Băiatul Cu Ochii Albaştri ✔

Capitolul 4: " Este chiar el"

Când au intrat pe ușa mi-am dat seama că este chiar el.
-Mamă este chiar el, îi spun eu mamei.
-Ce mult te-ai schimbat, Max, spune mama mirată de înfățișare băiatului cu ochi albaștri.
-Au trecut peste 10 ani doamnă Forbes, îi explică el calm acesteia.
-Ai dreptate dragul meu, vino aici, spune mama și îl trage într-o îmbrățișare că de urs.
-Bună Max, spun eu bâlbâit.
-Bună Cristhine, spune acesta și mă trage într-o îmbrățișare surprinzândumă. Nici nu ai idee ce dor mi-a fost de tine, continuă acesta în îmbunătățire, după ce ai plecat am știut că viața mea va fi mult mai diferită, chiar dacă aveam doar 6 ani am început să devin mult mai retras și aproape am intrat în depresie până când am mers cu părinții mei la un psihiatru unde mi-am revenit, și acum că te-am regăsit nu îmi vine să cred, spune acesta și eu îmi simt umărul că începe să se ude. Nu îmi vine să cred câte a îndurat acest băiat din cauza mea. Mă simt așa vinovată. Să suferi atât la doar 6 ani este foarte mult. Acum mi-am dat seama de ce mi se păreau așa cunoscuți ochii lui.
-Haide în camera mea, îi spun eu în timp ce îi șterg lacrimile, mamă noi vom urca în camera mea.
-Bine scumpo.

Am urcat în camera mea unde am depănat amintiri din 10 ani pierduți unul fără altul.

A/N: Hei dragiilor am postat și ultimul capitol, mai am epilogul și am terminat cartea, știu că nu este foarte mare, dar mie îmi place. Aș fi mai înflorit-o, dar am ideea unei noi cărți pe care am de gând să o fac mult mai mare, și sper să am mai mult succes cu ea. Până va apărea epilogul vă las cu capitolul ăsta. Vă iubesc mult, foarte mult.