Au trecut 2 săptămâni de la ultima criza de nervi a bunicului ,cred ca ii merge destul de bine.Dar eu ma tot întreb dc. are acele crize de nervi. Poate i se intampla asta din cauza ca eu eram singura care il mai credeam sau poate ca batranetea ii afectează mintile. Dar ce stiu eu despre bătrâni?
Ma ridic din pat cu gândul de a ma duce până in bucătărie sa vad ce mai e prin frigider dar simnt ceva rece pe gâtul meu,ceva ce ma strânge din ce in ce mai tare. Sufletul meu parca vrea sa iasă afara din mine.Incerc sa scap dar debea îmi mai simnt mâinile. Simnt cum pleopele mi se inchid si deodată totul devine negru.
Deschis incet ochii,primul lucru pe care il vad e din nou intuneric. Clipesc de câteva ori dar in zadar, negrul din fata mea nu dispare. Aud pasi, pasi inceti dar grei apasand pamantul rece. O voce inceata se auzi din apropiere:
-O nu,cum e posibil asa ceva?! Credeam ca deosebitii au dispărut de mult!
Apoi,ca prin magie negrul dispare,acel cineva îmi scosese esarfa de la ochi,uitându.se fix la mine. Era un băiat destul de înalt cu parul auriu si ochii de un rosu aprins de te puteai pierde in ei.
Pt câteva secunde am rămas stana de piatră privind fix in ochii lui.
-Nu stiu cum ai ajuns aici sau ce poti face dar noi trebuie sa vorbim!Imi spune el pe un ton destul de ridicat
-B-Bine,dar mai întâi poti sa îmi dai drumul,mâinile si picioarele mele nu se simnt foarte confortabil asa.
-Mai întâi trebuie sa iti pun câteva întrebări.
-Ok.
