The Psychologist | complete

Epilog

Deci, in primul rand vreau sa zic ca imi pare rau ca aceasta carte nu a iesit tocmai ce ma asteptam si am vrut sa o sterg, dar am vazut ca unor chiar le-a placut si va iubesc. Asa ca am decis sa o termin. :)

Epilog.

 Serena point of view.

Eram în patul din mahon a lui Dylan. Era ora șase dimineața, iar eu nu putema să dorm. Mă uit la brunet, mâgâindu-l ocazional. 

  Îmi era atât de greu să înțeleg tot ce se întâmplase, dar sunt foarte fericită. Nimeni în afară de Dylan nu m-a făcut vrodată să mă simt așa. Îl ador, îl iubesc, în respect. Este cel mai bun psiholog din lume, m-a făcut să mă îbdrăgostesc nebunește, apoi să zic acel „da" pe care o mulțime de femei îl spun persoanei nepotrivite, dar eu? Eu n-am făcut-o. Nu îl cunos de mult timp, dar simt că-l știu de o veșnicie. Dragoste la prima vedere, niciodată nu am crezut în ea, dar se pare că e adevărată. Oh, mă simt ca în clasa a IX-a nici de cum în primul an de facultate. 

 Mda, trecuse deja un an de când cu toată nebunia și trei luni de când m-am logodit cu Dylan. Îl iubesc din ce în ce mai mult. 

 - Iubire, de ce nu dormi? M-a întrebat somnoros. Am zâmbit.

 - Nu am putut dormi, m-a gândit la cele întâmplate în ultimul an. Am răspuns nostalgică. 

 El m-a luat în brațe și am adormit din nou îmbrățișați. 

                                                                    ***

 - Mamă! E mult prea strâns! Am spus când aceasta îmi punea corsetul de la rochie. 

 - Oh, scumpo, nu pot să cred ca te căsătorești! Îmi vine să plâng, scuză-mă. 

 Apoi, inevitabil, lacrimile au copleșit-o.

 - Oprește-te! E o zi fericită, nu tristă! Și nu îmi da replica cu „sunt lacrimi de fericire". Ea s-a resemnat, apoi a continua să mă ajute. 

 După o oră eram gata, machiajul natural, dar totuși natural. Rochia albă fără bretele până în pământ. Am intrat fecită în catedrală. Dylan s-a întors ochii îi radiau, iar uimirea se vedea ușor. 

 - Se uită la ea ca un om orb care vede Soarele pentru prima dată! Spune cineva dintre invitați. Eram fericită că lumea credea asta și eu o credeam, dar nu știam că mai mulți o fac. 

 M-am așezat lângă brunetul îmbrăcat cu un costum negru perfect, Armani, și pantofii din piele întoarsă. Preotul a început să citească din cartea pe care o ținea în mână, apoi a lăsat-o jos spunând: 

 - Dylan John Smith, o iei de soție pe Serena Kate Reed? 

 - Da! A spus fericit și concret. 

 - Iar tu, Serena Kate Smith, o să îi fii soție lui Dylan John Smith? 

 -  Pentru totdeauna!  Am spus cu un zâmbet pe față. 

 - Vă declar soț și soție. Aplauzele se auzeau, apoi preotul a continuat. Unul dintre voi dorește să spună ceva? 

 - Eu, a început Dylan, Serena, a râs. Știu că am început cu stângul rău și nu credeam că acum voi fi aici cu tine, dar mi-ai schimbat toată viața și te implor să nu pleci niciodată din ea. Aș fi distrus dacă ai facea-o. Te iubesc mult de tot, toanto.  

 Am început să plâng cu lacrimi mari și extrem de mult. M-a stupefiat, nu era cel mai siropos discurs, dar a fost cel mai onest si iubitor. Râdeam printre lacrimi, după ce m-am calmat am spus. 

 - N-ar fi lumea mea dacă aș pleca de lângă tine. Hai, eu să înnebunesc lumea, iar tu să îi tratezi. Ador idea de a-mi începe viața cu tine! 

 M-a luat în brațe stil mireasă și am ieșit pe ușa înaltă sub aplauzele invitaților. Nu mai am cuvinte să spun cât de mult îl iubesc.

  - Dylan, abia aștept să fii persoana mea, cu care Soarele rasare in fiecare dimineata, iar Luna se ridica pe cer in fiecare noapte.