Domnia Sa

Capitolul 1

Cândva de mult,undeva departe

Este confuza,speriata,furioasa,neindreptatita...pierduta.Tot ceea ce sperase ca nu va simtii vreodata in viata sa.

Se gândea la privirile pline de ura a familiei sale.La gesturile neindemanatice a servitorilor provocate de groaza .Imaginea vaga a slujnicei speriate care işi trase copilul  din calea ei, ii amplifica suferinta.

Isi infinge frustrată mâinile in parul negru.Cu ce a greşit ?!Cine era ea defapt?De ce pâna si Dumnezeu a părasit-o?!De ce trebuie să plăteasca ea pentru nesabuinţa altora?Enervată loveşte banca din stânga sa ,uitând de rănile inca proaspete de pe bratul sau.Scâncii indurerată.

Unde era aceea Adelaide care incânta inalta societate prin frumuseţea si supunerea sa?Oare a pierit odata cu fratele său ?Sau aceea latura a dispărut inainte , cand aflase de suferinta celor aflati pe partea opusă a zidurilor poleite in minciuna si teroare?

Gandurile ii fusesera intrerupte de scârtâitul uşii de lemn din fata sa.Gardianul care ii aduce mâncarea o incânta dinou prin prezanta sa, ca si in celelalte 18 zile. In timpul in care uşa era intredeschisă, se auzii iadul,pentru cateva clipe .Doar atât ii trebuii fetei pentru a memora fiecare suspin sfasietor si urlet agonizant .O lacrima ii curse pe obrazul murdar, nu asta era lumea pe care o stia ea.

Gardianul afisa un zâmbet tâmp, plin de superioritate.

-In locul Domnie Voastre mi-aş plânge mai cu spor ultimele zile de trăit, apoi aruncă brutal mâncarea in bolul de fier ce-l tinea fata in maini, neafectata de cele auzite.

Acest gest fu urmate de un râs isteric, astfel gardianul dezvaluindu-si dintii  galbeni spre neplacerea  Adelaidei .Barbatul de aproape 2 metrii se aplecă pentru a iesii din mica celula, afisând un zâmbet,satisfăcut.