Alive/Cody Christian Fan fiction

Capitolul 2

     -Stiu ca este periculos , dar ce altceva pot sa fac?
     -Sa imi mai lasi putin timp. Cred ca sunt pe cale sa gasesc ceva important.
     -Eu cred ca ti-am dat mai mult decat suficient timp pentru a face experimentul, si mai mult decat atat nu mai pot risca sa imi pierd din oameni, ti-am oferit tot ce ai avut nevoie. Daca vrei sa continui experimentul esti pe cont propriu.
     -Despre asta este vorba? Nu mai ai oameni? Dar cei pe care i-ai recrutat astazi? Ei nu sunt tot oameni?
     -Nu am de gand sa ii pun in pericol pentru un experiment care nu va da roade!
     -De cand iti pasa asa de mult de ceea ce li se intampla unor oameni necunoscuti care, dupa parerea mea, nu o sa ne aduca decat probleme?
     -Pentru ca eu vad in ei un nou viitor, cred ca acesti "oameni necunoscuti" o sa schimbe modul in care incercam sa ne descurcam. Gandeste-te dupa ce vor fi pregatiti sa iasa afara cat de multe resurse am putea avea. Atunci poate o sa iti poti continua experimentul,dar pana cand asta se va intampla am de gand sa inchid aceea sectiune pentru a economisi energie si tu ar fi bine sa iti ajuti colegii pentru ca astazi a murit un chimist important si le-ar prinde bine o mana de ajutor.
     -Bine. Fie cum vrei tu, dar dupa ce noii recruti o sa iti aduca probleme sa iti amintesti de conversatia asta si sa te gandesti cat de mult ai gresit in privinta ideilor mele.
     Dupa ce unul dintre ei a spus asta am auzit o pereche de pasi indepartandu-se si celalta pereche intrand intr-o camera alaturata.

     Sunt confuza si putin ingrijorata. Oare despre ce experiment este vorba? Trebuie sa plec din camera asta imediat pentru ca ma simt extrem de inutila in acest monent.
     Gandurile mi-au fost intrerupte de vocea unei asistente, am fost atat ganditoare incat nici nu am observat cand a intrat in camera.
     -Se pare ca esti mai bine. Panica ti-a cauzat lesinul daca asta vroiai sa intrebi.
     -Deci pot sa plec?
     -Imediat ce vei fi examinata.
     -Examinata?
     -Da, sa vedem daca esti infectata.
     -Si cat o sa dureze asta?
     -De obicei 5 minute. O sa trebuiasca sa stai intr-un scaun in timp ce niste chimisti o sa iti "scaneze creierul" , mai pe intelesul tau.
     -Si asta unde o sa se intample?
     -In camera alaturata. O sa mergi acolo imediat dupa ce termina cu prietenii tai.
     -Ati gasit pana acum persoane infectate?
     -Cateva, dar majoritatea erau persoane peste 30 de ani.
     -Si ce o sa se intample cu ele?
     -Vor sta in carantina pana se vor transforma.
     -Nu este periculos?
     -Pentru cei care vor fi in apropiere da, dar nu avem alte optiuni.

     Dupa ce am mai vorbit cu asistenta despre viata ei inainte de virus o alta asistenta a intrat in camera si mi-a spus ca e randul meu sa fiu examinata.
     Eram inspaimantata. Daca sunt infectata? O sa mor acolo in carantina, cel mai probabil mancata de un necunoscut, sau mai rau, poate de un prieten...
     Ma ridic incet din pat in timp ce asistenta m-a deconecteaza de la aparate. Acum e acum!

     Ies din camera cand vad un baiat cam de vreo 14 ani plangand si imbratisandu-si mama.
     -Te rog lasa-l sa vina cu mine, este baiatul meu, sigur este o greseala.
     -Doamna baiatul dumneavoastara este infectat si are mari sanse sa se transforme, nu putem sa riscam sa il lasam sa intre in contact cu alte persoane, inclusiv dumneavoastea,  asa ca va rugam frumos sa va indepartati de subiectul 267.
     Subiectul 267? Ma intreb ce semnifica numarul, sper ca nu numarul de persoane infectate. Asistenta mi-a spus ca doar cateva persoane sunt infectate. Incep sa cred ca nu mai e o idee asa de buna acest sediu. Daca am fi fost infectati macar afara puteam sa ne traim alaturi de persoanele dragi ultimele minute din viata ramase, dar aici vom fi izolati de ceilalti si inchisi, cel mai probabil alaturi de niste necunoscuti.

     Ma uit ingrozita la imaginea din fata mea. Cum s-a ajuns la asta? Sa trebuiasca sa stam separati de familie si prieteni din cauza unui virus stupid e intolerant! As vrea sa cred ca totul e doar un cosmar si ca in dimineata urmatoare ma voi trezi si voi merge la scoala, dar stiu ca asta nu o sa se intample.
     -Doamna va rugam inca o data sa va indepartati de subiect deoarece sunteti in pericol de a va infecta inhaland aerul din preajma acestuia!
     -Va rog nu faceti asta! Perfer sa raman alaturi de copilul meu decat sa fiu in siguranta.
     Conducatorul iese din camera alaturata intreband ce se intampla aici si de ce subiectul infectat nu este dus in carantina.
     Daca stau sa ma gandesc el e cel care a purtat discutia de mai devreme despre acel experiment. As vrea sa il intreb despre ceea ce au discutat insa nu pot sa o fac in aceste imprejurimi si nu sunt sigura daca voi primi un raspuns asa ca decid sa raman tacuta in aceasta mica disputa a lor.
     Imediat ce vede scena ce se desfasoara in fata ochilor isi da seama care este problema.
     -Doamna, I se adresa conducatorul cu un ton destul de calm pentru o astfel de situatie, stiu ca este greu pentru dumneavostra sa stati separata de baiat, dar riscati sa  puneti in pericol atat propria viata cat si pe a celor din jur. Credeti ca daca muriti alaturi de baiat o sa aveti constiinta impacata? Ca ati decis sa muriti in loc sa ajutati comunitatea sa prospere? Avem nevoie de dumneavoastra in viata pentru a-l putea vindeca pe baiat! Nu credeti ca ar fi mai bine ca peste cateva saptamani sa aflati ca fiul dumneavoastra e sanatos si ca va poate fi din nou alaturi?
     Dupa cateva minute de gandire doamna incuvinteaza si se lasa purtata de gardieni pe hol in directia opusa de cea in care este purtat fiul acesteia.

     -Ce bataie de cap!afirma unul din gardienii ramasi aici.
     -In regula, sa lasam deoparte cele intamplate si sa ne vedem de treburi, avem multe de planificat cu noii recruti, spuse conducatorul.
     Si astfel am ajuns din nou purtata de asistenta, de data aceasta fara intreruperi, in laboratorul in care urmeaza sa fiu scanata.