Pe ritm de jazz

29 2 0
                                    

                                     Pe ritm de jazz

     Manhattan , unul din cele mai importante cartiere din New York , mai ales in perioada anilor 40’ . Dar nu ma intind pe toata perioada anilor 40’ , raman strict la 1940 . A fost un an bun pentru State ; Franklin D. Roosevelt a castigat alegerile pentru a treia oara , faimosii Bugs Bunny , Tom si Jerry isi fac debutul , apare prima masina cu transmisie automata Oldsmobile … dar nu vorbim acum despre astea .  Acum vorbim despre un caz special care l-am avut in acea vreme . Detectiv particular bagat pana in gat cu mafiotii ( din greseala ) … dar eu nu sunt un tip rau ; nu torturez , nu tai degete , nu impusc un picior … eu doar sunt specializat in a gasi persoane pierdute . Doar ca , uneori le gasesc in cele mai nepotrivite locuri si am de suportat consecinte .

     Deci , suntem in 1940 in Manhattan , mai exact in cocina mea de garsoniera . Nu va ganditi ca daca eram detectiv particular eram plin de bani , ca traiam in vile pe dealuri si faceam baie in jacuzzi  cu inca trei gagici … nu ; Fiind un oras plin de mafioti , plateam in stanga si in dreapta ca sa pot sa-mi prestez serviciile si bineinteles , ca sa traiesc ! Dar nici nu ma plangeam ; aveam mereu cash la mine , nu duceam lipsa de haine de calitate sau de echipament ; ca n-am timp si nici nu prea vad rostul sa renovez garsoniera , asta e partea a doua . Oricum , spuneam ca suntem la mine in garsoniera ……..

      Sunt singur , doar eu si fumul de tigara care umple camera din ce in ce mai mult ; fumez mult mai mult decat ar trebui , asa se intampla cand ma plictisesc , cand n-am nici un caz . Dar azi a patruns o raza de soare in locul asta infect : bate cineva la usa si ii spun sa intre ; ca efect al surprinderii mele , am aruncat tigara … doar ca era s-o nimeresc pe ea . “ Ce primire calduroasa ! “ , spune tanara ; o tanara pana in 20 de ani , foarte frumoasa , dar avea ochii foarte tristi , se citea ingrijorarea in ochii ei . Am intrebat direct : “ ce-ai patit domnisoara draga ? “ S-a prezentat  Jane Pierce . Si am inceput sa discutam . Sora ei mai mare a disparut acum 2 ani , a spus ca se muta aici in Manhattan sa-si urmeze visul de a canta ; sora ei e cu 10 ani mai mare dintotdeauna a vrut sa cante , cica era destul de talentata . Si mi-a dat o poza cu ea . Sigur nu va doriti sa intru in detalii , asa ca va spun pe scurt : Katherine Pierce un par blond de o stralucire incredibila , ochi mari si caprui de te pierzi in ei , pometi inalti sa defineasca forma rotunjita a fetei , un corp de … uite cum intru in detalii ! Pe scurt , cea mai frumoasa femeie pe care am vazut-o pana atunci ! Prea pierdut in poza , tarziu am observat ca incepuse sa planga tanara , spunea ca ii e foarte dor de sora ei si m-a rugat foarte frumos s-o gasesc ; sincer as fi cautat-o chiar daca nu ma ruga ea …    

      Din toata discutia mea cu Jane , am inteles ca Katherine a mai lucrat ca chelnerita in orasul lor natal , West Orange County si mai cantase si acolo ; Iar la 27 de ani s-a hotarat sa-si incerce norocul in marele Manhattan si de atunci nu a mai stiut nimeni de ea . In afara de asta mai aveam si doar o poza cu ea ; acum trebuia sa o gasesc .

      Si uite asa am pornit in cautarea CELEI MAI FRUMOASE FEMEI vazuta de mine , pardon , in cautarea UNEI FEMEI la rugamintea disperata a unei tinere de 20 de ani … da ! M-am dus la cel mai apropiat club de jazz , am aratat poza , am intrebat de nume , nimic ; acelasi raspuns  si la urmatoarele 5 cluburi . Ajung la The Onyx Club de pe 52’nd street , Joe Helbock inca mai era patron ; arat poza pe acolo si chelnerul o recunoaste . A fost ceva de genul : “ 200 de tequila ! “ spun eu hotarat , apoi “ caut o femeie “ , la care spune el : “ pai toti cautam , stimate domn “ . M-am abtinut sa nu rad atunci … si i-am aratat poza . A recunoscut-o imediat spunand ca nu se mai satura sa se uite la ea , ca si acum . Si mi-a aratat-o ; era mai in spate la bratul patronului Joe Helbock . Poza ca poza , dar cum era s-o vad in fata mea ! si mai purta la gat un fel de colier in forma de fluture ( nu banuiam pe atunci ca e chiar faimosul Blue Butterfly , fluture format din diamante , valora cam 1 milion de dolari ) . Eu si chelnerul ne uitam exact ca prostii ! ( Poate crezi ca exagerez cu tipa asta , dar pe bune , daca o vedeai … ) Si a observat , normal … si ea si patronul !

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Jan 05, 2014 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Pe ritm de jazzUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum