Joc Periculos

Capitolul 8

Nu am incercat să scap din brațele lor fiindcă știam că nu am cum să scap,  tot ce puteam face era doar să înrăutățesc situația.

Cei doi m-au dus spre o mașină, unde m-au băgat împingându-ma cu putere. Cei doi se urca si ei, unul in stânga iar celălalt in dreapta.

După un drum de 15 minute, am spart liniștea:

- Unde mă duceți?

Cei doi se întorc spre mine si spun in cor:

- La șeful nostru.

- Cine este șeful vostru?

- Vei vedea când il vei întâlni.

Am analizat situația si mi-am dat seama că nu am șanse de izbândă cu trei oameni înarmați si întru-un loc atât de mic asa că m-am așezat mai confortabil si am tăcut din gură.

După alte câteva minute ei opresc la o benzinărie de unde șoferul pleacă să facă plinul si merge să plătească. Dar nu se mai întoarce.

Au trecut deja 20 de minute si el nu s-a întors. Si asta au observat-o si cei doi de lângă mine.

După ce își spun câteva cuvinte într-o limba pe care eu nu o cunosc unul dintre ei coboară si plecă spre magazinul benzinăriei care este cam întunecat .

Timpul trecea, cei doi nu se mai întorceau. Mă bucurăm gandindu-mă că poate li s-a întâmplat ceva si sunt la un pas să scap. Dar imi este si frica, fiindcă nu stiu cine este în spatele faptelor acestora.

Bărbatul care a rămas cu mine scoate de sub scaun o pereche de cătușe si pe care una o leagă de mana mea si cealaltă portiera mașinii.

Dacă nu aveam mâinile de dinainte legate cu sfoară acum eram deja plecată dar viața nu tine mereu cu mine.

- Stai aici! Mă întorc imediat.

Si a ieșit, lasandu-mă singura in mașină.

Am inceput să caut ceva cu care să îmi scap mana dar in zadar. Mașina era goală. Nici măcar un fir de păr .

Deodată ușa se smucește tragandu-ma si pe mine cu ea, facandu-ma să ma lovesc cu putere de usa.

Capul îmi bubuia puternic iar ochii nu vroiau să se deschidă. Îmi simțeam mana liberă si cineva care mă ridică punandu-ma pe bancheta din spate. Dar întunericul m-a cuprins ducandu-mă intr-un tărâm necunoscut.

                              ***

Îmi deschid ochii cu greu, provocandu-mi o durere puternica în zona frontala. Îmi pun mâna pe frunte si masez ușor, încercând să diminueze durerea.

Cu greu m-am ridicat în capul oaselor încercând să recunosc locul în care mă aflu.

În jurul meu era bezna, unde nu puteam să destind nimic. Am pipăit lucrurile încercând să gasesc o usa pe care să pot iesi de aici.

Din cate am aflat prin pipăite singurele lucruri din camera sunt patul, dulapul si un scaun.

Intr-un sfârșit am aflat ușa care era deschisa. Am apăsat pe clanța si am deschis ușa încet.

Am dat de un hol slab luminat in care pereții erau negri si tavanul alb. Totul era simplu, ici colo se mai afla un tablou. Am încercat toate cele 6 usi dar  erau închise. Asa că am coborât scările.

Din cate am observat eram intr-un penthouse de mărime mica si frumos aranjat. Cui ii apartine chiar are gusturi bune.

De undeva se auzea un cântec de pian. Nu recunosteam melodia dar era una trista, dar foarte pătrunzătoare.

Am mers în living de unde se auzea muzica. La pian stătea un bărbat la bustul gol, dar nu-i vedeam fața fiindcă era întors cu spatele la mine. Am mai facut doi pasi dar m-am împiedicat de o cutie care nu avea ce cauta acolo.

Cand să mă ridic muzica s-a oprit, iar doua brate m-au ajutat să mă ridic.

M-am pus din nou pe picioare si mi-am ridicat privirea spre salvatorul meu si am dat de doi ochi negri ca noaptea, atât de patrunzatori si linistiti.

Mi-am luat cu greu privirea dintra lui mi-am umblat privirea pe fata lui si m-ai jos dar am ramas blocata cu privirea pe pieptul si abdomunul său bine lucrat si bronzat.

M-am dat un pas inapoi si l-am întrebat raspicat:

- Cine esti?

- Un multumesc ar fi destul pentru că ti-am salvat fundul.

- Multumesc. E mai bine? Spun eu nervoasă.

-  Da. Si încă ceva... Nu trebuie să fii asa de tafnoasa.

- Bine. Acum spune-mi cine esti?

- Josh Bower.

- Bine Josh, si acum spune-mi ce vrei de la mine?

- Dacă te-am salvat de la o moarte sigura înseamnă că vreau ceva de la tine? Mă întreabă el pe un ton foarte serios.

M-am uitat atenta la el si mi-am dat seama că spune adevarul.  Dau din cap negativ si mă mai dau un pas înapoi.

- Atunci voi putea să pleca.

- Eu cred că ar mai trebui să te odihnesti putin, fiindcă arati cam palidă iar rana de la cap nu s-a închis încă.

Spunea adevarul: chiar nu mă simteam atât de bine. Capul încă îmi bubuia puternic.

- Mă cunosti? Îl întreb eu.

- Chiar nu îți mai aduci aminte de mine?

L-am analizat mai bine,încercând să îmi aduc aminte de fața lui. Fața lui îmi părea cunoscuta.

- Ai fost cel care ma salvat de la înec pe clasa a X- a,nu-i asa?

- Da, eu sunt.

- Doamne ce te-ai schimbat de atunci.

- Ce să zic, sala mi-a devenit cel mai bun prieten.

În clasa a X-a,  când a fost data o petrecere la lac Josh m-a salvat după ce cineva m-a împins in apă, unde am ramas blocata de o rădăcină din apa. Pe vremea aceea nu stiam să înot, dar dupa întâmplare am început să i-au lectii. Josh era în ultimul an si era putin mai plinut,  iar pe vremea aceea era si plin de acnee.

Acum pare de nerecunoscut. S-a mai înălțat putin, are un corp de invidiat si atât de apetisant, este bronzat si parul saten îi este ciufulit într-un mod sexy.
Atunci doar i-am multumit si nu am mai vorbit niciodata. Asa că nu stiu nimic despre el.