Mesaje nocturne

Mărturisirea

Îmi este aşa bine fără el. Orele de curs decurg normal. Timpul nu mai pare etern şi nici invidia între colegi numai este atât de evidentă. Fără mesajele lui viața mea este liniştită.

Din fericire doar o oră mă desparte de patul meu confortabil...dar nu există oră mai exasperantă decât cea a domnişoarei Collins în care ori vorbeşte fără încetare ori tu eşti obligat să-i vorbeşti...acum pricep de ce nu şi-a găsit un soț.

La fel de punctuală ca întotdeauna, aceasta intră în clasă dar nu cu aceeaşi expresie veselă care îi predomină mereu pe chip.

-Dragii mei elevi, având o problemă familială în acest moment, puteți pleca acasă.

Scăparea noastră! În sfârșit suntem scutiți de o temă interminabilă!

Deşi am o oră la dispoziție să învăț pentru testarea la istorie, nu mă încântă deloc ideea. Căzută pe gânduri, îmi amintesc de cartea pe care trebuie s-o returnez bibliotecarei. Îmi va fi greu să mă despart de aventurile palpitante prin care protagonistul meu a trecut. Mă îndrept cu încredere înspre biblioteca în care am petrecut ore bune anul acesta.

-Bună ziua, am venit cu scopul de a vă înapoia cartea pe care am împrumutat-o săptămâna trecută.

-Desigur.

Brusc, singurele becuri ce luminau biblioteca pustie se sting, lăsând încăprea într-o beznă ce îți stârneşte cele mai îngrozitoare temeri.

Fără prea multă vlagă, mă îndrept către masa la care am stat de nenumărate ori studiind.

Prin această obscuritate, simt cum cineva îmi cuprinde antebrațul şi îmi pune mâna la gură. Mă zbat din răsputeri, el în acelaşi timp vorbindu-mi.

-Linişteşte-te, sunt eu. Pot să-mi repar greşeala acum.

Imediat după ce îmi eliberează gura, îi dau frâu liber furiei să-şi spună cuvântul.

-Dă-mi drumul! Nu vreau să mai aud nimic de la tine!

-Atunci sunt nevoit să acționez.

În clipa următoare, gura îmi este astupată de două buze moi şi dulci care le sărută tandru pe ale mele. Două buze ce trezesc în mine sentimente necunoscute, provoacă fiori şi mă îndeamnă să renunț la timiditate acceptându-i dragostea.

Mintea mea refuză să mai gândească limpede, lăsându-se pradă iubirii lui. Nu îmi doresc nimic mai mult în acest moment decât să-l am aproape şi să uit de împrejurimi.

Micul nostru moment de afecțiune se sfârșește în scurt timp. Deşi întunericul nu ne dezvăluie figurile unul altuia, cu siguranță obrajii mei au căpătat o nuanță roşiatică datorită emoțiilor copleșitoare.

-Regret că te-am rănit. Îți spun acum ceea ce voiam să-ți zic la prima noastră întâlnire: te iubesc.

Imediat ce cuvintele lui îi părăsesc gura, mă desprind de lumea  amoroasă şi încep să fug prin bezna ce ne înconjoară.

Inima mea nu rezistă la asemenea cuvinte. Rațiunea nu acceptă dezvăluiri fără rost. În interiorul meu tocmai s-a declanşat o bătălie în care nu va exista un câștigător.

~Saluut. Un capitol puțin mai surprinzător. ^^ Aştept păreri.~