pentru el m-a adus din indepărtata Africă sau Asie înapoi în preeriile, pădurile și Munții Stâncoși ai Americii de Nord. Chiar dacă întoarcerea mea nu fusese fixată dinainte și nu stabilisem cu el o întâlnire, știam bine cum il pot găsi.în asemenea cazuri, fie că mergeam la Rio Pecos, seminția apașilor de care ținea, și mă interesam unde se găsește, fie aflam același lucru de la oamenii Vestului sau de la indienii cu care mă întâlneam. Ecoul faptelor sale se răspândea repede, iar prezența lui, ori unde ar fi apărut el, era de asemenea imediat cunoscută până-n depărtări. Adeseaori, insă, puteam să-i comunic de la despărțire când o să mă întorc, și atunci stabileam cu precizie locul și data întâlnirii noastre. Eu mă orientam după datele calendaristice, în timp ce el folosea sistemul indian de socotire a timpului și,cu toate că se spune că pe acest sistem nu te poți bizui, Winnetou venea la locul întălnirii atăt de punctual, incăt niciodata nu s-a intâmplat să fiu nevoit să-l aștept.
***********
Sper ca va placut acest capitol. Voi scrie si in continuare.
