Twins criminals [CLOSED] 🇷🇴

Capitolul 37

Imi cer scuze pentru toata asteptarea insa in sfarsit am adus un capitol nou. Enjoy!

*Je pov.*

*in constiinta lui Unmei*

-Scarbos! spun cei trei baieti deodata. 

-Tocmai mi-am sarutat propriul tata. continua Akuma, pe fata lui vazandu-se o urma evidenta de scarba. Frantuzeste! ridica tonul ducandu-si mainile in fata aratand spre ceea ce tocmai s-a intamplat.

- Am ajuns s-o traiesc si pe asta! raspund gemenii cu acelasi dezgust inca urmarind ceea ce se intampla.

 *inapoi in realitate / Unmei pov.*

Se pare ca sarutul meu l-a lasat fara cuvinte, lucru pe care-l si doream. Singura problema era ca acum, nu mai spunea CHIAR nimic. Se uita prelung la mine, pe chipul lui fiind o expresie ce imbina confuzie, regret si o oarecare dorinta. 

- Hei! Ce s-a intamplat? imi asez mana pe umarul lui astfem trezindu-l din usoara transa.

- N-Nimic! isi revine luandu-mi mana si ajutandu-ma sa ma ridic. Haide! incepe sa ma traga in urma lui.

- Unde mergem? intreb incercand sa tin pasul cu el.

- La Sonia! spune contiunand sa inainteze.

Imediat cum aud numele ma opresc brusc astfel fortandu-l si pe Chishiki sa se opreasca si el. Simteam cum ura incepea sa-mi traverseze venele infectandu-mi fiecare fibra musculara pana cand ajungea la suprafata pielii, moment in care incepea sa se desprinda sub forma de aburi. M-am eliberat din stransoarea lui facand doi pasi inapoi.

- E aici? intreb atintindu-mi privirea spre el.

Chishiki se uita tensionat la mine, parca fiindu-i frica sa-mi raspunda. Imi puteam vedea reflexia in ochii lui. Ochii negrii ca smoala, patati de sange alb in centru, ghiare lungi, albe si ascutite, perechea dubla de colti ce iesea dintre buzele mele acum negre si perechea de coarne pe care le-am ascuns mereu de vazul celorlalti, lungi, incovoiate, negre, rasarite dintre suvitele mele albe ce au alunecat usor pe chipul meu palid. 

- Raspunde-mi! ordon rece.

- Unmei,... te rog sa te calmezi! spune incercand sa se apropie de mine dar ma feresc.

- Sti prea bine ca s-a intamplat intre noi doua! SPUNE-MI UNDE E! ma rastesc enervata.

- Tocmai despre asta e vorba. Trebuie sa clarificam ceva legat de mica voastra neintelegere. 

- Nu e nimic de clarificat! spun ocolindu-l si indreptandu-ma spre cladirea ei, loc in care o gasesc asezata pe un taburet in fata intrarii.

Ajungand la cativa metri de ea, ma opresc si rasuflu adanc aerul expitat evadand fierbinte din plamanii mei. "In sfarsit ne reintalnim!" imi spun fiind gata sa sar asupra ei.

- Deci chiar esti in viata! spune indreptandu-si atentia spre mine. Cine ar fi crezut! se ridica si coboara usor de pe platforma de lemn.

-Incearca sa nu pari prea bucuroasa! replic sarcastic in timp ce o urma sleioasa incepea sa-mi alunece pe mana in jos astfel dubland marimea ghearelor mele si facandu-le varfurile ca de ac.

- Nu am de gand sa-mi ascund emotiile fata de tine! Si nici nu vreau sa ma lupt cu tine! spune dezlegandu-si katana ce pana acum ii atarna in dreptul soldului drept si o arunca in fata mea. Consider ca e timpul sa dicutam!

- Nu e nimic de discutat! spun lipsita de sentiment. Ceea ce ai facut e de neiertat. spun in timp ce-mi indrept mana armata sprea ea. Acum e timpul sa platesti! sar asupra ei dar fix in secunda in care ascutisul ghiarelor mele era sa fac contacnt cu piele gatului ei, ceva ma prinde si ma arunca inapoi.

- Toti prietenii tai au ceva cu tine? aud o voce batjocoritoare ce provenea de la un piton urias ce se incolacea in jurul Soniei pana cand capul luiajunsese la acelasi nivel cu al Soniei.

- Aceasta este o situatie care nu te priveste, Suneku! spune ignorand privirea vicleana a sarpelui.

