Azil...Aici stau. De când mă știu... Am 29 de ani. Privesc mereu aceeași imagine: fericirea.
Dar dacă nu aș mai privi?
Întrebarea asta mi-o pun mereu... S-a întâmplat ca într-o zi, nu știu de ce, să vreau să-mi scot ochii. Am scos,însă, doar unul. Sângera foarte mult. Nu m-am dus la vreun medic.
Mi-am pansat zona în care nu se mai afla ochiul, iar lumea mă privea ciudat. Exista o fată pe care o plăceam. Mai exista încă un băiat care o plăcea.
Cei doi se plăceau unii pe alții. Au ajuns împreună... Eu eram prietenul cel mai bun al tipului.
Într-o noapte, când l-am prins pe banca din curtea azilului, i-am scos ochii.
Cel puțin e viu. Cât despre iubita lui...
Fără ochi, de asemenea.
Într-o zi, m-am întrebat:
"De ce să nu fac eu o colecție de ochi?"
Asta am făcut. Doar că...
"Oare ce gust au?" m-am întrebat.
Așa că... Am mâncat. Au fost buni.
În prezent... Am lăsat întreg azilul fără ochi, părăsind locul, și în fiecare noapte...
Hoinăresc pe străzi, în căutare de hrană de a mea.
Nu se știe când trec pe strada ta.
CITEȘTI
CREEPYPASTAS
HorrorAceastă carte se poate baza fie pe fapte reale (trăite de mine), cât şi ficţionale, de la poveşti, până la poezii. Sper să vă placă ceea ce citiţi.
