Long Lost Family

Capitolul 32

Sonny POV.

Trebuie sa dau urgent o fuga pana în Highland Park. Locul în care m-am născut. Noroc ca Highland Park este tot în Los Angeles. Este cam mult de mers dar fac orice sa aflu adevărul.

Adevărul care mă macină cel mai mult. De ce am fost adoptat și de ce m-au părăsit părinții mei. Sunt pregătit sa fac față emoțiilor.

Sper ca mama mea adoptivă sa nu fii murit. Sper sa nu sa fii mutat de acolo. Altfel nu voi afla adevărul și voi muri prost.

Kai: Ești foarte grăbit.

Sonny: Am o întâlnire. Am uitat complet de ăsta și sunt în întârziere.

Cred ca este o scuza buna de ce mă grăbesc. Mă grăbesc fiindcă nu vreau sa pierd toată ziua. Deși este dupa-amiaza. Sigur ajung diseară acasă.

Kai: Bine.. stai mult?

Sonny: Nu știu. Sigur diseară ajung.

Kai: Acasă?

Sonny: Cred.

Îmi iau jacheta cu logo-ul Owsla, șapca preferată, ochelarii și telefonul. Ies din camera mea și mă duc în living cu Kai pe urmele mele.

Sonny: Îți pot pune o întrebare?

Kai: Dacă ai una..

Sonny: Ce îți dorești cel mai mult?

Kai: De ce întrebi?

Sonny: De curiozitate..

Kai: Sa repar ceva.

Sonny: Ce ai stricat prin casa?

Kai: Mă refer la mine.

Sonny: Aa.. Bine. 

Zâmbind ies din casă. Mă duc în garaj și scot mașină pe stradă pornind către Highland Park. Am ceva de condus.

Kai POV.

Nu știu ce se întâmplă cu Skrillex. De 2 zile se tot comportă ciudat. Îmi pune niște întrebări destul de grele sa le caut un răspuns.

Oare se răzbună fiindcă l-am întrebat cum îl cheamă cu adevărat? Oare l-am deranjat cu asta? Mă așez pe canapea. Deschid TV-ul și încep sa vizionez un film. Mor de plictiseală.

Sonny POV.

Imediat voi ajunge la vechea casă. Am recunoscut locurile de aici iar amintirile își fac apariția. S-au schimbat multe. Abea am recunoscut casa.

Parchez mașină în fața grădinii. Gradina în care mă jucam eu cu Alessia, nu mai era cum o știam. Nu mai are acea viața verde. Totul este uscat.

Ajung în fața ușii. Ușa unde Alessia a ieșit și si-a luat viața în piept. După câteva minute îmi fac curaj și bat la ușă. Stau ceva timp ca cineva sa răspundă dar nimic.

Dau sa plec dar imediat aud ușa ușor cum scârțâie. Mă întorc cu fața din nou la ușă și în fata mea sta o femeie destul de în vârstă. Pot spune de vârsta aproape a treia.

Sonny: Mamă?

- Cine ești?..

Sonny: Sunt Sonny. Băiatul tău.. Aproape..

- Sonny?..

Sonny: În carne și oase.

- Oh..

Zambesc cum o aud ca oftează. Un mic zâmbet apăruse pe chipul ei. Ne îmbrățișam și mă invitase în casă. Totul rămăsese la fel. Doar praful era cu straturi.

Sonny: A rămas la fel..

- Oh Sonny.. Am crezut ca nu mai ești.

Sonny: Eh.. uite-ma aici. Respir. O duc foarte bine.

- Mă bucur ca ești bine.

Mergem în living și ne așezăm pe canapea. Se uita la mine ca și cum l-ar vede pe Dumnezeu. Este normal. După plecarea Alessiei, am ales și eu sa fug. Fără sa anunț.

- Cum de ai venit aici?

Sonny: Pai.. recent am aflat ceva.

- Despre ce?

Sonny: Cred ca am gasit-o pe Alessia.

- Poftim? Abea acum? După 12 ani?

Sonny: Da.

- Este bine?

Sonny: Da. Dacă ar fii ea, da este bine.

- Of.. mi-am făcut grijă în privința voastră. Erați de nedespărțit.. Iar eu v-am despărțit. De mici trebuia sa știți ca sunteți adoptați. Dar am crezut ca vârstă este prea mica pentru o discuție importantă.

Sonny: Este în regulă. A trecut.

- Mă simt vinovată. Sigur mama voastră mă urăște pentru asta. I-a si-a dorit sa fiți amândoi toată viața. Doar erați gemeni. Gemenii sunt foarte apropiați.

Sonny: Dar am mai venit pentru ceva.

- Cum ar fii?

Sonny: De ce părinții noștri ne-a mai făcut dacă nu ne-a vrut?

- Greșești Sonny.

Sonny: Adică?

- Tu și Alessia erați îngeri pe pământ pentru părinții voștri..

Sonny: Și de ce ne-a dat atunci?

- Pentru binele vostru.

Sonny: Erau oameni rai?

- Nu. Ceea ce au pățit a fost rău.

Sonny: Adică? Ce au pățit?

- Era o seară în luna Septembrie. Toamna este cel mai urat anotimp. Părinții tăi se întorceau acasă în Los Angeles din Florida. Erau plecați cu afaceri. Din cauza furtunii ce era afară, mașina în care se aflau ei s-a izbit de un copac. Tatăl tău pierduse controlul din cauza furtunii. Abea așteptau sa ajungă acasă la voi.

Sonny: Deci asta a fost?.. Părinții mei au murit intr-un accident?

- Da. Tatăl tău a murit pe loc. Dar Kendall a mai rezistat 4 ore. După care a murit la spital.

Sonny: Kendall fiind mama mea?

- Da. În ultimele ore m-a rugat chiar sa va aduc la spital sa va strângă în brațe. Era conștientă că va murii. Eu eram cea mai bună prietenă a mamei tale. Încă din liceu. Iar eu pentru voi eram un fel de bonă.

Sonny: Câți ani aveam când s-a întâmplat asta?

- Tu și Alessia aveați 8 luni. Ultimele cuvinte ale mamei tale au fost să am grijă de voi până veți fii capabili sa fiți pe cont propriu. Sa pot sa am grija de voi cu adevărat, eram nevoită sa va adopt. Altfel va aflați la centrul de plasament iar viața voastră era distrusă. Ăsta a fost singura dorința a lui Kendall.

Sonny: Știu ca este târziu dar Îți mulțumesc.

- Nu ai de ce. Voi mereu ați fost copii mei. Și v-am iubit ca pe o mamă. Am facut-o din iubire.

Pur și simplu las privirea în pământ. Aveam lacrimi în ochi dar încercam sa ascund ăsta. Acum 12 ani, Alessia a greșit. Și eu la fel. Amândoi am fost proști.

Discutând despre alte chestii, seara apare iar eu trebuie sa mă întorc acasă. O salut pe mama adoptivă și mă întorc la mașină. Pornesc motorul și mă întorc acasă.

Mă întorc acasă cu zâmbetul pe buze și cu sufletul împăcat ca am fost un copil dorit..