Black Eyes

Cap II. Furia

Jo’s P.O.V.

               Fugeam cât mă țineau picioarele prin parcarea goală. Linia orizontului avea urme pururii-roșiatice. Se lăsase seară, iar afară vântul îmi biciuia fața. Am strâns din ochi cât am putut, chiar dacă nu vedeam pe unde merg. Începuse să mi se zbârlească părul de pe ceafă. Simțeam cum picioarele încep să îmi obosească. Îi auzeam pașii mari în spatele meu, statura lui înaltă îi permitea să mă ajungă din urmă în câteva clipe. Îi striga disperat numele, dar nu îl adcultam. Știam ce urma să se întample. Urma să mă ademenească în mrejele sale și să devin nimic altceva decat o posesie, o jucărie. Eu eram mai presus de atât. Pe lângă faptul că nu voi mai fi tratată ca înainte, sigur toată această obsesie îmi va da toată viața peste cap. Niciodată nu mi-au plăcur băieții răi. Sunt periculoși și te distrag de la principiile bune, cum ar fi facultatea sau o profesie adevărată. Nu îl vreau in viața mea și punct. Știu că dacă aș accepta această viața, aș înspăimanta lumea. Nu îl cunosteam deloc, însă era clar ca bună-ziua ca este un bad boy, știam că o să fie vedetă in școală, știam ca nu voi mai fi elevul model de odinioară, ci pur și simplu o nouă achiziție a vedetei, și mai știam că oricine s-ar fi apropiat de mine, ar fi încasat-o rău de tot.

              Gândurile mi-au fost spulberate de două brațe mari, puternice și reci. Nu am realizat că deschisesem gura până când nu am închis-o la loc. Îmi înghețaseră toate oasele, iar sângele îmi pompa în vene un sentiment ciudat, straniu, și deloc familiar: frica. Niciodată nu mi-a fost frică de un băiat, însă când m-a oprit cu o smucitură bruscă, inima mi s-a urcat in gat, de parcă mi-ar fi rămas o bucată considerabilă de măr în esofag.

              -Off, Jo. De ce te lași greu? Nu îți dai seama că e în dezavantajul tău? mi-a șoptit suav în ureche. Încremenisem, și deși nu vroiam să las impresia că mi-e teamă de el, mai aveam de lucrat la capitolul ăsta.

              -Până la urmă cine ești tu defapt? Și ce vrei de la mine? strig eu mai tare decât aș fi vrut.

              -Ce vreau de la tine? Îi identificam rânjetul ăla pervers de la mii de kilometrii distanță. Vreau tot. Spune el, mușcându-mi lobul urechii.

              M-am smucit din strânsoarea sa, ajungând față-n față.

              -Tu ești nebun? Cum să mă vrei, d-abea știi cum mă cheamă! Nu te vreau în viața mea, lasă-mă-n pace! Mă răstesc eu la el.

              Vedeam cum ochii săi, din albaștrii safirii, deveneau negrii și aveau urme de furie oarbă printre firele de borangic lucitor. Acum chiar mă înfiora. Mi-a prins încheietura de la mâna stângă, strângând din ce în ce mai tare.

              -Eu o sa te duc acasă, Jo.

              Deja devenea un ordin, dar, văzând spaima din ochii mei, mai slăbea din strânsoare.

              Ne-am întors la mașina lui, neagră, cu diferite semne pe ea, iar dedesubt luminau asfaltul niște bare de neon albastre, proiectând razele pe o distanța considerabila. Mi-a deschis ușa, dupa care mi-a pus centura, aruncându-mi o privire rece, parcă doar ca să se asigure că nu o să fug ca o gaină speriată. A traversat mașina prin față, ajungând rapid pe locul șoferului. A băgat cheia în contact, iar motorul a gemut ușor,torcând ca un tigru dresat. O mulțime de becuri și luminițe s-au aprins pe bordul mașinii, arătând ca un pom de Crăciun. Bolidul a gonit din parcarea liceului, afundându-mă în scaun. Străzile din New York rulau prin fața geamului mașinii, lăsându-mă puțin cu gura căscată. M-am uitat prudent la bord, căutând viteza, însă din multitudinea de ercane si lumini, nu am izbutit.

