PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR

Subiectul romanului - Desfășurarea acțiunii

Conștiința că și-a făcut datoria îl stăpânește pe tânărul român și în clipele premergătoare execuției , când Bologa se implică , dincolo chiar de atribuțiile lui, în organizarea acestui tragic eveniment. Discuția pe care o poartă mai apoi cu vârstnicul căpitan Klapka reliefează o atitudine inflexibilă față de condamnat ( pe care îl caracterizează drept " o rușine pentru corpul orășenesc).
Atunci însă când Svoboda îl privește de sub ștreang , Apostol Bologa este impresionat de lumina care izvora din ochii cehului ," în care se aprinsese o strălucire mândră , învăpăiată ,  care parcă pătrundea în lumea cealaltă".
Din această clipă , lumina din privirea condamnatului se va instaura în subconștientul lui Bologa, va deveni o chemare a neantului către care acesta se îndreaptă ca un halucinant , până când va ajunge el însuși sub ștreang.
Tot acum începe criza lui de conștiință , odată cu flacăra din ochii condamnatului care îi pătrunde în inimă " ca o imputare dureroasă".  Pe drumul spre casă , glasul lui Bologa , comparat cu un " scâncet de bolnav" atestă începutul unor frământări dureroase , încă nemărturisite.
Pentru a explica conflictul interior trăit de Apostol Bologa, autorul evocă prin retrospectivă , copilăria și tinerețea acestuia.

Fiu al unui avocat român ( Iosif Bologa, din orașul transilvănean Parva ), micul Apostol crește într-o familie dominată de două vocații, cea a sacrificiului pentru cauza românilor ( prin tatăl său , cunoscut luptător memorandist) și cea a credinței în Dumnezeu ( pe care i-o insuflă mama).
Sentimentul religios ( care îi pricinuiește lui Apostol Bologa viziuni mistice , în copilărie) va fi un suport moral solid în clipele despărțirii de părinți , când băiatul este trimis la liceu , la Năsăud.
Moartea neașteptată a tatălui îi declanșează prima criză de conștiință : "a simțit cum i se dărâma în suflet , cu zgomot îngrozitor , o clădire veche , cu temelii , ca rădăcinile stejarului".
În golul rămas , își va face loc ideea datoriei ( conținută în cuvintele rostite de tatăl său , atunci când terminase școala din Parva : " Ca bărbat să-ți faci datoria și să nu uiți niciodată că ești român").
Ideea datoriei îl călăuzește în timpul orelor de iluminare sau deznădejde din anii de liceu și apoi , în primii ani de studenție , la Facultatea  de Filosofie din Budapesta. Peste aceste frământări izbucnește războiul . Acum dintr-o pornire tinerească necontrolată, Apostol Bologa se înrolează ca voluntar pentru a " crește" în ochii logodnicei sale, Marta Domșa. Cu toate că era român , se comportă leal față de armata statului austro-ungar și , după doi ani pe front , ajunge la episodul Svoboda.
Acum începe lungul drum al izbăvirii , în cursul căruia , discuțiile cu ceilalți ofițeri ( dar în mod deosebit cu Otto Klapka), conduc la o altă percepție asupra  războiului: îi încolți în minte o idee ca un cârlig: " Ce caută el aici?" În timpul unei nopți întunecoase , ideea dezertării apare în conștiința lui Bologa , dintr-o dată , ca o posibilitate fără termen. Pe urmă , ea prinde contur , cu atât mai mult , cu cât Klapka îl informează că vor fi mutați pe frontul românesc. Primind misiunea să distrugă un reflector inamic , Apostol Bologa simte din nou chemarea luminii din ochii lui Svoboda: " și strălucirea i se părea când ca privirea lui Svoboda sub ștreang , când ca vedenia pe care a avut- o în copilărie , la biserică , în fața altarului, sfârșind rugăciunea către Dumnezeu".