Strigăt de vrăjitoare

DOI

   - Domnisoara Blackthorn! se auzi o voce din fata clasei.

   - Hmm?

   Nu aveam chef de ora asta.Domnul Hayes era mai plictisitor ca de obicei.Oricat am incercat sa ma concentrez pe ceea ne spunea, nu reusisem toata ora sa prind mai mult de zece cuvinte din tot ce indrugase el pana atunci.Mi-am intors capul iarasi spre el, fortandu-ma sa-l privesc in ochi si ciulindu-mi urechile ca sa aud ce avea de spus.

- Te-am intrebat ceva.

   In zadar mi-am scotocit prin minte dupa intrebarea lui, nu era acolo.Nu il auzisem.Nici nu am stiut ca vorbise cu mine.Domnul Hayes inchise ochii si ofta exasperat. In acelasi timp, o soapta neobisnuita imi gadila auzul si ma facu sa tresar.Si-au proclamat independenta in 1776.Fara sa stau pe ganduri, m-am ridicat in picioare si mi-am rostit gandul cu voce tare tocmai cand profesorul avea de gand sa se intoarca cu spatele la mine:

   - Si-au proclamat independenta in 1776.

   Intors pe jumatate, acesta isi indrepta capul spre mine si clipi surprins.Evident, nu se asteptase la asta de la mine.Si nici eu.

   - Impresionant, domnisoara Blackthorn.Dar oricat de buna ar fi concentrarea ta la mai multe lucruri deodata, asta nu iti scuza dezinteresul pentru ora de astazi.Si totusi, impresionant...

   M-am asezat inapoi in banca mea, lasand sa mi se vada o urma de zambet in coltul gurii. Aceea fusese o lauda si o mustrare totodata.Dar totusi, o lauda din partea profesorului de istorie nu era o nimica toata.Insemna ceva.Insemna ori ca eu eram nebuna si cineva chiar imi soptise raspunsul in mintea mea, ori ca ...De fapt nu prea mai era vreo alta varianta.Eu chiar nu fusesem atenta la ora, nu aveam de unde sa stiu intrebarea pe care o pusese domnul Hayes si cu atat mai putin raspunsul corect la aceasta.Am privit in jurul meu suspicioasa, dar toti isi ingropasera din nou nasurile in caiete, scriind de zor.Mai putin cineva. Chris Wagner. Omul din umbra, asa cum obisnuiam cu totii sa ii spunem.El nu vorbea cu nimeni si nimeni nu vorbea cu el.Nu stiam de ce, dar toata lumea il evita, de parca le-ar fi fost frica de el sau mai stiu eu ce. Prin scoala circulau multe zvonuri despre el, cum ca ar fi fost un delincvent, ca ii placea sa se bata cu oricine il facea sa-i sara tandara, ca nici macar parintii lui nu il iubisera si de aceea il abandonasera, iar acum statea singur. Insa mie nu imi era frica de el si nu de asta ma tineam la distanta de el.De fapt nici nu ma tineam la distanta, ci pur si simplu niciodata nu-mi oferise vreun motiv sa ma apropii de el. Pana acum.

   Chris ma privea din coltul lui din spatele clasei si parea sa rada de mine in sinea lui.Asta se vedea in ranjetul de pe fata si in licarirea ciudata din ochii lui.Nu m-am lasat mai prejos si am scos limba, strambandu-ma la el.Pentru o clipa paru chiar uimit de reactia mea, dar apoi zambi si abatandu-si privirea de la mine, isi vari si el ca toti ceilalti nasul in caiet.Nu am avut incotro si am facut si eu la fel.

   - Hei, Wagner! am strigat eu din urma lui Chris tocmai cand acesta vroia sa iasa din clasa si sa-si ia talpasita ca de fiecare data.Dar el merse mai departe, perefacandu-se ca nu ma auzise.Nu de data asta, mi-am spus eu in gand.L-am ajuns din cateva salturi din urma, mi-am pus mana pe umarul lui si l-am tras inapoi.

   - Ce vrei? marai el fara sa se uite la mine, mai preocupat fiind de mana mea pe umarul lui.Mi-am retras-o imediat.Zambetul ii disparuse de pe fata si acum era serios.Il deranjam si asta era evident.

   - Aaa, pai...., dar nu am reusit sa-mi gasesc cuvintele.Chiar asa, ce vroiam de la el?De ce venisem dupa el?Mai devreme as fi jurat ca aveam ceva sa-i spun.Nu stiam ce era in neregula, dar nu puteam sa-mi amintesc care era acel lucru.Deja cei de pe hol incepusera sa-si intoarca privirile inspre noi, susotind intre ei.Dar Chris nu se uita la ei, se uita la mine si in ochii lui puteam vedea o urma vaga de tristete.