Cap. III - De ce m-ai salvat ?

294 33 11
                                    

Ma uitam la Drew cum vine spre mine și înca nu îmi venea sa cred ca el m-a salvat din mâinile acelui tip. Nu cred ca a facut asta doar pentru a face o faptă bună, sigur are el un plan. Cum ar fi să ma faca sa-i mulțumesc, să-i cad în plasă și să mă aiba iar în pat, dar asta nu se va mai întampla. 

- Hei ! Ești bine ?

Stateam ghemuită, jos, dar nu aveam de gând să-i raspund.

- Doar n-o să stai acolo fără să-mi vorbești.

Da, defapt chiar asta aveam de gând să fac.

- Hai mă ! Vorbește cu mine. Te-am salvat de tipul ăla, care mai avea puțin și te viola, daca nu veneam eu.

- Aș putea zice același lucru și despre tine.

- La ce te referi ?

- Cam același lucru ai făcut și tu cu mine vara asta.

- Vrei să-ți zic definiția violului ?

- Bine, poate nu e chiar ceea ce mi-ai făcut tu, dar totuși, e ceva asemănător.

- Nu se numește viol dacă ambele persoane vor s-o facă. Iar în cazul nostru și tu și eu am vrut s-o facem, mai ales tu, nu te-ai opus, ai stat acolo ca un mielușel și m-ai lasat să fac ce vreau cu tine.

- Mda, ma rog. Și acum la ce te aștepți ? Să-ți mulțumesc pentru că m-ai salvat de ăla ? Ei bine, n-am de gând să fac asta.

- Nici nu ți-am cerut să faci asta, ți-am cerut doar să vorbești cu mine, te-am întrebat daca ești bine ți aveam nevoie de un raspuns, atâta tot.

- Și vrei să zici că-ți păsa dacă pățeam ceva ? Mai scutește-mă !

- Cât ai de gând sa te comporți așa, să fii așa de indiferentă ?

- La ce te referi ?

- La faptul ca, știu că vara asta ai simțit ceva pentru mine, altfel nu cred ca erai așa de proastă s-o faci cu mine, necunoscându-mă.

- Nici nu te cunoșteam, abia te întâlnisem, nu aveam când sa ma îndragostesc de tine.

- Ai auzit de dragoste la prima vedere ?

- Am auzit, dar ce a fost vara asta, a trecut.

- Deci recunoști că chiar ai simțit ceva pentru mine ?

- Pa ! 

Ma ridic și dau să plec, dar Drew mă prinde de mâna, mă întoarce cu fața la el și mă sarută apăsat. Fără să-mi dau seama ce fac, i-am răspuns și eu la sărut, iar el m-a apucat de talie, încet coborându-și mâinile mai jos, spre fund. M-a întors cu spatele la perete și a continuat să mă sărute, ținindu-mă lipită de perete.

Când în sfârșit mi-am dat seama ce fac,  mi-am adunat toate puterile și i-am dat o palma, cât de tare am putut.

- Au !!! Într-o zi o să-mi platești pentru toate palmele astea. 

Și pleacă, dar înainte sa fie prea departe, se întoarce și îmi spune.

- Și nu zi că nu ți-a plăcut, pentru că oricine și-ar da seama că chiar ți-a plăcut la nebunie, pentru că ai răspund la rândul tău la sărut.  

Și apoi pleacă.

Oare să fi avut dreptate ? Chiar mi-a plăcut și de asta prima dată nu mi-am dat seama ce fac și i-am răspuns la sărut ? Prima dată când l-am întâlnit aveam un sentiment foarte plăcut în preajma lui... și chiar și acum mai am acel sentiment, dar amestecat și cu ură. Nu știu ce să cred, dacă chiar îmi place sau de el ?

*** A doua zi, la școală***

Intru în clasa de engleză, iar toți se uitau la mine. M-am oprit în fața ușii uitându-mă și eu la ei cu o expresie întrebătoare. După aproximativ un minut de stat așa, și-a făcut în sfârșit cineva curajul și a venit să-mi spună ce se întâmplă. 

- Cred că florile ălea sunt pentru tine, dacă tu ești Aria !

- Ce flori ? 

- Ălea ! 

Și acea persoană se dă la o parte, iar pe o bancă văd niște flori și cu un bilețel.

Mă duc să le iau și citesc acel bilețel.

” Poate că nu ne cunoaștem de mult timp și nu am avut posibilitatea să vorbim prea mult, dar totuși am ajuns să te cunosc de-ajuns de bine, încât să-mi dau seama că ești chiar o persoană specială, o persoană care își ascunde adevăratele ei sentimente, care încercă să pară nepăsătoare, cand defapt în ea, inima îi cere să sară în brațele persoanei de care îi place. Când o să-ți asculți însfârșit inima să știi ca eu voi fi mereu aici, cu brațele deschide, deoarece tu m-ai făcut să simt ce nu am mai simțit niciodată. Poate tu crezi că eu te vreau numai în pat, dar nu e așa, eu te vreau pentru persoana care ești tu pe interior, nu pe exterior”

Am ieșit din clasă cu buchetul de flori și cu bilețelul și m-am dus să-l caut pe Drew.

Pe coridor m-am izbit de Kate și am întrebat-o dacă l-a văzut pe Drew. Timp de câteva secunde s-a uitat ciudat la mine, dar în cele din urmă, mi-a dat un răspuns afirmativ.

- Da, l-am văzut.  Ieșea din liceu și se îndrepta spre mașina lui. Arăta ciudat. Dar de ce îl cauți ?

Nu i-am răspuns la întrebare și am alergat repede afară, să ajung înainte ca el să plece.

Ce bine, încă nu plecase. Stătea în mașină fără să facă nimic, se uita doar în față. M-am dus repede și i-am bătut în geam, iar el a deschis imediat ușa mașinii și a ieșit.

- Drew... eu....

- Aria, cred că știu ce vrei să zici.

- Chiar știi ?

- Da, vrei să-mi zici că acele flori și acel bilețel nu sunt indeajuns ca să te am... și înțeleg, ai mare dreptate. Nu știu cum de am crezut că dacă iți las pe bancă niște flori și cu un bilețel, se va rezolva totul, vom fi împreună și nu ne vom despărți niciodată. Sunt așa un prost că am crezut că asta chiar se va întampla.

- Drew... nu asta vroiam să spun.... Vroiam să-ți spun că gestul pe care l-ai făcut tu e chiar foarte frumos, nimeni nu a mai făcut așa ceva pentru mine vreodata, nimeni nu mi-a dat vreo floare, sau mai ales să-mi scrie un bilețel de dragoste. Sincer, de când te-am văzut vara asta m-am simțit atrasă de tine.. și ai avut dreptate, dacă nu aș fi simțit ceva pentru tine, nu aș fi acceptat să mă culc cu tine. Tu m-ai schimbat, m-ai făcut altă persoană, m-ai făcut să am încredere în mine și îți mulțumesc pentru asta.

- Asta înseamnă că........ ?

- Că ce ?

Nu mai zice nimic și mă sărută. Îi răspund și eu la sărut, dar nu pentru mult timp. Mă îndepărtez ușor de el și îi spun.. :

- Drew... îmi pare sincer rău. Țim la tine foarte mult, sunt îndrăgostită de tine, dar nu puteam fi împreună.

- Cum ??? De ce nu ?

- Te rog nu mai pune alte întrebări. Nu putem și gata.

Nu mai aștept să mai zică ceva și plec acasă lăsându-l acolo singur, urmărindu-mă cu privirea, știam sigur asta.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Jan 31, 2014 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

The First NightUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum