~Intre doua lumi~

M-am întors?

Perspectiva lui Anabelle

Strig dupa ajutor dar in zadar. Nimeni nu ma ajuta.  Absolut nimeni. E posibil oare sa fiu moarta? Tot ce imi amintesc este ca părinții mei se certau,dupa care tata a amenințat-o pe mama cu un pistol,iar eu I-am sărit in ajutor. Asta e! Am murit salvandu-mi mama. Dar totuși...am 17 ani. Adica..aveam 17 ani. Mama..prietenii,familia,am pierdut tot.
-De ce?!!! *strig,șiroaie de lacrimi curgându-mi pe obraji. 
-Te rog!! Mai lasa-ma macar câteva clipe sa imi revad  familia,nu e drept!
-Vei putea merge înapoi pe pamant Anabelle!
O voce se aude undeva in ecou,făcând ca parul de pe mâini sa mi se ridice. E posibil asa ceva? Adica acum cateva minute imi plângeam de mila,iar acum? Doamne..te rog.
-Cine e acolo? Spun eu,curajul crescând in mine.
-Asta nu e important acum. O sa poți merge înapoi,dar vei putea face asta doar trecând niște teste.
-Poftim? Ce teste?
-Teste de curaj,iubire,si strategie,Anabelle!
-Cum o sa fac asta? Spun eu,oarecum furioasa ca nu imi răspunde,dar in același timp bucuroasă ca o sa ma întorc.
-De asta o sa îti dai singura seama. Primul test l-ai trecut. Mai rămâne de văzut daca meriți sa te reîntorci pe Pământ. Rămas bun,Anabelle!
-Așteaptă!Nu!
In câteva clipe o lumina albă strălucitoare mi-a apărut in fata,obligându-ma sa inchid ochii din cauza asta. Deodată imi simt picioarele ridicându-se de la sol,iar un trăsnet sa se auda. Imi simt corpul aruncat undeva,o durere mica lovindu-ma.
-Ce s-a întâmplat? Unde sunt?
Ceva imi atrage atenția.
Ma aflu intr-un cimitir.  Dar I-a stai,cunosc acest cimitir! Nu se poate..m-am întors! Chiar m-am întors!
Un plânset se aude de undeva din spatele meu. Ma întors brusc,iar privirea imi cade pe o femeie la piatra unui mormânt. Era..mama!
-Mamă! Fug repede vrând sa o iau in brațe,dar corpul meu îngheață in momentul in care trec...prin mama.  Ce se întâmplă,de ce nu ma aude? De ce nu ma vede?
-Mama! Mama,ma auzi?
In zadar..nu ma aude si nici nu ma vede.
-de ce? De ce m-ai lasat pe pământ daca nimeni nu ma vede? Strig eu spre Cer,lacrimi curgându-mi pe obraji. Furia trecând prin mine. -De ce?!!
După minute bune in care m-am uitat in gol mi-am adus aminte de cuvintele celui care m-a readus pe Pământ.
"V-a trebui sa treci niste teste Anabelle!"
O sa trebuiască sa trec niste teste, iar eu habar nu am care sunt acele teste.
Stau pe gânduri câteva minute bune,si deodată aud pe cineva in spatele meu,dar nu ma obosesc sa ma întorc deoarece stiam ca de acum nimeni nu ma vede,sau ma aude.Trec cateva secunde,si curiozitatea ma roade le dinăuntru si ma întorc.
Era o femeie,in jur de 60 de ani. Statea la piatra unui sicriu. Avea fata obosita,era îmbrăcată intr-o rochie alba,lunga pana in pământ. In jurul taliei avea o curelusa aurie,iar parul in avea saten,in ciuda vârstei arata destul de tânără,parca viata statea in loc pentru ea.
Pășesc usor pe pământul rece,in ciuda faptului ca acum sunt moarta parca pot sa simt frigul de afară ce ma brăzdează.
Ajung in dreptul femeii vrand sa o ating pe umar,dar DA! Am uitat..sunt moarta,nimeni nu imi poate simtii prezenta.
Brusc femeia se întoarce cu fata la mine,uitandu-se lung. Un fior imi cuprinde corpul.
-Ma poți vedea? ma trezesc eu spunând.
-Aaa..da. Te văd,de ce nu as putea?
-O doamne..ma poti vedea!! Strig eu tare,de cred ca si vecinii de sub pământ m-au auzit
-Nu înțeleg!
-Ma poti ajuta,te rog?  O sa iti explic tot!
-Bine,o sa încerc.

<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<

-Cum adica ești o fantoma?  Striga femeia parca terifiata de tot ce I-am spus.
-Am murit......pur si simplu. M-am trezit intr-o zi,iar părinții mei se certau. Tata a amenințat-o pe mama cu un pistol,iar eu am alergat încercând sa ii iau arma.
Pistolul s-a descărcat,si am fost împușcată in piept....
Ii spun eu,lacrimile curgând usor pe obraji.
-Ccontii..nua.  Spune incet si speriata.  Dar o înțeleg,adica cine naiba nu ar fii speriat daca s-ar trezii cu o fantoma pe cap? [N/A: cum a sunat asta,morr:)]
-M-am trezit intr-un loc ciudat. Totul era alb si nu era nimeni acolo. Am strigat dupa ajutor ai dintr-o data o voce suavă mi-a răspuns. A spus ca daca vreau sa ma intorc pe pământ,sub forma mea normală,nici de cum a unei fantome va trebui sa trec niste teste.
Apoi am ajuns aici. In cimitir,unde te-am întâlnit pe tine,singura care ma poate vedea. De asta am nevoie de ajutorul tau.
- Si cum pot sa te ajut eu? Spune ea.
-Ajuta-ma sa aflu care sunt acele teste,te rog!  O rog eu si sper sa ma ajute pentru ca alta cale nu am. Ea e singura care ma vede si ma aude.
  Stau si astept răspunsul ei. Ma gandesc cât de multe o sa pierd dacă nu ma v-a ajuta..
-Te ajut!
Imi ridic imediat privirea spre femeia din fata mea,care sta zâmbind strâmb,probabil inca procedând tot ce I-am spus.
-Mulțumesc;Mulțumesc!
II sar in brațe,vrând sa o îmbrățișez dar trec prin ea..mda,o sa imi ea ceva timp sa ma obișnuiesc.
-Nu-i nimic. O sa reusim sa te aducem înapoi la forma ta normala. Imi spune ea uitandu-se la mine.
-Care este numele tau? Spun eu repede.
-Ma numesc Ruth,pe tine cum te cheamă draga mea?
-Ai un nume foarte frumos.."Ruth".
Pe mine ma cheama Anabelle..
-Mulțumesc Anabelle,pot spune același lucru si despre numele tau.
Stam câtva timp pe gânduri amândouă