Introducerea

628 31 0
                                    


Oamenii au fost dintotdeauna temători, încărcați de furie și mâhniți de propria existență. De aceea, luarea controlului de către altă rasă, poate nu mai superioară, însă diferită, le-a fost parcă la îndemână, în ultimii ani dinaintea stăpânirii, omenirea ajungând într-o filosofie necunosctătoare de Dumnezeu, în care viața li se părea o prea mare responsabilitate.

De aceea, posibil, au renunțat la libertate așa de rapid, simțindu-se ușurați de cei cu dinți mai ascuțiți care le instauraseră un sistem prolific și nu le impuneau taxe. Acum, de câțiva litri de sânge cu toții se puteau lipsi.

De sânge, de familii și de tot ceea ce cunoscuseră până atunci. Putea spune adio întregului trecut toată lumea, ca și când popoarele erau mase amorfe, nu individualizate.  Oare? Au existat revolte, însă nu au durat mai mult de câteva săptămâni, ajungându-se la înțelegeri între purtătorii de cuvânt și interes din fiecăre clasă sociale, reprezentanți fără o inimă în piept care să bată așa cum știm noi.

Cum au aparut vampirii, te întrebi? Dezvoltarea și mania oamenilor de a cunoaște și stăpânii totul i-au creat și pe ei, încet, încet. Consumerismul și modul fără esență, superficial și avid după avere i-au îndreptat către dezvoltări ale medicinei nemaiîntâlnite, în care ființa nu avea nevoie de alte substanțe înafare celei conținute de altă ființă, iar de-a lungul deceniilor s-a observat o longevitate fantastică în rândul celor creați și ținuți sub observație în laboratoarele britanice.

Pe lângă o viață lungă, dădeau semne de erudiție, o impresionantă viziune asupra legăturii dintre prezent și viitor, o memorie bună și simțuri ascuțite. Când s-a încheiat etapa cercetării și îmbunătățirii organismului acestora, s-a concluzionat de comun acord, tacit, că roboții erau acum depășiți. De o ființă umană, cine-ar fi crezut? Sau, una care fusese umană.

De-atunci, s-au multiplicat, au crescut într-o cultură individuală și au ajuns să ia decizii mai bune decât orice specialist.

Implicați în educație, economie, turism și politică, ușor le-a fost să-și demostreze aptitudinile și să ajungă pe scaun de președinte.

O asemenea apariție, potrivită pentru a fi numită Introducerea celor ce urmează, își amintește Renata, o persoană care mi-a acordat șansa de a-mi povesti pe îndelete și pentru înțelegerea oricui cum au fost acei ani.

Veniți, luați loc, să auzim împreună cum era pe atunci.


---------------------------------

N.A.

Hm, cred că tocmai am creat o nouă formă acestui (viitor) conținut.

A vampirului- în curs intens de editareUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum