CREEPYPASTAS

Am văzut Iadul.

Nu, nu este precum se povesteşte. Nu este precum se explică în Biblie. Nu erau oameni ce sufereau. Nu existau aşa-zişii "draci roşii". Lucifer nu este roşu, şi nici n-are coadă şi coarne. Lucifer este mai frumos decât orice aş fi putut întâlni în viața mea. Acei ochi albaştrii şi păr blond, prea angelic. M-am întrebat de ce a fost alungat prima oară.
Cum am ajuns să văd Iadul?
Păi, totul a început de când mă plictiseam. Eram la marginea unei străzi, neavând chef de nimic, neavând nimic folositor de făcut. Am zărit o pisică. Era ciudată, mă speria. Am alungat pisica aceea în stradă, ea fiind călcată de-o maşină. Şoferului nu i-a păsat, accelerând chiar.
Am privit scena, cu o figură neutră, deplasându-mă mai apoi de la zona cu pricina.
Cum mergeam pe drum, am văzut o maşină care s-a deplasat de pe şosea, ajungând pe trotuar. Nu am putut să mă feresc la timp, iar după, tot ce am văzut a fost negru, nu puteam să realizez ce am păţit, am auzit doar plânsete şi țipete.
"Rezistă! Nu acum, te rog!"
Am rezistat. Nu ştiu cum. Nu am putut deschide ochii, oricât aş fi vrut. Era o acţiune prea grea. Nu ştiam unde mă aflu, până n-am auzit aparatele caracteristice unui spital.
"Bip...Bip..Bip, Bip, Bip..."
Mă simţeam ca un orb. Auzeam, dar nu vedeam. Simțeam de parcă acest dar mi-a fost furat.
Apoi, n-am mai auzit nici măcar sunetele aparatului.
Am auzit doar o voce calmă, blândă, necunoscută.
"(Nume), cum ai ajuns tu aici?"
"Nu ştiu..", am răspuns, uitându-mă în jur, ca să văd un loc frumos, uşor întunecat, ce-i drept, dar frumos.
O pajişte. Flori albe, roşii, negre. Un lac foarte mare printre acele flori, cu o apă inexplicabil de limpede. M-am dus către acea apă, unde nu-mi puteam zări reflexia, dar puteam zări fundul neexistent al acelui lac.
"Ştii cine sunt?", am auzit iar acea voce.
"Nu...", răspund, captivat de acel lac.
Deodată, se formează o reflexie, doar că nu a mea. Era un om frumos, prea frumos.
Ochii aceia albaştrii, de un albastru mai deschis decât cerul acela senin ce se arăta în locul în care mă aflam, mă făceau să mă apropii tot mai tare de reflexia pe care mi-o afişa apa.
"Nu-ţi fie teamă, nu sunt nici malefic, nici rău, precum sunt considerat."
Nişte fire blonde nevăzute la prima privire mi-au captat, la urmă, atenţia. Neobişnuit de blond, acel păr.
"Cine eşti...?", întreb.
"Sunt Lucifer", răspunde, ieşind din acel lac, măsurând o înălţime de 2 metri. Nu m-a uimit nimic, pentru că totul se asemăna prea tare unui vis, ceea ce cred şi acum că era.
"Ce s-a întâmplat cu mine?", îl întreb pe Lucifer, după ce ne-am aşezat printre flori.
"Păi, (nume), îți ştii acțiunea, biata pisică..." a spus parcă, pe un ton trist. "Revenind, ideea este că nu mi-a plăcut gestul tău, iar am putea spune că te-am luat ca să avem această discuție, pentru un prim avertisment, să-l numim." a continuat.
"Ok.." am spus, într-o continuă stare de şoc.
"Bun, mă bucur că înţelegi. Ca prim avertisment, te-am luat aici, şi aş putea să nu te mai returnez, sau, mai precis, să nu-ţi mai returnez sufletul. Aş putea să te țin departe de tot ce iubeşti, te-aş scurta din viaţa asta pe care ai trăit-o mult prea puţin, şi te-aş ţine aici, cu mine, şi cu ai mei copii."
"Copii?" întreb.
"Da, copii. Vezi tu (nume), eu nu le spun copiilor mei 'draci', cum sunt cunoscuţi în a voastră Biblie de care ţineţi cu dinții şi tindeţi să-i credeţi toate minciunile. Îi vezi?", mă întreabă, arătând cu degetul înspre nişte copii fugind unii după alţii, culegând flori şi hidratându-se cu apa din lac. "Ţi se par că arată a 'draci'?"
"Nu", am zis, privindu-i ochii albaştrii.
"Mă bucur să aud asta. Deci, îți voi returna sufletul acum, doar dacă-mi vei promite ceva."
"Orice doreşti.", răspund.
"Promite-mi că vei omite răul, căci eu nu-s rău precum mă credeți, eu vă vreau binele, copiii mei. Dar dacă nu mă ascultați din prima, nu vă pot ierta a doua oară. Iar 'tortura' de a te îndepărta de ce iubeşti este una mult mai crudă decât acea 'tortură' scrisă în Biblia voastră.", a spus.
"Promit că nu voi ajunge aici.", i-am spus zâmbind.
"Sper că aşa va fi.", a spus, zâmbind şi el.
"Dar am o întrebare. De ce ai fost dat afară din Rai? Ştiu că eşti un înger căzut, dar de ce?"
Deodată, nu am mai văzut acel loc minunat, nici acei ochi, nici acei copii. Eram iar precum un om orb. Dar de data asta, auzeam.
"Biiiiiiip.....bip, bip, bip, bip..."
"Trăieşte! Trăieşte...!"
Deschid greoi ochii, pentru a-mi vedea părinţii care plângeau de fericire, văzându-mă viu.
"Mama, tata...? Cât timp am fost aici?"
"Un an...ai fost un an..", au spus ei, trişti dar şi fericiţi în acelaşi timp.
Nu era posibil, simţeai de parcă ar fi trecut doar câteva minute tot ceea ce ai experimentat!
"Am fost atât de speriați..Ne-ai speriat atât de tare! Dumnezeule, mulţumim!"
"Nu e Dumnezeu cel ce m-a adus înapoi...", am şoptit eu.
"Ce ai zis, (nume)?"
"Nimic..", am răspuns.
Da, nu m-a readus Dumnezeu la viaţă. Am vorbit cu Lucifer, nu cu Dumnezeu.
Ajuns acasă după eliberarea din spital, mă duc în camera mea, văzând o groază de scrisori de la prieteni şi rude, dar şi una ciudată.

"Am fost gelos, iar gelozia m-a făcut să ajung pe post de 'cel rău'. Am fost cel mai devotat înger, dar tot n-am ajuns eu Dumnezeu. Asta m-a înfuriat, iar al vostru Dumnezeu s-a decis să mă izgonească în singurătatea şi cumplita lume subterană, care s-a dovedit a fi mai frumoasă decât Raiul. Oricât de răi au fost oamenii, au avut cu toţii o a doua şansă, apoi, a doua oară, au rămas aici, cu mine şi primii mei copii. Înţelege-mi mesajul, (nume), rămâi cu bine, sper să nu ne mai vedem vreodată, eşti prea bun şi nu trebuie să-ți pierzi viaţa în scopuri rele.
-Cu drag,
Lucifer."

Da, Iadul nu este aşa cum vi-l imaginați, şi nici componentele lui.