              Când mi-am întors privirea spre geam, am zărit trotoarul din fața casei mele. M-am răsucit către Niall, si i-am soptit:

              -Mulțumesc că m-ai adus acasă.

              Nu mi-a răspuns decât cu un zâmbet cald, însă mi-a prins gâtul și m-a apropiat de fața lui. Avea chipul dumnezeiesc, părea să fie un înger, insă acel rânjet sălbatic trăda defapt de partea cui e. Îi simțeam respirația caldă, când s-a adâncit în scobitura gâtului meu. A plasat un sărut cald si molipsitor pe vena pulsului, în timp ce îmi masa pielea cu buzrele. Simțeam cum îmi amorțea mâna care îmi susținea  greutatea, iar ochii mi se închideau somnolenți.

              Chiar când credeam că îngerul era cel care avea grijă de gâtul meu, demonul a ieșit la suprafața, muscându-mi animalic pielea sensibila. Durerea se impregna cu mirosul său afrodisiac, creând o stare de vis. Când într-un sfârșit, începusem să-i simt gustul, s-a retras pe scaunul său, lăsându-mă cu ochii închiși. Un râs vibrant i-a ieșit din coșul pieptului. Dinții albi au iesit la iveală. I-am aruncat o privire arogantă si am deschis portiera. O mână caldă m-a oprit, iar fața lui Niall strălucea :

              -Ne vedem mâine la scoală.

              N-am mai așteptat nimic altceva și am tulit-o spre ușa casei. Am trântit-o si m-am dus direct în camera mea.

              -Jo!

              La mijlocul drumului mi-am auzit numele strigat de către mama. M-am răsucit pe călcâie și am coborât alene.

              -Haide la masă, scumpo.

              Am intrat în bucătaria imensă. Am înșfăcat un măr și am început sa îl molfăi în gură.

              -Unde ți-e cartea? Mă întreabă curioasă mama.

              Am aruncat o privire stupefiată in gol, realizănd ca manualul meu de chimie zăcea prăfuit în curtea școlii. M-am oprit o clipă din mestecat, dar am spus, fără să îmi mut privirea.

              -Care carte?

­              -Ei, haide, nu ai primit mesajul meu?

              Am deschis telefonul și am șters rapid mesajul.

              -Ce mesaj?

              -Off, cu tehnologia asta. Mââine să îți iei cartea de chimie, bine?

              -Da, probabil e în laborator, spun eu absentă.

              -Ți-e foame? Mă întreabă mama cu un zămbet cald pe față.

              -Nu… nu prea… spun eu mai mult pentru mine.

              -Trebuie să mănânci ceva! Mă amenință mama.   

              -NU, bine? Strig eu.

              Mama seuită o clipă stupefiată de raspunsul meu, după care îmi zice:

              -Ce ai pățit?

              Ce, acum probabil crede că am băut sau ce?

              -Nimic, bine? Doar că nu mi-e foame. Spun eu bosumflată.

              N-am mai stat să ascult protestele mamei, și m-am dus în camera mea. După ce mi-am aruncat geanta într-un colt al patului, m-am trântit în pat. Nu, asta nu o să se întample. Am făcut un duș, dupa care m-am îmbrăcat în pijamale. Mi-am scos cartea de matematică, m-am așezat la birou și am început să lucred exercițiile pentru olimpiadă. Dupa o oră, afară era întuneric-beznă, iar o răcoare subită s-a abătut la balconul meu, așa că am închis cele două uși mari de sticla și m-am pus la culcare.

              La 5 minute după ce m-am așezat în pat, telefonul meu a vibrat. Am citit mesajul cu ochii între-deschiși.

              “Noapte bună, tigroaico! Xx – Niall”

După cum puteți vedea, m-am reapucat de poveste :3 Enjoy >:D<

P.s. Imi pare rau ca sunt greseli de scriere, dar nu am mai modificat.