Feelings [H.S. fanfiction]

Capitolul 9

     Deschid uşa temătoare,frica în mine creşte. Ce o să îi spun mătuşii mele?Că am fost la o petrecere, m-am îmbătat, am dansat cu un băiat necunoscut care voia să mă violeze.Dintr-un miracol a apăratu băiatul pe care îl urăsc şi m-a salvat.Nu pot să îi spun aşa ceva,Doamne Dumnezeule în ce m-am băgat?Intru înăuntru şi păşesc uşor ca nu cumva să mă audă mătuşa mea,dar esuez....

    -Jenn!Ce faci scumpo?mă întrebă ea ieşind din bucătărie.

    -Bine...tu ce faci?o întreb o surprinsă că nu a zis nimic despre faptul că am venit aşa de târziu acasă.

      - Vrei ceva de mâncare? Îţi este foame?

     -Nu, vreau doar să merg să dorm. Îi spun mătuşii începând să urc scările.

      -Ok, scumpo!o aud pe aceasta răspunzându-mi în urma mea.

    Închid ușa în urma mea şi mă arunc în pat extenuată. Am mormăit ceva şi am adormit îmbrăcată.
    Telefonul îmi sună trezindu-mă din somn.Răspund fără să mă uit cine mă sună.

    -Alo? Întreb eu somnoroasă.

     -Jenn ce faci?Te simţi bine?Mă bombardează Hannah cu întrebări.

     -Nu îţi face griji sunt bine.Îi explic lui Hannah cu calm.

     -Noroc de Harry că te-a salvat.O aud pe aceasta vorbin, eu tresărind. De unde mama pisicilor ştia ea ce s-a întâmplat aseară.

    -De unde dracu' ştii? O întreb speriată .

    -Mi-a spus Niall aseară.Am început să te caut ca nebuna pe la petrecere ,dar nu te găseam. Harry l-a sunat pe Niall şi i-a spus că erai să fi violată de un drogat, a mai spus că te-a dus acasă la el şi să nu ne facem griji.

     -Doamne, nu pot să cred că s-a întâmplat aşa ceva!exclam extenuată.

   -Ar trebui să îi fi recunoscatoare .Harry ti-a salvat viaţa, nu te mai comporta aşa cu el. Începem iarăşi...dar Hannah are dreptate, trebuie să nu mai fiu aşa cu Harry.Mi-a salvat viaţa....poate ar merita o şansă.

  -Ai dreptate!şoptesc eu învinsă.O să încerc să nu mai fiu aşa de rea şi distantă cu el.

   -Serios!?ţipă Hannah la telefon.

    -Mda....încep să regret decizia pe care am luat-o.

    -Ce zici să aranjez o întâlnire între noi.Tu, Harry,eu şi Niall?Nu îmi vine să cred ce îmi este dat să aud.Niciodată nu se va întâmpla aşa ceva.

    -Tu te auzi ce spui?Am zis doar că o să mă comport mai frumos cu el nu că o să ies cu el la o întâlnire. Mă revolt eu.

   -Hai,Jenn,nu fi nasoală!Mergi pe un motiv bine întemeiat la acea întâlnire. Îmi spune ea entuziasmată.

   -Şi care ar fi acel motiv?O întreb eu deja plictisită.

    -Mergi cu el la o întâlnire în semn de mulţumire.

    -Faci ce vrei Hannah,nu mă bag, dar să nu creadă că ies cu el dintr-un alt motiv,ok?O aud pe Hannah ţipând de fericire prin telefon .

   - Ok,ok!!!!Te anunţ eu când o să fie aşa zisa întâlnire.Hannah parcă zbura de bucurie. De ce se bucură aşa de tare că am acceptat să ies cu ea şi cu Niall şi Harry?

    Peste câteva zile

   Mă pregăteam pentru întâlnirea dintre mine şi Hannah,Niall şi Harry....
Hannah m-a sunat după o oră de când am terminat conversaţia aceea care mi-a cauzat nişte dureri de cap mai bine de două zile.Hannah mi-a spus că nu trebuie să fiu stresată,să nu îmi fac griji că nu e nimic de speriat, dar eu tot mă gândeam la porcăria asta.I-am mulţumit când m-a adus acasă în acea zi,de ce trebuie să merg să stau la aceeaşi masă cu el ca semn că îi mulţumesc pentru ce a făcut. Sunt sigură că Hannah caută o metodă de a ieşi cu Niall şi nu ştie cum,dar m-a găsit pe mine ca un pion,a făcut mutarea decisivă eu acceptând această mişcare. E aşa de convingătore când vrea...mereu obţine ce vrea şi de data asta e să îi intre sub pielea lui Niall.Eu cu Harry vom fi acolo doar de decor,un motiv bun de a spune că nu sunt la o intâlnire între doi porumbei şi că au ieşit cu gaşca lor.Logica imbatabilă a lui Hannah.Am ales să mă îmbrac lejer, într-o rochie neagră cu o geacă de piele pe deasupra în picioare mi-am luat o pereche de şosete negre până la genuchi şi nişte bocanci de aceeaşi culoare. Părul îl aveam prins într-o coadă de cal din care ieşeau nişte şuviţe rebele.Nu eram deloc pregătită pentru ce urmează.O aşteptăm pe Hannah în faţa casei ,eram neliniştită, îmi tot fâţâiam piciorul drept din cauza nervilor.
    Îi zăresc maşina roşie pe străduţa cartierului, dacă voiam să renunţ acum era şansa mea, pot fugi acum în casă şi să nu mai ies de acolo toată viaţa mea.Însă nu pot face aşa ceva,am fost crescută prea bine să fac aşa ceva.Când eram mică cineva ma învăţat că dacă eu trăiesc trebuie să îi  las şi pe ceilalţi să trăiască ,nu trebuie să îi rănesc sau să nu îi fac să sufere. Dacă eu iubesc să îi las şi pe ceilaţi să iubească sau dacă eu simt să îi las şi pe ceilalţi să simtă. Mă aproprii de maşina parcată şi intru în ea temătoare. De acum nu mai pot să dau înapoi, trebuie să merg cu faţa sus şi să nu mă las învinsă că ştiu dacă fac asta toţi o să profite de mine şi o să încerce să mă distrugă. Trag aer în piept pregătindu-mă pentru ce urmează.