Feelings [H.S. fanfiction]

Capitolul 11

      Sunt în faţa casei lui Harry.Voiam să îi spun totul, voiam să îi spun ce simt pentru el,dar nu mă simţeam în stare e mult prea greu să îi spun ce simt.Ştiu că ţin la el,că îl iubesc însă nu pot să îi spun.Mă întorc din faţa uşii şi vreau să plec,dar prind curaj ,bat la uşă...nu răspunde,mai bat de câteva ori, însă nu răspunde nimeni.Mă întreb dacă nu mai vrea să vorbească cu mine sau că nu mai vrea să mă deranjeze.Plec de la casa lui lăsând în urmă speranţa mea la fericire.M-a lăsat fără nici o explicaţie, a plecat pur şi simplu după ce m-a sărutat şi şi-a cerut scuze. Fără să îmi dau seama am început să plâng  lacrimile curgându-mi pe obraji.Îmi simţeam inima ruptă în două, nu se poate să mă fi lăsat baltă, nu după acel sărut.Dacă ştia că o să mă lase, de ce m-a sărutat, de ce a spus că aşa a simţit?

    Au trecut zile, săptămâni de când nu am mai dat de Harry.Iniţial am crezut că nu mai vrea să vorbească cu mine, că vrea să mă ocolească şi să încerce să mă evite, dar am auzit că a plecat din oraş şi s-a întors înapoi în New York .Am renunţat să îl mai caut sau să încerc să mai simt ceva pentru el.În primele săptămâni am încercat să îl găsesc şi să îi spun că nu sunt supărată pe el,era de negăsit. Câteva nopţi nu am putut să dorm ştiind că nu îl mai pot vedea.Timpul şi-a pus amprenta peste mine şi am început să las totul în urmă, să îl las pe el în urmă. Am vrut să uit totul, am încercat să îmi găsesc ceva de făcut, ceva ce îmi vrăjea mintea şi inima. Când făceam ce îmi plăcea uitam totul,mă conectam cu plăcerea din acel ceva.De ceva timp am început să merg la lecţii de canto mi-am descoperit această pasiune de puţin timp,dar simt că inima mea înfloreşte cu fiecare notă atinsă,cu fiecare cântec. Pe zi ce trece deveneam o cântăreaţă cât mai bună, participam la concursuri şi luam mereu locul I. Sunt bucuroasă că mi-am găsit acest hobby, mă bucur că am prins viaţă din nou.

   Peste câteva zile trebuia să merg în Mexic pentru un concurs internaţional pentru cântăreţii începători. Trebuia să merg singură, mătuşa mea nu putea să mă însoţească din cauza serviciului. Hannah era plecată cu părinţii ei la bunicii săi. Deci voi merge doar eu şi cu persoana mea.Eram nerăbdatoare ,îmi doream să câştig ,să mă descurc bine şi să nu mă încurc.Mă pregătesc intens pentru acest concurs, am stat multe ore să repet fără pauze. Muncesc din greu pentru acest eveniment.

        Peste două zile
    
      -Mătuşă,hai mai repede! Mai am doar o oră şi trebuie să plec.O strig pe ea, agitată din cauza organizării.

     -Acum vin scumpa mea!O aud strigând din capătul holului. Ajunse în camera mea ca o tornadă.

   -Mulţumesc mătuşă că mă ajuţi cu bagajul. Îi spun acesteia şi o iau în braţe.

    -Hai,hai,gata cu imbratisarile.O să întârzii şi nu îţi doreşti asta.Mă dojeneşte mătuşa.

    -Ok,dar o să îmi fie dor de tine.Îi spun mătuşii mele si o strâng mai tare în braţele mele.
 
    -Hai,hai!Se desprinse din îmbratisare şi îmi făcuse avânt spre uşă.

    -Pa,mătuşică!Îi spun şi presez un sărut pe obrazul ei fin.

     -Pa,Jenn!Spuse ,eu începând să merg spre staţia de autobuz.Vor fi trei ore lungi.

