El era un nimeni pe când toți il luau in derâdere .
Cel mai bine știa doua lucruri :
1.Sa viseze.
2.Versurile sale ,compuse mult dupa ce noaptea punea stapanire pe cladiri si udate cu lacrimi, puteau trimite săgeți fierbinți spre oricine le-ar fi ascultat .
Nu era admirat .
Nu era susținut.
La un moment dat , simțea ca ei il încolțesc .Atunci ea și-a întins colții spre el ,lasandu-l vulnerabil .
La un moment îi era frica de oameni .
Fiecare an din viață i-a marcat sufletul. L-a schimbat ca persoană ,el spunând ca in drumul spre succes s-a pierdut pe sine ,lăcomia
acaparandu-l .
Dar ei stiu ca el se afla acolo ,sub măștile ce le poarta .Ei ,ființe ce il admiră .Ființe pe care nu le cunoaște personal,dar stie ,adora si mulțumește existenței lor.Ființe împrăștiate de alungul unui planiglob prăfuit .Ele stiu ca nu e așa. Stiu ca in fiecare lăcrima vărsată spre fericire se afla adevăratul sau suflet .Adevărul ascuns după ziduri ridicate in vreme e văzut de acei ochi de cristal .Ochi ale căror culori se aseamănă aurorei boreale ce aduce sărbătoare in Nord .
Ochi ce nu pot fi purtați de oricine.
CITEȘTI
Confesiuni
RandomDecât un anonim cu mii de gânduri ,mii de sentimente ,mii de idei si concepte . ~Lumea e la fel ca oceanul ,mare ,rece si neîndurătoare ~
