Adelline

Capitolul II ~ Unicul care i-a putut da şansa la o prietenie adevărată

Totul a fost transformat in cenusa in scurt timp.Doamna si domnul Alfonse...erau istorie, din nefericire.
In scurt timp,la locul accidentului au sosit ambulante si pompieri.Au fost gasite cele două corpuri neînsuflețite si au fost duse la spital.Dupa autopsie s-a aflat identitatea celor doua victime.Domnul si doamna Alfonse erau oameni importanti si cunoscuti in tot Berlinul,iar in scurt timp ziarele au fost invadate de o multime de anunturi despre moartea tragica a cuplului.
Se stia ca doamna Alfonse a dat nastere de scurt timp unei fetite,dar pentru ca, corpul ei nu a fost gasit la fata locului,toti au considerat-o moarta si pe aceasta,nimeni nestiind ca Adelline a fost salvata.
Intre timp,salvatorul Adellinei,pe numele sau,Carol.Era un om scund,de 1.65 inaltime,dolofan,parul îl avea negru precum pana corbului, iar spre varfuri acel negru devenea din ce in ce mai gri, ochii caprui,nasul incovoiat,urmat de o mustaţă deasă si de niste buze micute si groase, rozalii. Carol la cei 40 de ani ai lui a fost casatorit odata,insa a ramas singur,intrucat sotia lui murise de o boală necruţătoare.Nu a avut copii din căsnicia lui,asa ca trăia singur.Aceasta singurătate îi măcina sufletul uşor uşor şi îl îmbătrânea,iar sosirea Adellinei în viaţa lui a fost bine primită,acesta ataşându-se foarte mult de fetiţă.
Carol a dus-o in casa lui modestă pe Adelline,unde i-a oferit mancărică si un adăpost.Carol o iubea din ce in ce mai tare pe Adelline,consideran-o copilul său.Îi cumpăra absolut tot ce îi trebuia micuţei,de la mâncare si hăinuţe,pana la jucării interesante,captivate pentru un bebeluş.
    Anii trecură iar Adelline a împlinit vârsta de şapte ani iar Carol a înscris-o la şcoală.Sosii toamna si prima zi de şcoală.O pregatii pe fată cu cele mai frumoase hăinute ale sale,o cămăşuţă albă cu năsturei negrii,o fustiţă neagră si pantofiori roşii.Carol i-a împletit o gingaşă codiţă de peşte,o luă de mânuţa fragedă şi porniră la drum.Cand au ajuns acolo si au intrat la clasă, Carol o sărută pe frunte ,îşi lua "La revedere!" şi plecară acasa,spunandu-i Adellinei ca se va intoarce dupa terminarea orelor.
Prima oră trecu repede,întrucât le-au fost împărțite elevilor manualele.Adelline ieşii în pauză iar cand a vrut sa se împrietenească cu câţiva colegi, aceastia au refuzat-o,din cauza handicapului ei.Fetita se intristă foarte tare si planse pe ascuns toată ziua,de teama să nu îşi mai facă cineva o părere rea  despre ea.
Curand,orele s-au terminat iar Carol a venit după Adelline.Acesta a vazut-o supartă si cu glas duios a întrebat-o  :
-Scumpa mea Adelline,ce ai păţit?Nu te văd deloc fericită!
-Păi...Eu. ...
-Ce s-a întamplat,fetiţa mea?Poți să îmi spui orice!
-Copii râd si mă resping din cauza ochiului meu!Sunt urâtă si nu vreau să sperii pe nimeni!
  Atunci,Carol îi sterse lacrimile calde de pe obraz, o lua în brațe şi îi spuse ca e minunată si că el o va iubii enorm indiferent de situaţie,iar într-o bună zi,cu toții îşi vor da seama cât de specială si unică e!
Un zâmbet gingaş îi inundă fața Adellinei,îl îmbrătişa puternic şi îi spuse că el e cel mai bun prieten al ei!Iar de atunci,Adelline îl iubea şi respecta tot mai mult, pe zi ce trece.Se creease o legătură de neoprit...