The Fallen Angel

Capitolul 1 - Hoțul

            Băiatul stătea alături de prietenii săi la marginea unuia dintre multele sate din China . Acesta era inima legendelor , și a artelor marțiale din întreaga Asie . Era o vale mică , liniștita , cu case frumoase , specifice . Valea era tăiată de un râu , și înconjurat de munți . Sus , in vârful unuia dintre ei se găsea un templu uriaș , unde , după cum spuneau locuitorii , maestrul Tao Qui învața copii satului arte marțiale străvechi .
           In sat , toată lumea știa pe toată lumea . Fiecare om își dădea binețe unuia celuilalt , și fiecare știa unde sta fiecare . Satul nostru era împodobit de cireși , care infloreau in aceasta perioada a anului .

            Ocazia perfecta pentru Lucien și prietenii lui sa se strecoare și sa fure ceva . Da , era hoț . Traversa China alături de cei trei prieteni ai săi , și fura din fiecare sat .
             Toți erau orfani , sau cu un trecut sumbru , ceea ce explica multe .
             Lucien era un astfel de copil . Era orfan , și in afara de nume nu își mai amintea nimic despre vechea lui viața . Dar asta nu îl deranja .
              " Probabil ca dacă as fi știut mai mult as fi suferit mai tare " Își spunea el . Și avea dreptate ....

                Dar hai sa o luam cu începutul .

                Era o zi de primăvara însorita . Fiecare om trebăluia prin sat . Puteai zice ca este o zi normala . Niciunul dintre locuitori nu se gândea ca prin copaci , patru copii nu mai mari de noua ani pândeau un stand cu pâine calda .
               După cum v-ați aștepta Lucien conducea aceasta "Operațiune " .
                Ochii săi de culoarea chihlimbarului priveau omul subțirel care își păzea marfa . Deodată acesta fusese chemat și își abandona postul .
              " Ocazia perfecta " se gândi băiatul . Își caută prietenul in copacul de pe partea cealaltă a drumului , chiar lângă stand .
                Îl zări curând și ii făcu semn . Băiatul dădu din cap și apoi scoase un zgomot de pasare . Aici ceilalți doi băieți intrau in acțiune . Trebuiau sa distragă atenția oamenilor ca sa ii dea răgaz băiatului de lângă stand sa fure pâinea .
                Cei doi băieți coborâra din al treilea copac . Unul era subțirel , dar înalt , cu ochii albaștrii și parul blond , iar celălalt era dolofan și scund . Era saten și avea niște ochi căprui . Copii se puseseră pe treaba . Trebuiau sa mimeze o ciocnitura , iar apoi cel blond trebuia sa se prefacă rănit , pana ce pâinile erau luate de Lucien și de celălalt băiat , Akito , și apoi sa dispară .

Lucien privi cei doi băieți . Blondul se rostogolea pe jos cu mâna la genunchi . Ii făcu semn lui Akito . Cei doi coborara ca doi ninja din copac , și fiecare lua câte pâini putea cara . Nu mai puteau sa urce in copaci , deci trebuiau sa traverseze pana la ieșirea din sat .
           Nu mai statu pe loc și porni , alergând umăr la umăr cu Akito , depășindu-l uneori . Lângă micul pod de deasupra râului ce despărțea satul de restul ; se întâlnira cu ceilalți doi .
           Noii-veniți nu spuseseră nimic , trebuiau sa se concentreze sa iasă cât mai repede din sat .

            Deodată un bătrân apăru la capătul podului . Ceilalți îl ocolira , dar Lucien se lovi de acesta , scăpând pâinile . Se uita cu Tristețe către restul . "Nici măcar nu s-au uitat " se gândi el .
            Își ținu lacrimile , și se ridica scuturându-se . Omul stătea drept și zâmbea mulțumit .
           Lucien se încruntă , și își strânse pâinile . Omul prinse brusc o fata serioasă .
            - Știi ca alți oameni au muncit pentru acele pâini ! Spuse el incruntandu-se ușor .
              Era un om înalt . Avea o pelerina lunga , cenușie , o barba albă ce ii ajungea pana la mijloc , si doi ochi verzi scânteietori .
Lucien ofta silențios . Nu avea cale de scăpare . Parul sau asemenea penelor corbului era plin de praf din cauza cazaturii .
- Pot sa plec ? Întreba el la un moment dat simțind cum își pierde răbdarea .
- Sigur ! Poți pleca și sa continui sa furi . Sau poți sa rămâi si sa duci o viața mai buna .
- Cum ? întreba Lucien sceptic.
- Pai ai putea sa te antrenezi alături de alți copii de vârsta ta la Palatul de Nord . Pari sa ai potențial ...
Lucien cântări situația . Intr-adevăr , putea avea o viața mai buna , dar .... " De ce m-a întrebat fix pe mine ? "
- Și cu prietenii mei ce se va întâmpla ? Dădu el glas la a doua sa problema .
- Ei nu s-au uitat înapoi , nu ? Spuse bătrânul .

Băiatul se mai gândi câteva minute , si decise sa rămână cu bătrânul . " O sa vadă și ei cum este sa fii lăsat in urma "
Cei doi pornira la drum . Lucien încerca sa își ascundă curiozitatea . Acum ca se plimbau linistiti , copilul putea sa analizeze mai bine satul . Era chiar frumos , cu acoperișurile rosii , ghirlandele cu lampioane chinezesti , și cireși infloriti .

              - Uite acolo ! Omul ii făcu semn către vârful unui munte din apropiere . Acolo e Palatul de Nord .

              Privirea lui de chihlimbar încerca sa descifreze ceva printre norii deși ce acopereau o buna parte din vârf .

               " Poate viața mea va fi mai buna aici " încerca el sa fie optimist .

                 Doar dacă ar fi avut dreptate ...

___________________________

          In primul rând vreau sa ii mulțumesc încă o data lui - Morfin pentru coperta . 😘
Ei bine aceasta a fost prima mea idee , deși mai lucrez și la ceva cu vrăjitorii . Sincer , cred ca primul capitol a fost puțin grăbit , si scurt , dar următoarele vor fi mai lungi , si mai detaliate ...

Pana acum ... Păreri ?