Allye

CAPITOLUL 8

M-am trezit in spital...
Mama si tata nu mai semanau deloc cu ei...erau...schimbati...
Primul lucru pe care l-am spus a fost :
"Dati-mi o oglinda!"

Cand m-am uitat in oglinda am avut un soc.
Eram...femeie...nici de cum o pustana de-a 10-a.
Mama-Doamne! Nu pot sa cred! Te-ai trezit!
Eu-In ce an suntem..?
Mama-...2021...
M-a lovit al doilea soc.
Nu am avut ocazia sa trec prin viata...sa...imi traiesc viata de adolescenta...si...mai ales...sa fiu cu el...acum...
Mai ales ca ultima noastra discutie nu a fost foarte placuta...

Cum va fi viata mea de acum incolo?
Pentru mama si tata cred ca totul s-a intamplat foarte treptat si timpul a trecut foarte incet.
Dar la mine..totul a fost brusc.

Am avut o criza.
Am inceput sa strig:
"Nuu!!! Nu vreau!!! Vreau sa mooor!!! Omorati-ma!!"
Doctorul- Ar trebui sa o duceti la un psiholog.
Eu- Nu sunt nebuna! Nu am nevoie de psiholog!
Doctorul-Nu a zis nimeni ca esti nebuna! O sa-ti faca bine. Un baiat era fix in starea ta acum un an la acelasi spital. Avea si pierderi de memorie...
Nu e perfect,dar fata de cum era inainte...
Eu-Un baiat?! Ce baiat?!
Doctorul-Ma tem ca nu pot da nume.
Eu-Va rog,e important!
Doctorul-Ionut. Ionut Smith.
Am picat din picioare sub privirile speriate ale parintilor si doctorului.