Ziua in care ne-am cunoscut (Volumul 1)

Un nou inceput

Soarele a reușit sa isi faca usor apariția printre geamul micii încăperi din orfelinatul in care ma aflam. Buclele mele negre ca abanosul imi inundau fata. Ochii mei verzi de abea puteau sta deschiși. Era o dimineata destul de grea pentru mine...de ce?

Răspunsul este simplu...azi o luam de la capat...începem o viata noua. Inca nu stiu daca urma sa fie o viata buna sau una rea,asta rămânea de vazut. Azi imi cunosteam noii părinți...

Am aruncat o privire pe ceasul de pe noptiera mică de langa patul meu si am observat ca era 10:30. Dormisem destul de mult in comparație cu cat o faceam de  obicei.  Dupa cateva secunde am auzit un glas de femeie bătrâna ce striga:
-Lara,esti pregătită?
Era asistenta din orfelinat,nu o puteam suporta. I-am răspuns încercând sa fiu cat se poate de politicoasa:
-In 20 de minute sunt gata.
Da ,20 de minute in condițiile in care de abea ma trezisem...destul de greu pentru o fata dar eu o puteam face. Niciodata nu am fost genul de fata care sa isi acopere fata cu tone de machiaj pentru ca fața mea nu e o masca trebuie sa arate natural,exact asa cum e ea. M-am dus la baie si mi-am facut un dus rapid ,m-am îmbrăcat intr-o rochița de primăvara rosie usor mulată in partea de sus ,mi-am pus colierul pe care il aveam din-ainte ca mama sa moara si sa fiu adusă aici,m-am pieptănat lăsându-mi buclele mele brunete si dese sa imi încadreze  fata si m-am incaltat in niste expadrile crem. Eram gata sa imi cunosc noua familie.

La usa camerei mele se afla Elena,asistenta de care v-am povestit mai devreme.
-Noii tai părinți se afla in biroul directoarei orfelinatului,te asteapta.
-I-ai vazut?
-Nu,dar din cate am inteles sunt niste oameni foarte bogați ,deci iti urez succes.

In acel moment am simțit un gol in stomac. "Foarte bogați"? Eu provin dintr-o familie săraca,nici macar nu stiu cum ar trebuii sa ma comport. Pana la urma mi-am luat inima in dinti si m-am îndreptat cu pași grăbiți sa imi cunosc parintii. 

Cand am ajuns in fata biroului,Elena mi-a spus sa astept putin aici pana va iesii directoarea sa ma cheme înăuntru.M-am conformat așteptând acolo văzând cum ea se îndepărtează pe culoar probabil deja sătulă de mine si de faptul ca m-a așteptat atat sa fiu gata.

Dupa ceva timp usa se deschide. In fata ei se afla o femeie inalta,blonda,elegantă,cu un ruj roșu aprins pe buze. Era doamna McKalister ,directoare.
-Lara...poftim înăuntru. Parintii tai de abea asteapta sa te vada.

Acela a fost momentul in care simțeam ca o sa ma prăbușesc la pământ. Dar nu a fost asa ,am știut sa ma controlez si sa fiu puternica ...asa cum ma învățase mama cand eram mică. Am pășit înăuntru si am fost foarte surprinsă. Un bărbat înalt,îmbrăcat la costum,saten cu niste ochi albaștrii ma privea din cap pana in picioare. Avea undeva la 45 de ani. Langa el se afla o femeie putin mai scunda ca el,șatena cu  ochi verzi. Ea avea cam pe la 40 de ani. Amândoi m-au fixat cu privirea,urmând apoi sa imi zâmbească.
Femeia s-a ridicat de pe scaun spunând:
-Tu trebuie sa fi Lara. Eu sunt Christina,iar acesta este soțul meu Jake. Dar ne poti spune mama si tata..

Era asa frumoasa. Cand o priveam in ochi ma linisteam. Era o femeie asa blânda. Era mama..
Pana la urma am reușit sa fac câțiva pași pana la un scaun mai din colț pentru a sta pana ce Christina si Jake semnau actele de adopție.
-Ea este fetița pe care ati vrut-o. Ea e Lara,are 16 ani,e o fata linistita,muncitoare ,sensibilă ,inteligenta,provine dintr-o familie  cu o situatie financiară nu tocmai buna,mama ei a decedat acum 3 ani. Am luat-o in plasament cand avea 12 ani jumătate,a spus doamna McKalister.

Încet,incet noii mei părinți mi-au aflat biografia. Spre surprinderea mea le-a plăcut ce au auzit. Imediat dupa ce directoarea a terminat de povestit i-am auzit pe amândoi spunând in același timp:
-O luam!
-Bun atunci,semnați va rog actele de adopție. Pana atunci ,Lara du-te si fa-ti bagajul,ăsta e un nou inceput pentru tine.

Am inceput sa zambesc neștiind ce ma asteapta. La prima vedere,acești doi oameni ,aparent mama si tata,păreau niste oameni educați,muncitori,eleganți,blânzi,iubitori. Păreau parintii perfecti. Am plecat spre camera mea care urma sa numai fie a mea pentru a-mi face bagajul. In scurt timp a fost gata. Mi-am întors ultima oara fata spre acea camera in care stătusem aproape 4 ani. Dupa am inchis usa si mi-am dat seama ca da,ăsta e un nou inceput.