CREEPYPASTAS

Polonezul cu jucării

Te-ai trezit. Pur și simplu pe o potecă. Conducea la unul din vecinii tăi care se mutase de curând acolo.
Ai ajuns la casa vechiului tău vecin.
"Bună" ai spus. Atât. Nu ți-ai putut da seama dacă era dimineață, după-amiază sau seară. Totuși, era amuzant de întunecat afară.
"Bună" a răspuns și el.
"Cum am ajuns aici?" ai întrebat.
"Nu mă întreba pe mine." a răspuns vecinul.
Era ușor straniu să nu știi cum poți ajunge undeva. Posibil conștiința te-a condus aici. E straniu ce-ți poate face conștiința.
"În fine.." ai spus tu, scărpinându-ți capul.
"Da, apropo... Ne cunoaștem de mult, ar trebui să te avertizez de ceva, nu-s sigur dacă știai sau nu deja" a spus fostul tău vecin, ușor tulburat de ceea ce urma să zică. "A început să umble prin zone -cam prin toate- o persoană. Nu e o simplă persoană. Pe aici i se spune 'Polonezul cu jucării'."
Ai început să râzi. Cum poți numi o persoană "polonez"?
"Nu râde, serios. Este înspăimântător ce-ți poate face dacă doar te întâlnești cu el pe drum."
Te-ai oprit din râs. Ai tras o gură mare de aer, apoi ai eliberat-o.
"Dar de ce polonez?" ai întrebat.
"Se spune că o singură persoană a reușit să scape de el, și a căutat limba pe care o vorbea. A spus că vorbea poloneza."
"Și ce a spus?" ai continuat să întrebi.
"Păi... A spus :' powiedzieć Bye'.''
"Ce înseamnă?"
"Înseamnă: 'Spune pa." a spus el, cuprons de teamă.
"Dar tu de unde știi?" ai întrebat, crezând lucruri ciudate.
"S-a întâmplat să dau de acea persoană, care mi-a spus aceste lucruri fără să întreb. În orice caz, am devenit mai curios, și am pus aceleași întrebări ca tine, dar când am pus întrebarea de final, mi-a răspuns : 'Fiindcă eu i-am fost victimă, dar am supraviețuit'."
Asta ți-a dat fiori. Era de-a dreptul greu să-i mai ieși din casă acum.
"Dar... Cum îmi pot da seama că se apropie măcar?" ai spus, cu vocea tremurândă.
"Asta este... Nu-ți poți da seama.." a spus, ștergându-și transpirația de pe frunte, ironic fiind faptul că nu era cald.
Te-a condus înspre ușă. Vedeai ușa un lucru prea imens în fața ta. Nu voiai să mai ieși afară din acea curte, în special din casă. Doreai să rãmâi. Dar, te-a împins afară din casă, și a tras ușa după el, trântind-o cât de tare și sonor s-ar fi putut trânti o ușă.
Acum, aveai câțiva pași de făcut până să-i părãșești curtea. Ai făcut un pas, mic, mic, cât al unei furnici. Inima deja-ți ieșea din piept, doar cu gândul că s-ar putea afla afară, acolo, așteptându-te, tăcut, să te omoare.
Ai alergat, până la poartă, apoi ai deschis-o.
Când ai dat cu privirea în dreapta, nimic. Ai oftat ușurat. Dar... Când ai dat cu privirea în stânga... Te-a cuprins frica. Ai văzut o simplă minge. "Doar i se spunea 'Polonezul cu jucării. Sigur e a lui." ai gândit.
Ai dat ușor cu șutul în minge, ea ducându-se în umbre. Nici după 10 secunde, migea a ajuns, exact cum a fost, pe locul de pornire.
Era prea înspăimântătoare această scenă ce s-a întâmplat în mai puțin de 10 secunde.
Ai stat, nu te mișcai. Pur și simplu nu puteai să te miști. Apoi, a venit ceva, mai tulburător. Ceva ce te făcea să plângi, aveai o fobie de așa ceva:colvni.
Se apropia, o mașină de colvni. Sunetele de făceau să plângi. Lacrimile și teama aceea te acaparau prea tare. Apoi. Ai auzit.
" Powiedzieć bye".
Când ai auzit așa ceva, șiroaie de lacrimi ți-au ieșit din ochi, și ai luat-o la goană, pe poteca pe care ai ajuns aici. Polonezul te-a ajuns.
Ți-a cuprins umărul, și te-a rotit cu fața ta înspre a lui.
" Nie działają"
Nu ai înțeles ce a spus, dar a sunat prea înfricoșător modul în care a zis-o.
" Zagrajmy" a spus, după zâmbind.
Ai țipat, apoi, te-ai zbătut cu toată forța, reușind să scapi, continuând să fugi cât te țineau picioarele. Parcă nu mai ajungeai unde ai fost. Parcă dura o veșnicie.
Polonezul te-a prins iar, dar te-ai lăsat în jos, și când te-ai ridicat, i-ai dat un cap în gură, fãcându-l să se dezechilibreze puțin.
