Winnetou știa să scrie și să aproape perfect
Aproape totdeauna avea hârtie la el. Știrea ce mi-o da nu era prea bună. Eram îngrijorat de soarta lui, cu toate că știam că poate face față oricărui pericol. Mă temeam și pentru Bloody Fox. Dacă Winnetou nu reușea să ajungă el înaintea comanșilor, mai mult a sigur că acesta era pierdut. Nici situația mea nu era prea buna. Bloody Fox se instalase într-o oază - probabil singura - din pustiul numit Llano Estacado, dar pentru a ajunge acolo trebuia sa trec prin tinuturile comasilor, cu care avuseseram multe ciocniri razboinice. Dacă nimeream în mâinile lor, cu siguranță că mă aștepta stîlpul caznelor, cu atât mai mult cu cât acest trib dezgropase "securea războiului" și întreprinse numeroase incursiuni soldate cu pradă bogată.
Situația mă obliga să nu mai zăbovesc și să trec imediat la acțiune. Este adevărat ca eram singur și că mă puteam bizui decât pe mine ; dar aveam arme bune și un cal minunat, în care puteam avea toată încrederea. Iar în regiunea prin care trebuia să trec o cunoșteam bine și-mi ziceam că unui om al Vestului, cu experientă, îi este mai ușor să răzbească singur decât in tovărășia unor însoțitori în care nu poate avea deplină încredere. Și, în sfârșit, orice ezitare trebuia să dispară în fața faptului că Bloody Fox era în primejdie: trebuia salvat. De aceea am încalecat și am pornit la drum pentru a îndeplini dorința prietenului și fratelui meu roșu.
Dupa atâta timp nu am mai scris...
Daaaar am revenit cu alt capitol din aceasta lectură mirobolantaaaaa.
