Şi ne-am privit din nou în ochi

Capitolul 1

Împinse cu greutate uşa de sticlă a cafenelei. Prea bine cunoscutei cafenele. Făcuse câţiva paşi pe loc, pe covoraşul din faţa acesteia, lăsându-se uşurată de zăpada ce-i ajunsese pe bocanci, apoi porni spre obişnuita sa masă.
-Mai trebuie să-ţi spun, începuse a predica o persoana a carei feţe îi era mai mult decât cunoscută fetei, că nimeni n-ar trebui să fie singur astăzi? Continuă, zâmbind, reaşezându-şi veşnicul şorţ.
-Mai trebuie să-ţi spun, îl imită fata, adoptând o expresie hilară, că nimeni nu mai lucrează astăzi? Şi nu sunt singură.
-Nu chiar nimeni. Îi răspunse băiatul făcându-i semn spre laptopul proaspăt scos pe masă, trecând cu vederea peste ultima propoziţie a fetei.
Fata bufni şi-şi aprinse partenerul de lucru, în timp ce băiatul pornise deja în scopul preparării deja cunoscutei comenzi. Era rutină, dar încă nu ştia dacă însăşi prezenţa zilnică a fetei era rutină, sau doar comanda. Ştia însă, faptul că dacă vremea i-ar fi permis, ea ar fi lucrat undeva în aer liber, pe o bancă în parc poate, totuşi prezenţa ei nu-l deranja, chiar deloc.

Ea deja îşi adoptase expresia de lucru, puţin încruntată, tastând cu repeziciune, oprindu-se ocazional pentru a se gândi,probabil, la o formulare elevată.
-Un ceai de fructe de pădure, concentrat şi cu doar două pliculeţe de zahăr,brun, evident, pentru domnişoara Faith, cea care nu e singură in ajunul Anului Nou, ci doar nu se află în compania nimănui, şi care nu lucreaza, doar tastează în neştire, spuse băiatul, primind o privire urâta din partea clientei. Nu e chiar neştire, uneori e somnambulă, continuă, mai uşor de data aceasta, adresându-se grupului de adolescenţi de la masa alăturată. Chicotiră. Fata se strâmbă caraghios la el.
-Mulţumesc, Caden. Vorbise tot băiatul, pe o voce piţigăiată, avand drept scop imitarea prietenei sale.Nu-i problemă, Faith, întotdeauna o plăcere, continuă, însă rămânând la vocea piţigăiată. Pardon, vocea greşită, termină, reuşind s-o facă pe fată să bufneascădin nou, mişcându-şi regulat capul în stânga şi-n dreapta. 

Bulina roşie ce indica faptul ca tocmai ce primise un nou mail, îi atrase atenţia lui Faith, nu-şi amintea că ar fi trebuit să primească vreo informţie prin intermediul acesta, nici măcar de la şeful său. Poate era doar o clişeică urare pentru nou.
Fusese o provocare pentru Caden să-i intre fetei pe sub piele. Nu s-ar fi gândit, ce-i drept, că ar fi putut exista o persoană atât de dificilă. Dificilă, poate e un cuvânt prea dur, dar îi vine greu s-o descrie altfel. Părea -nu, chiar era- o singuratică, cu toate că în aparență părea și arogantă, dar nu era. Încă își amintește cum venise prima dată în cafeneaua în care el lucra, își făcuse după asta un obicei din a lucra aici, în timp ce ar fi băut ceaiul său preferat, cel de fructe de pădure. Într-o zi, venise cu părul lipit de față de ud ce era și cu noroi pe haine, cerând pe un ton ridicat, o cafea tare și amară. Caden începu a chicoti încercând să mascheze cumva asta, cum ar fi putut uita vreodata cea mai maniacă privire pe care avusese ocazia s-o întâlnească în intreaga lui viață?
Faith era mai grăbită decât de obicei. Sau poate un anumit mesaj ii dadea o posibilă stare de agitație? Își luă telefonul din buzunar și, cu riscul de a părea ușor nesăbuită dat fiind faptul că suna la o astfel de oră, într-o zi atât de specială pentru unii, își apelă superiorul.

/Au trecut ani întregi de când n-am mai scris ceva, şi iată-ne din nou aici. Capitolele vor fi scurte, şi voi încerca să postez relativ regulat. Nu e un fanfiction, e ceva nou şi pentru mine, deci mă scuz de pe-acum pentru eventualele greşeli. Mulţumesc dacă ai citit până aici./