Zei, vampiri, varcolaci, vrajitoare sau alte creaturi mistice...in vremuri de demult, toate isi aveau locul pe pamant. Cartea prezinta povestea Adrasteei, poveste plina de magie, mister, aventura, iubire, ura, tradari.
"In vremuri de demult, zeii...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Drumul spre Massillia era unul deloc usor, plin de primejdie, iar Adra trebuia sa fie atenta la orice miscare in jurul ei. Auzise de povestile cu zane de la mama ei si desi la inceput nu stia daca sa le creada sau nu, cu cat crescuse si descoperise ca vampirii, varcolacii sau chiar neamul ei, cel al vrajitoarelor exista, zanele nu ii se mai pareau un mister. Ele existau, insa rautatea oamenilor le facea sa isi ascunda prezenta. Cu sute de ani in urma, oamenii credeau in ele, convietuiau impreuna in armonie, insa odata cu trecerea anilor si neincrederea oamenilor crescuse si acum ei incercau sa le raneasca, uneori pentru pura placere, alteori din dorinta de exterminare. Pesemne le era frica de vechile legende ce spuneau ca o data pe an, la luna plina, zanele ieseau si seduceau barbatii puternici si plamadeau copii sub clar de luna. Daca erau fete, acestea erau pastrate si crescute in imparatia zanelor, insa daca erau baieti, acestia erau trimisi tatilor lor si uitati de mame. Pure povesti, zanele erau fiinte mici, minunate.
Adra era obisnuita si fascinata sa asculte astfel de povesti, insa furia punea stapanire pe ea cand auzea de atrocitatile pe care le comiteau semenii ei. Nu intelegea rautatea pura, uneori se intreba cu ce erau mai rele creaturile noptii, decat oamenii rai, fara inima.
Strabatuse in drumul ei spre Massillia, sate mici ca Acanthos sau Cyme, se odihnise la hanurile din sat, dormind iepureste si tresarind la orice zgomot produs in jurul ei. Calatorea de doua zile, insa nu simtea oboseala, dorinta de razbunarea ii dadea putere si probabil si sangele ei magic o ajuta.
Inca de la varsta de 14 ani, incepuse sa foloseasca magia, sa se joace cu ea, sa o descopere. Incepuse cu lucruri mici, cu aprinsul focului, miscatul obiectelor, descoperise puterea tamaduitoare a ierburilor, dar si puterea distrugatoare a acestora. Uneori cand era in mijlocul padurii si invartea frunzele din jurul ei, sau se juca cu aerul, simtea ca este urmarita, dar de cate ori privea de jur-imprejur nu era nimeni. Nu stia ca destinul ei o urmarea.
-Sa ne oprim prietene, vom poposi aici in noaptea asta, avem nevoie de odihna, ii vorbi calului, mangaindu-i gatul si coborand din sa. Erau in fata hanului " La Rose". O cunostea pe patroana hanului, era o femeie zdravana, durdulie,ce avea in jur de 50 de ani, roscata si extrem de iute la manie. Toti apreciau bucatele ei, insa fereasca-i Zeii pe cei ce o suparau.
Dupa ce s-a asigurat ca Demon, este in grajd, si ca a mancat sanatos, inainta spre intrarea in han. Inca de afara se simtea mirosul imbietor al bucatelor , iar zgomotul produs de discutiile drumetilor nu lasa loc de interpretari.
Odata cu intrarea ei in han, linistea puse stapanire pe toti, doar din loc in loc se mai auzeau susoteli timide. Din mijlocul lor aparu o roscata durdulie si rosie in obraji.
- Ia uite pe cine avem noi aici. Este chiar fata marelui Tristan, Adrasteia. Asta da mare onoare, credeam ca ai uitat de mine, fato. Rose tinea la Adra, in stilul ei, si mereu o ruga pe aceasta sa treaca mai des pe la hanul ei. Tatal Adrei, obisnuia sa o aduca pe aceasta, cand calatoreau impreuna, la hanul Rosei. Intre aceasta si copila se creease o legatura frumoasa de prietenie. Dupa o imbratisare plina de caldura, Rose o invita la o masa retrasa si ii aduse vestita ei ciorba de castraveti acra si tocana vanatoreasca specifica locului.
- Si, ia zi-mi...ce te aduce pe aici, spuse Rose, in timp ce se aseza neinvitata la masa Adrei. Ii turna din ulcica must si dupa ce aseza cupa in fata ei, o privii cu atentie, asteptand raspunsul ce nu mai venea.
- Ma indrept spre Massillia, Rose. Il caut pe Thomas. Ce stii despre el? Bau apoi din mustul oferit de gazda.
