Sunrise in December

Capitolul 3

        - Maya, cred că am să mă vopsesc roșcată. Mi-ar sta bine nu crezi? Glasul răgușit al șatenei o întrerupse pe tânăra de la volan.
        Tânăra o privi cu coada ochiului și zâmbi. Apasă accelerația și porni radioul. Se gândea la un răspuns potrivit. Până la urmă Nidiei i-ar fi stat bine oricum. Dar de ce tocmai acum o schimbare?
         - Ție îți stă bine oricum, Nidia. Atât timp cât zâmbești nimeni nu mai observă nimic în afară de zâmbetul tău... și de ochelari. O tachină fata.
         - Hei! Mie îmi place roșul! Și punct. Se îmbufnă șatena.
         - Poate doar vârfurile? Încercă blondina să o îmbuneze.
         - Uite ce e. Tu ți-ai făcut un tatuaj și ai avut șuvițe de toate culorile anul ăsta. Nu înțeleg de ce faci așa dacă vreau și eu să mă vopsesc.
         - Pentru că te cunosc, scumpo. Ești o artistă până în adâncul sufletului, ești extravagantă. Chiar mai mult decât mine. Și mai ești și foarte perfecționistă. Plus că ai face orice pentru artă. O să ajungi să-ți vopsești capul ca pe un pom de Crăciun și îl prezinți drept proiect la ora domnișoarei Jensen.
         Tânăra îi zâmbi înțelegător și opri mașina în fața unui bloc înalt. Șatena aprobă cu o mișcare scurtă a capului. Prietena ei chiar avea dreptate. Își imagină cum ar fi intrat în clasă cu parul roșul și verde și alb și auriu și chicoti. Şi-ar fi scuturat apoi capul și culorile ar fi dansat. Era o imagine bună. Și nu-i dădea pace gândul.
         O luă la fugă pe scări și se opri să răsufle doar în fața ușii. Căută cheile în geantă cât prietena ei urcă agale cele trei etaje. Învârti cheia în broască și ușa se deschise cu în scârțâit. Intrară împreună și șatena aruncă haina și cizmele, iar apoi își luă caietul și trusa din geantă și se așeză pe canapea.
         Fata cu păr blond oftă sonor și merse în bucătărie. Puse un ibric pe aragaz și caută cafeaua în dulap. Trase cu ochiul la prietena ei care schița de zor. Îi zâmbi și se întoarse la treaba ei. Peste puțin timp turnă lichidul fierbinte în două cești și părăsi încăperea.
          Admiră fugitiv pereții plini cu picturi și schițe. Prietena ei era într-adevăr talentată. Și avea și o imaginație bogată. Foile erau pline de forme și culori care-ți tăiau răsuflarea. Ea în schimb avea camera plină de foi mototolite și caiete pline de versuri. Era muziciană. Se trezea în miez de noapte să acordeze chitara și visa ca într-o bună zi să aibă un pian în dormitor și să cânte pe cele mai mari scene ale lumii.  Nidia visa să aibă propria galerie de artă. Se înțelegeau bine încă din prima zi de grădiniță.
         Așeză cafelele pe măsuța de sticlă și privi peste umărul șatenei. Fata contura migălos ceva. Se uită mai bine și  începu să râdă cu poftă.
         - Doamne, Nid! Nu pot să cred că faci asta. Doar nu te gândești serios să-ți vopsești capul ca pe un pom de Crăciun?!
         - De ce nu, Maya? Decembrie e luna mea preferată. Și domnișoara Jensen mi-ar da sigur un zece. Râse șatena.
         - Hm, poate. Auzi, ce e cu fundalul? E fereastra cafenelei de unde te-am luat?
         - Uh...ummm...nu știu...poate. Tânăra se panică și se înroși instantaneu. Abia acum observase că schițase și fereastra cafenelei și pe tipul acela drăguț despre care avea impresia că-i zâmbise.
          Blondina se amuza de reacția prietenei ei în timp ce sorbea din cafea. Nidia își dădu jos ochelarii și luă cafeaua de pe măsuță. Duse ceașca la buze cu mâna dreaptă, iar mâna stângă o duse în spatele gâtului. Luă o gură de cafea și se apucă să-i povestească prietenei ei despre ziua pe care o avusese, fără să-l omită pe băiatul de la cafenea. Ceva la el îi păruse foarte artistic, nu știa sigur ce, dar avea să afle.