Decalcomanie → kwon hyuk

Capitolul 3

SOLAR

Pășesc cu mișcări lente în apartament, punându-mi geanta pe cuierul maroniu aflat chiar față-n față cu oglinda mare de pe holul lung al apartamentului meu. Faptul că Blu nu venise să mă întâmpine atunci când am intrat în casă îmi trezea mari suspiciuni, făcându-mă chiar să mă gândesc că pisica este bolnavă sau poate pur și simplu este supărată pe mine pentru că am ignorat-o. Pisică deșteaptă. 

În casă era prea liniște și mult prea întuneric. Am aprins becul pe hol, dezbrăcându-mă de geacă în timp ce mă îndreptam spre camera mea. Azi nu mâncasem nimic dar chiar și așa, nu-mi era foame. 

În momentul în care am intrat în living, am observat televizorul aprins. M-am uitat prin împrejur, ușor panicată. Nu țineam minte să fi aprins televizorul înainte să plec la muncă și chiar dacă aș fi făcut asta, mai mult ca sigur l-aș fi stins deoarece mereu verific casa înainte să plec din cauza fricii mele de a nu cumva să se întâmple ceva, de exemplu să nu ia foc bucătăria de la candela pe care o aprind mereu. 

Pisica. Mai mult ca sigur Blu a apăsat din greșeală pe butoanele de la telecomandă și a aprins televizorul. Asta e. 

Gândul îmi era numai la patul meu pufos și primitor. Tânjeam după un pui de somn lung care să mă odihnească așa cum trebuie după șapte ore de muncă continuă și obositoare. M-am îndreptat spre cameră, rămânând blocată în tocul ușii când privirea mi-a căzut pe omul care se juca fără nicio rușine cu pisica mea. 

Surprinsă, am icnit, șocul făcându-și prezența în trupul meu. De ce acum? Asta era prima întrebare care-mi venea în minte. De ce acum și nu mai devreme? De ce acum și nu atunci când aveam cea mai mare nevoie de el? 

— Ai venit cu o oră mai târziu. 

Trebuia să fiu surprinsă de faptul că îmi știa orarul, dar nu, eram surprinsă de vocea lui. Superbă, foarte schimbată. S-a ridicat de pe pat, făcându-și drum spre mine. S-a oprit în fața mea, luându-mă în brațe. Mă strângea la pieptul lui tare, de parcă îi fusese dor de mine. 

— A trecut mult timp, am spus cu nasul adâncit în clavicula sa, adulmecând mirosul familiar. 

N-a spus nimic, doar m-a strâns mai tare. Își schimbase puțin aspectul față de ultima oară când l-am văzut. Avea un alt stil de îmbrăcăminte și pe lângă asta, își mai dezvoltase musculatura puțin, făcându-se de asemenea și mai înalt. Dar chipul lui... Oh, chipul lui rămăsese același. Neschimbat și la fel de frumos. 

— Sărută-mă, a șoptit. Mi-a fost dor de tine. Te rog, sărută-mă. 

Nu mă simțeam confortabil ca el să mă implore să fac asta. Aș fi făcut-o oricum, nu-i puteam rezista. Am ridicat privirea, întâlnindu-mă cu ochii să-i negrii. Mă ademeneau, secau viață din ai mei. 

Mâinile mi s-au încolăcit în jurul gâtului său, ridicându-mă pe vârfuri ca să-i ating buzele cu ale mele. Mă înmuiam. Efectul lui asupra mea era fenomenal. Îmi lipesc complet trupul de al său, simțindu-i inima cum bate în același ritm cu a mea. Amândoi eram aceeași persoană. 

Mă săruta pasional, parcă vrând să-mi devoreze cu totul buzele. Era tot mai înnebunit după gustul meu; și eu după a lui. Mâinile lui au coborât pe fesele mele, strângându-le în palmele lui mari. Sentimentul acesta era așa de familiar...

Momentul acesta era așa frumos, îmi amintea de trecut, de cum eram noi înainte. 

— Ai mult tupeu, am șoptit după ce sărutul nostru s-a terminat. 

— Mă bucur că am, a spus, împingându-mă cu spatele în perete. Chiar nu știi cât mă bucur, iubit-o. 

Mă sărută din nou cu pasiune și începe să-mi ridice tricoul ca să-l dea jos. Hainele devin tot mai multe pe jos și noi ne afundam tot mai adânc în așternuturile reci al patului meu.

— Ești Bonnie, a șoptit în timp ce-mi dezmierda lacom gâtul. 

— Dar tu nu ești Clyde al meu, am spus trăgându-l de păr. Nu ești al meu...