- Pe toti Zeii, fetito nu ai incetat cu razbunarea asta prosteasca?! Tristan nu ar fi vrut sa faci asta, opreste-te pana nu e prea tarziu, termina de vorbit si isi sterse sudoarea cu o batista rosie de bumbac.
- Lasa zeii acum Rose. Stiu ca tata sigur nu ar fi vrut sa fie tradat si omorat in asa fel, scuipa cuvintele printre dinti si dupa ce goli restul mustului, se ridica de la masa de lemn.
- Adrasteia, in numele Marilor Zei, opreste-te. Nu te pune cu el, tu habar nu ai cine este el cu adevarat, rosti roscata cuvintele, mai mult tipand.
- Vino, o prinse de mana si o trase dupa ea la etajul hanului, intr-una din camerele ce urma sa o gazduiasca pe curajoasa Adra. Aici si peretii au urechi.
- Rose, prietena mea draga, stiu ca esti ingrijorata pentru mine, dar zau ca trebuie sa te linistesti si sa imi explici ce ai vrut sa zici mai devreme. Trase un scaun aproape de pat si se aseza in fata Rosei.
- Adra, fetito, monstrul asta, al carui nume nici nu il pot pronunta, este mai mult decat o creatura a noptii. Are peste 1500 de ani, este un vampir pur si nu orice fel de vampir, este regele lor, cel mai puternic dintre ei, o simpla muritoare nu il poate rani, daramite sa il omoare. Nu poti sfarsi decat rau, daca continuui nebunia asta, spuse cuvintele pe nerasuflate hangita.
- Regele lor, spui. Interesant si poate inspaimantator, dar asta nu ma va da inapoi, Rose. Voi gasi o cale sa il ucid sau voi muri incercand, insa doar asa inima mea va fi vindecata. Acum te rog, lasa-ma sa dorm cateva ceasuri, sunt franta, minti ea. In realitate dorea sa mediteze la cele aflate. Chiar si pe ea, curajoasa Adra, o speriase putin vorbele prietenei sale. Auzise zeci de legende despre marele rege al creaturilor, dar niciodata nu ar fi crezut ca tocmai acesta ar fi putut sa ii ucida parintele. Cand plecase la drum era increzatoare, avea speranta ca il va gasi si il va ucide fara mila, dar acum nu stia ce sa creada. Era constienta ce putere zacea in acel monstru, stia si ca ea nu este un om normal, dar totusi nimeni nu o invatase prea bine tainele magiei si nici nu vroia sa afle cineva secretul ei, pentru ca risca sa ajunga pe rug, arsa.
Realiza ca misiunea ei devenise din grea, aproape imposibila, dar nu avea sa renunte. Saruta pandantivul ce il purta la gat si suspina. Il primise de la tatal ei, la varsta de 7 ani. Era un superb safir albastru in forma de lacrima, inconjurat de o protectie de aur alb. Se simtea aproape de tatal ei cand il atingea si ii trezea multe amintiri.
"- Uite Adra ce ai facut, ti-ai julit ambii genunchi, ce va zice mama ta acum? Sigur ne va certa pe amandoi, chicoti Tristan. Puteai sa te ranesti mai grav.
- Tati, dar am vrut sa zbor. Zanele pot zbura, si tu imi zici mereu ca sunt zana ta, eu de ce nu pot zbura? Imi trebuiesc aripi, rosti cu lacrimi in ochi fetita cu ochi ce eclipsau si maretia cerului.
- Tu esti inca o zana mica, doar dupa ce vei creste mare, vei putea sa zbori, o minti tatal ei. Cand vei creste mai am sa iti spun un secret, unul important pentru tine, insa pana atunci, ca sa iti treaca durerea, vreau sa porti mereu acest lantisor. O sa te protejeze mereu, chiar si cand eu nu sunt langa tine. Daca il atingi, e ca si cum eu as fi cu tine.
- E foarte frumos, tata scump. E albastru ca ochii mei, deci e frumos, mama mereu spune ca ochii mei sunt cei mai frumosi, chicoti fetita.
- Adra, promite-mi ca vei avea grija mereu de mama si fratiorul tau. Stiu ca desi esti mica, intelegi multe lucruri. Esti o fetita isteata. Ii saruta crestetul capului si o luara spre casa amandoi."
- Promit, tata, promit. Indiferent cum se va termina, voi face orice pentru ei.
Multumesc ScarletCrime pentru noua coperta. A iesit perfecta.
Am reusit sa postez un capitol nou, scurt pentru ca timpul nu mi-a permis sa scriu in voie.
Needitat momentan. Astept pareri si daca va place si o steluta.