     Am stat mai bine de două ore în acel microbuz şi deja m-am plictisit. Peste câteva minute vom face un popas la o benzinărie. Primul lucru pe care îl voi face când cobor din microbuz e să merg urgent la baie şi să nu uităm şi de mâncare.
  Aerul era atât de curat şi de bine primit de plămânii mei.Cum am mai spus... o iau la fugă spre baia  benzinăriei. Intru în baie şi nişte zgomote se aud din interiorul unei cabine, încerc să nu bag de seamă şi să îmi continui treaba. Însă simt ceva lovindu-ma în cap urmând ca în următorul moment să simt podeaua rece şi udă.
    Capul îmi bâjbâie şi mă simt slăbită,în jurul meu se aude un zgomot puternic, încerc să deschid ochii o lumină puternică mă face să îi închid înapoi.

    -S-a trezit fata!aud o voce în jurul meu, dar nu pot să îmi dau seama cine e.

     - Ai legat-o bine? Aud o altă voce în jurul meu.

     -Da! răspunde celălalt bărbat. Îmi deschid ochii din nou şi privesc în jurul meu. Sunt într-o dubiţă şi înconjurată de trei bărbaţi. Încep să mă zbat, dar ceva nu îmi permite să mă mişc în voie.

    -Degeaba încerci să scapi din acele legături. Îmi vorbeşte unul dintre bărbaţi.Aveau măşti pe faţă şi nu îmi puteam da seama cine sunt.De odată se aud nişte împuşcături şi simt cum maşina face curbe bruşte.

   -Ce dracu se întâmplă?Îl întreabă unul dintre bărbaţi pe şofer.

   -De ce ne-am temut cel mai mult. Spuse şoferul şi îşi îndreaptă privirea la drum.

    -Luaţi-vă armele şi chemaţi întăriri.Le aud vocile tipand pe lângă mine, dar eu nu puteam percepe nimic.

    -Eram sigru că o să vină să salveze fata.Spune unul dintre ei. Îmi era frică, ce se întâmplă cu mine?

     Mă pun într-un loc si intru în gândurile mele si gandindu-mă la ce mi se întâmplă în acest moment,  dar totul în mintea mea e negru,  un negru adânc si ucigător. Îmi este frică,de ce se va intampla cu mine,  oare o să fiu omorâtă sau pur simplu vândută ca pe un obiect.  Intrebarile mă macină si frica instalată în oase e din ce în ce mai persistentă.  Fără să îmi dau seama plângeam in hohote,  dar acestea nu se auzeu din cauza certei dintre acei bărbați care pare sa fie aprinsă foarte serios.

   Sunt trezită din tranşă când sunt trasă  lângă uşa de la dubiţă,care se deschide punându-mă cu spatele la maşinile urmaritorilor si pe umărul meu este asezată o puscă, începe să tragă către masinile care ne urmăreau scotând un sunet puternic in urechea mea.Acestia scăpa de masinile urmaritorilor .  Unul dintre ei deschide o altă usa,  acesta strigând in gura mare:

     -Suntem liberi,  baby!! Spuse unul dintre ei ca în cele din urmă să fie împuşcat în cap. Scârțâitul unor cauciucuri se aude, masina in care mă aflu incetineste  urmând să sară si ei. Eu stau intr-un colt si unul din ei mă trage cu brutalitate spre usa.

    -Tu ce mai astepti?Se răsti la mine cu multă ură,eu tremurând din ce în ce mai tare din cauza fricii.

    -Nu,te rog, nu! Încerc să scap de mâinele lui care mă ţineau puternic .

     -Hai!!!Si sunt aruncată în cealaltă masina.  Soferul celeilalte masini incearcă si el să sară,  dar nu reuseste. Masina in care mă aflam în urmă cu câteva secunde se izbeste de o altă masină urmând ca ea să i-a foc.Bărbati îşi dau măstile jos si in sfarsit le pot vedea chipurile celor care m-au luat drept ostatică.

    -De ce?  Intreb speriată.

    -Poftim?  Acesta mă întreabă surprins de curajul meu.

    -De ce mai luat cu tine si nu mai omorât pe loc Acesta se uită la mine câteva secunde si isi indreptată privirea spre un punct mort.

   -Pur si simplu nu am putut să te omor si în nici un caz nu te puteam lăsa acolo....  Acesta a luat o pauză si se uită în ochii mei. 

    -Pentru că am o treabă importantă cu tine!!termină propozitia cu o ură în voce...

   După aproximativ 3 ore de mers cu masina ajungem la o cabană  abandonată care se afla în mijlocul pădurii....

Hei,hei!
Ce mai faceţi?
Ştiu că e scurt capitolul, ştiu că ieri nu am postat, dar nu am avut timp.
  Sper să vă placă.
Capitol verifcar √