- Ai fi preferat s-o las sa te omoare? spune cobarand si transformandu-se intr-o femeie supla pe jumatate reptila.

- N-ar fi reusit! spune sigura pe sine.

- Cam prea increzatoare, nu crezi? suier intrerupandu-le.

- Dar tu ce vrei mai exact? sasaie deranjata Suneku.

- Vieata ei! spun aratand spre Sonia.

- Imi pare rau sa te anunt insa asta nu este posibil! spune serpoaica venind in fata femeii. Vezi tu, asta e ceva ce numai mie imi este permis sa fac! spune in secunda urmatoare incolacindu-si coada in jurul meu. Imi strangea trupul si imi ingreuna respiratia, la fiecare suflu incolacindu-se si mai tare. 

- Ajunge! spun dupa cateva minute de "chin". Si-a pierdut farmecul. rasuflu privind creaura in ochi astfel captandu-i in totalitate atentia moment in care ii feliez trupul ce cade la pamand intr-o balta de sange verde. 

Odata eliberata imi indrept ghiarele spre partea umana a creaturii pana in dreptul ochilor. In pupila dilatata puteam zarii cum reflexia ascutisului ii strapungea fiinta pana in adancul sufletului ei. Voiam s-o strapung. Sa-i intep fiecare milimetru din trup si s-o las sa piara inecata in propriul sange. Intr-o agonie si durere infernala. Asta si aveam de gand sa fac, daca Sonia nu mi-ar fi retezat mana si m-ar fi luat de langa sarpe. 

- N-o implica si pe ea in asta! isi indreapta sabia spre mine. 

- Parca nu voiai sa lupti! ranjesc dipretuitor regenerandu-mi mana.

- Niciodata nu mi-am dorit! spune asezandu-se in pozitie de lupta.

- Esti o mincinoasa! spun atacand-o.

Imi evita fiecare atac, insa nu dadea inapoi. Isi folosea sabia doar ca scut, fara a parea interesata in a ma rani. Asta pana isi indreapta lama spre gatul meu. Ma cobor brusc, sabia reusind sa-mi reteze coarnele si mare parte din par. Ma indepartez de dansa, in urma retragerii mele ramanad o dara de picaturi negre. 

- Asculta-ma! spune incercand sa se apropie. Stiu ca ce am facut nu are scuza insa nu poti trai la nesfarsit in realitatea asta. Lasa-ma sa ma explic! ma roaga privindu-ma cu speranta.

Mai bine de jumatate din ceea ce tocmai mi-a spus s-a pierdut in umbra noptii fara sa mai ajunga la urechile mele. Coarnele mele au inceput sa emane acidul ce-mi umbla prin vene lasandu-l sa curga nestingherit printre pletele mele sfasiate, incetul cu incetul acoperindu-mi trupul. 

- Am mai spus-o o data si o voi spune din nou. Nu este nimic de discutat. Nimic de lamurit. Nimic de explicat. imi ridic sangele pentru a putea forma o arma din el. Te vreau moarta! spun sarind asupra ei, dar intr-o fractiune de secunda, Chishiki se arunca in fata ghiarelor mele fiind strapuns atat de adanc, incar ascutisul se putea zarii pe partea cealalta. Dare subtiri de sange se prelingeau lent, apoi se lasau grele pana se strivaeu de pamantul rece. 

"Nu . . . !"

Hei mina!!! Ce mai faceti?. . .  Cum o mai duceti? ... Bine? . . . I bun! ... Pentru ca eu una mor incet si sigur! Liceu la OMOARA! . . .  Atat psihic cat si fizic! . . . bn . . . nu chiar... Dar ati prins voi ideea. 

Nici nu stiu cum as putea sa-mi cer scuze pentru inactivitatea mea privind aceasta carte. De cand n-am mai scris? .. . .4....5...luni? . . . Pe bine? . . . Nici  mie nu-mi vine sa cred! Yo aia care odinioara postam capitole aproape zilnice sau macar saptamanale, am ajuns sa fiu data la persoane dispatute? . . . Oh My Jesus Fucking Christ! . . . How is that even Posible?

Imi cer infinite scuze pentru toata chestia asta. . . care, la cat de bine ma cunosc, o sa se mai intample de-acum incolo. 

Ei bine. . . iata si noul capitol....imi cer iertare pentru limba mea romana atat de perfecta incat crapa singura . . .si

Kisu e mata ne mina! ( ^ 3 ^ )