Sunrise in December

Capitolul 4

     După o plimbare destul de lungă prin aerul rece Kevin ajunse în sfârșit acasă. Îi era cât se poate de clar că ar fi trebui să-şi ia mașina. Își zise că data viitoare se va întoarce după chei orice ar fi.
      Își puse haina în cuier și merse agale în dormitor. Ar fi vrut să-şi poată striga mama să-i facă ceva de mâncare, dar locuia singur. În momente ca astea se gândea că fusese o decizie proastă.
       Scoase dintr-un sertar o carte groasă și un caiet și se puse pe treabă. Problemele nu se rezolvă niciodată singure. Începuse să roadă capătul pixului căci enunțul mult prea lung îl frustra. Nu-i plăceau deloc asemenea probleme, uneori se pierdea în detalii inutile. Oftă și încercă să se concentreze pe temă.
        Telefonul vibră lângă el și îl distrase. Îl luă și observă un nume familiar pe ecran: "Jessica". Își dădu ochii peste cap și deschise mesajul.
        "Sunt liberă azi. Ce zici?"
        Se uită la ecran și apoi la caiet, din nou la ecran, apoi la caiet. Nu-şi dorea. Nu avea deloc chef și nu era vina cărților. Ridică din umeri și îi tastă fetei un răspuns, scuza lui clasică când era ocupat cu ceva cu adevărat important.
        "Am o ofertă măi bună, Jess."
        Lasă telefonul și se apucă din nou de problemă. Nu apucă să noteze bine  ceva că afurisitul de telefon vibră iarăși.
        "O OFERTĂ MAI BUNĂ DECÂT MINE?!"
        "Poate data viitoare, Jess."
        "S-o crezi tu, Williams!"
        Tânărul oftă sonor și închise telefonul. Îl aruncă undeva prin pat și se întoarse la treabă. Reușise să se calmeze și trecea cu rapiditate prin probleme, ca de obicei. Nu dură însă mult că mintea sa o luă iarăși razna. Lungimea de undă a radiației roșii îl debusolase cu totul. Uitase tot ce știa și oricât încerca să rămână concentrat mintea îi zbura la ceva roșu. Acel ceva se concretiză într-o eșarfă roșie. Îi veni în minte fata cu ochelari și eșarfă roșie. Zâmbi scurt la amintirea ei și vru să o șteargă din minte repede. Dar nu putu, indiferent cât de mult încerca.
        Aruncă pixul pe birou și luă telefonul. Intră repede pe facebook și caută numele fetei. Îi apăru o "Nidia Smith" și intră pe profilul ei. Fata era studentă la Arte. Se uită mai atent la poza ei de profil și observă acei ochelari roșii. Bingo! O găsise. Vru să îi vadă mai multe poze, dar nu putu. La naiba cu opțiunile pentru siguranța contului!
        Șovăi când să-i trimită fetei o cerere de prietenie. Cum să facă asta? Simplu, apăsa un buton. Nu era deloc simplu.  Lui îi trebuia un motiv. Și încă unul bun. Se uită iarăși la poza ei de profil. Ochii ei albaștri erau atât de expresivi. Era o fată foarte frumoasă. Își dorea cu tot dinadinsul să o cunoască, să vadă cum gândește.
Îi salvă poza și o trimise unui prieten. Ieși de pe facebook și intră în agendă. Apelă pe cineva și așteptă ca acesta să răspundă.
      - Mark, am nevoie de o favoare. Se adresă el pe un ton ferm.
      - Spune, frate. Răspunse celălalt.
      - Vreau să afli unde stă o fată. Numele ei e Nidia Smith. E studentă la Arte. Ți-am trimis poza ei. Rămân dator.
      - O artistă deci. Pe zi ce trece ești din ce în ce mai ciudat, omule. Și pentru ce există rețele de socializare? Îl chestionă Mark.
      - Nu are adresa pe facebook, omule. Și n-o întreba pe Amy. Te rog!
      - Ai putea să-mi dai mai multe detalii? Deja nu mai înțeleg nimic.
      - Hai la mine într-o oră și-ți spun tot.
     Tânărul acceptă și Kevin închise. Era sigur că prietenul său avea să înțeleagă, doar se știau din primele zile de viață. Nu mai trebuia să inventeze o scuză ridicolă cum făcuse cu Nate. Trebuia în schimb să găsească o explicație, mai întâi pentru el și apoi pentru Mark.
      Comandă o pizza și se reapucă de probleme. Avea să afle multe despre fata cu eșarfă roșie și era din ce în ce mai curios cu fiecare secundă.

penefulgisipuf, asta e pentru tine. Cu lungimea radiației tale cu tot. Găino.  🐓❤