Capitolul 2

6 2 0
                                    


       Mă simţeam vinovat, aşa că m-am apucat să redactez un contract de divorţ în care renunţăm la casă, la maşină şi la 30% din acţiunile companiei mele. S-a uitat la contract şi l-a rupt în bucăţele.

      Femeia cu care petrecusem 10 ani devenise un străin pentru mine. Mă simţeam prost că îi irosisem timpul, resursele şi energia, dar nu puteam să îmi retrag cuvintele de dragoste pentru Jane. A început să plângă în faţa mea, fapt care m-a liniştit.

    Ideea divorţului mă obseda de câteva săptămâni şi acum devenise mai clară şi mai bine conturată.

   A doua zi am ajuns acasă foarte târziu şi am găsit-o scriind ceva. Nu am mâncat, m-am dus direct la culcare şi am adormit rapid pentru că petrecusem o după-amiază obositoare cu Jane. Când m-am trezit ea încă scria. Nu mi-a păsat aşa că m-am întors şi m-am culcat la loc.

     Dimineaţă mi-a prezentat condiţiile ei de divorţ: nu voia nimic de la mine, dar îmi cerea o lună de zile înainte să depunem actele. În această lună, trebuia să ne străduim să ducem o viaţă cât mai normală. Motivul ei era simplu: fiul nostru avea nişte examene dificile peste o lună şi nu voia să îl stresăm cu vestea divorţului.

DetaliiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum