Povestea unei schizofrenice

Tacere neinteleasa

De la 7 ani am acelasi vis.Sunt intr.o incapere minuscula dar foarte inalta.Mereu in umbra este o silueta care se uita insistent la mine.Nu ii pot vedea chipul.Dar stiu ca este un baiat.Cand incepe sa se apropie de mine,ma trezesc de fiecare data plangand.Am 16 ani,si de cand sunt pe lume nu am scos nici un cuvant.

Imi amintesc fiecare clipa de cand m-am nascut la perfectie.Fiecare secunda,fiecare minut ora si zi.Parintii mei au murit cand eu aveam 5 ani si de atunci stau intr.un sanatoriu.Pana la 16 ani am stat inchisa intr.o incapere imensa.Din doua in doua ore o asistenta venea sa.mi dea de mancare.O mancare uscata,cu un gust oribil.Ma cheama Stephenie si nu ma cred o persoana frumoasa.Am ochii de un negru perfect si parul roscat,buclat natural.Ma uit in oglinda si nu pot vedea mai mult de o fata cu schizofrenie.De la 5 ani,de cand viata mea s-a schimbat radical,am vazut doar o persoana timp de 9 ani.Asistenta care imi aducea mancare.Nu era o femeie frumoasa.Era inalta,mereu imbracata in alb.Cand intra in incapere mereu trantea usa,eu tresarind de fiecare data din cauza zgomotului cauzat.Ochi ei erau plini de ura si de dispret.Se uita la mine ca la o criminala,cu toate ca eram doar un copil care nu ii putea face rau.Imi lasa tava pe masuta de langa usa.Se incrunta la mine,apoi pleca.Pe aceea tava cel mai mult ocupau pastilele care ma tineau sub control si paharul cu apa.Painea era uscata,si carnea arata oribil.Eram foarte slaba.Aproape anorexica.Mancam doar o data pe zi si nici macar atunci nu prea puteam.Peretii incaperii erau plini de desene patate cu sange.Desenam incontinuu,eram o adevarata artista si inca sunt.Erau doar alb si negru,nimic mai mult.Pe unele doar se mai regasea rosu ca si fundal.In toti cei 9 ani de tortura pe care i.am trait nu am facut nimic mai mult decata sa desenez,sa imi sculpez zgarieturi pe maini si pe picioare si sa dorm.Noptile pentru mine erau o adevarata teroare.Ma trezeam din cauza cosmarului care ma tortura de mica si priveam spre acel tavan de un alb imaculat.Frica ma cuprindea si viata devenea o pedeapsa.

Pe 29 iulie,cand am implinit 16 ani am fost scoasa din camera.Holurile aratau sinistru.Fara ferestre,doar gri peste tot.Asistenta statea in spatele meu mergand cu pasi repezi si cu o privire de nedescifrat.Am ajunsa in fata unei usi imense de culoare neagra.A venit langa mine si a deschis larg usa.Era un fel de cantina parasita.Dar acolo se aflau in jur de 30 de persoane.Toate si.au intors capetele spre mine cu o privire nebuna,apoi foarte rapid si leau intors inapoi.Fetele erau imbracate in camasi de noapte albe sau negre simple si baietii purtau o pereche de pantaloni si un tricou.Asistenta ma batu pe umar si imi aseza 3 camasi albe si 3 camasi negre in brate.

-Acum incepe jocul.Supravietuieste!a spus aceasta pe un ton sec,rasucinduse pe calcaie si plecand.

Cuvintele ei imi rasunau in minte.Am facut un pas in cantina si povestea mea macabra a inceput.