Domnia Sa

Capitolul 2

Era nelinistinta .Nu stia cum sa razbeasca emotiilor fata de ziua de maine.Moartea se apropie  in fiecare zi, iar acest lucru o tulbura.

Ezita sa priveasca spre viitor, fata de Adelaide cea veche. Nu-i venea sa creada cat de copilaroasa fusese inainte.Visa cu ochii deschisi la viata ei fericita langa sotul ei fermecator de vita nobila.

Pufni iritata la gandul vechilor sale planuri.Acum stia mai mult decat orice ca aceste lucruri erau imposibile.Cel mai probabi ar fii fost langa un barbat de vita nobila,  cunoscand intentiile tatalui sau asupra casatoriei sale, dar ce nu constientiza atunci era ca ea cu siguranta nu se v-a casatorii cu un tanar fermecator ci, cel mai posibil un barbat cu 50 de ani mai mare ca ea, daca avea noroc cu 30.Dar oricare ar fi varsta sotului cu care, la un moment dat, ar fii trebuit sa se casatoreasca ,oricum nu putea fi fericita.

Se relaxa la gandul ca maine nu o sa fie cea mai trista zi a sa.Cu siguranta ultima, dar privind din alta perspectiva  asa poate sa scape din aceasta lume nedreapta.Poate daca ar fi avut pentru cineva sa lupte, cum ar fi o persoana onesta care o iubeste si care merita acest efort,ar fii incercat sa-si recastie dreptul la viata.Dar astfel totul  ar fii in vag.

Se ridica de pe banca subreda pe care statea.Se plimba prin celula, linistista.

II displacea enorm faptul ca nu are nici un ceas care sa ii indice ora.Ea este o persoana extrem de punctuala care nu tolereaza intarzielile.Dar si fara ceas, poate jura ca omul care ii aduce mancarea a intarziat cel putin o ora.

Ofta, dandu-se batuta.Nu mai are rost sa aiba asteptari.

Dupa ce i se dezmortisera picioarele se tranti pe banca.Fu usurata cand nu se prabusise odata cu bucata de lemn.Inchise ohii imaginandu-si momentul in  care v-a domnii linistea in jurul sau , cand toate remuscarile si grijile vor disparea iar ea v-a putea sa-si odihneasca sufletul pe veci...