Ai prins aceasta ca fiind o a doua șansă la viață, și deci ai gonit din nou.
Ai ajuns, în sfârșit, de unde ai plecat.
Deodată, un somn te acaparase.Nu voiai să dormi, dar pleoapele făceau ce-și doreau.
.
.
.
.
.
Ai deschis ochii. Te aflai... Nu acasă, în orice caz. Era o cameră. Albă. Ai dat cu privirea în stânga. Un geam ușor deschis. Ai dat cu privirea ușor în dreapta, de teamã să nu vezi ceva înfiorător. Din fericire, ai văzut doar perfuzii. Erai în spital.
Părinții au intrat, panicați.
"Ce ai pățit?!"
"Unde ai fost, ne-ai speriat așa de tare!"
Spuneau ei, printre lacrimi și sughițuri.
"Am fost.. La fostul nostru vecin."
"Ce tot spui acolo?" te-a întrebat maică-ta, nedumerită. "Nu s-a mutat nici un vecin de la noi."
"Dar... Mi-a spus.. De acest Polonez cu jucării. L-am văzut! Este înspăimântător!" ai spus, dând să te ridici.
Mama ta ți-a ridicat bluza, iar tu ai văzut ceva ce te-a șocat: nimic. Erai sigur că îți prinsese o gheară în burtă, din plin.
De aceea se pare că leșinasei. Dar totuși, acolo era nimic.
"Mamă, tată! Aici era o rană!! Una gravă, vă asigur!" ai spus, plângând și țipând și sughițând.
"Calmează-te, te rog." a spus tatăl tău. "Nu ai nimic, ok?"
"Ba am! Am o rană la burtă tată!!" ai ridicat tonul, înfuriindu-te căci nimeni nu te credea.
Părinții tăi și-au aruncat priviri, apoi au părăsit camera.
După jumătate de oră, un doctor a intrat în sală, și te-a injectat cu ceva, care ți-a provocat somn.
.
.
.
.
Când te-ai trezit, credeai că ești, în sfârșit, acasă. De fapt, nu era așa. Erai în alt spital. De data asta, părinții tăi nu se mai aflau acolo.
Ai văzut niște jucării. Ai văzut că mai ai un coleg.
"Unde naiba mă aflu?!" ai spus cu vocea ridicată.
"Huh? Cum unde?" a spus râzând. "La spitalul de nebuni, prostuțule!"
De ce ai ajuns aici? Nu aveai ce căuta aici.
"Nu! Trebuie să ies! Trebuie să zic poliției de Polonez!!"
"Nu are rost." a zis el, jucându-se cu o minge de fotbal.
"Cum să nu aibă rost?!" ai zis, ridicând tonul în semn de protest.
"Fiindcă și eu am încercat, dar nu a avut sens."
"Stai..." ai spus, fără a țipa, calm.
"Ce?" a spus, zâmbind.
"Tu ești cel ce a supraviețuit Polonezului?!" ai spus, ușor încântat.
"Da.." a spus, zâmbind ușor, cu ochii în jos.
"Și cui ai spus despre ce ai pățit?"
"Poliției, dar nu m-a crezut. Și, ei bine, iată-mă aici!" a spus, râzând ușor.
Te gândeai: Cum a spus doar poliției dacă fostul tău vecin ți-a spus că i-a spui lui?
"Dar... Doar poliției?" ai întrebat.
"Dap. Și nu m-a crezut." a spus, continuând să se joace cu niște plușuri.
"Și... Nimănui? Absolut nimănui?" ai continuat să repeți.
"Nu, nu ar fi avut sens."
Asta ți-a dat un fior foarte mare pe șira spinării...
"Dar cine i-a spus oare fostului meu vecin..?" ai gândit cu voce tare.
"Fost vecin? Nu țin minte ca pe acea potecă să fi fost vreo casă sau ceva de genul." a răspuns, luând un cuțit de jucărie.
Asta te-a făcut să ai un sentiment mai ciudat decât îl aveai până acum.
S-a apropiat de tine, zâmbind.
Avea cuțitul de jucărie, și un urs de pluș.
"Cumva a zis: ' powiedzieć bye'?" a întrebat, apropiindu-se de tine, cu plușul și cuțitul.
"Da.."
"Și i-ai rãspuns?"
"Nu.."
Atunci, a băgat cuțitul în urs, zicând:
"În locul ursului ăstuia puteai fi tu dacă nu scăpai" apoi a început să râdă.
Aveai un sentiment tulburător față de scena asta, dar ai decis să-l ignori.
.
.
.
.
Era ora de culcare. Te-ai decis să te bagi în pat, și să dormi, încercând să crezi că totul a fost un coșmar.
Deodată, auzeai diferite cuvinte:
" Zagrajmy"
" Nie działają"
" spojrzeć clown"
" Chcesz grać w piłkę?"
Și când ai deschis ochii, ai văzut ceea ce nu prea trebuia să vezi, auzind cuvintele:
" powiedzieć bye"
Știind ce înseamnă ai rostit un înfricoșat "Bye".
Și totuși, nu a avut sens să mai spui ceva....

■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■
Notă :

Zagrajmy-hai să ne jucăm

Nie działają-nu fugi

Spojrzeć clown-uite clovnul

Chcesz grać w piłkę?-vrei să ne jucăm cu mingea?