Cred că te iubesc

Capitolul 1

        În sfârșit s-a terminat școala. După asta mă mai așteaptă un an de liceu și am scăpat definitiv. Părinții mei spun că faptul că nu agreez școala și tot ce ține de învățământ este un lucru rău, dar nu e așa. Îmi place școala, e locul unde îmi întâlnesc prietenii și unde învăț, printre multe chestii nefolositoare, niște lucruri chiar interesante.

Mi-am luat geanta aproape goală și am ieșit din clasă, unde fetele încă se mai îmbrățișau strâns și vărsau lacrimi false, spunându-și că le va fi dor de toate obiceiurile lor, deși toată lumea știe că locuiesc una lângă alta și se vad douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru. Unii băieți, de regulă cei care îndrăgesc învățatul, au mai rămas ca să mai schimbe două vorbe cu unii profesori. Însă eu... eu sunt mai special. Așa că am părăsit primul clasa în care am fost obligat să îmi petrec cel puțin șase ore pe zi timp de 8 luni.

-Deja pleci? m-a întrebat Kaila, șefa popularelor din clasa mea, cu o voce pițigăiată.

-Nu, atâta timp cât tu încă mă ții aici. i-am răspuns dur și am ocolito-o.

Am trecut pe holul ce se golea din ce în ce mai mult, salutând din când în când fete și băieți de la alte clase. Am coborât scările dar numai până la etajul unu, unde clasa lui Rachel se afla. M-am cunoscut cu ea abia anul trecut, dar de atunci știu sigur că mi-a fost cea mai bună prietenă.

Am tras aer adânc în piept înainte să apăs pe clanța ușii. Să zicem doar că diriginta ei, care cel mai probabil încă își continuă discursul plin de critici la adresa elevilor, nu e tocmai cea mai plăcută persoană.

Spre norocul meu, atunci când am tras încet cu ochiul prin crăpătura pe care o făcusem, erau doar elevii în clasă. M-am calmat și am intrat în clasa ei fără nicio problemă, ceea ce nu am mai făcut de foarte mult timp. M-am dus direct la banca ei, dar asta abia după ce am salutat vreo cinci băieți și am refuzat cât de politicos posibil niste fete ciudate.

-Uau, nici n-ai intrat și deja ești asaltat de fane! mă întâmpină Rach cu o glumă nașpa ca toate celelalte pe care le știe.

-Nici n-ai idee, aproape că mi-am luxat două degete dând autografe! mă bag în jocul ei.

Imediat i-am auzit râsetul melodios. Îmi place să o văd fericită, ba chiar mai mult de atât, ador sa fiu eu cel care o face fericită.

Am tras-o într-o îmbrățișare caldă pe care o primește de fiecare dată când ne întâlnim.

-De ce ai venit? a reușit să întrebe când și-a mai stăpânit puțin fericirea.

-Ca să te iau de aici, nu e evident? Rachel, începe vacanța de vară! i-am zis mai mult anunțând-o de parcă ea nu știa asta. Nu de alta, dar de obicei e foarte absorbită de toate cărțile ei și vizitele planificate și tot ce mai face ea.

-Uooou, nu prea cred! Crocodila a spus să stăm aici sau ne dublează temele! a refuzat.

Crocodila (știu că nu există cuvântul ăsta) este porecla pe care i-am oferit-o din inimă doamnei Gatsby, diriginta ei.

-Oh,haide! De parcă nu ți-ar plăcea! o tachinez.

-Să ies cu tine? spune pe un ton amuzat, aproape râzând.

-Nu, scumpo. îi zâmbesc atingându-i vârful nasului cu degetul arătător. Să primești mai multe teme. îi clarific situația.