37.Orfelinatul din Bucuresti

57 4 0
                                    

De-a lungul anilor au apărut o serie de poveşti despre demonii şi fantomele care apar în casele abandonate sau rămase fără proprietari din Centrul Istoric. O astfel de casă, care odinioară a fost orfelinat se află chiar pe celebra stradă Franceză, presărată cu terase şi cluburi. Legenda spune că în acest imobil, aflat la numărul 13, este bântuit de nici mai mult, nici mai puţin de 203 spirite de copii. În orfelinatul de pe strada Franceză erau aduşi copiii străzii, chiar de către proprietar, pe nume Stavrache Hagi-Orman despre care nici până în prezent nu se ştie mare lucru. Acesta ţinea copiii în condiţii greu de imaginat, fără apă şi fără mâncare. Cei mai vechi locuitori din Centrul Vechi susţin că nu de puţine ori au auzit glasul copiilor care strigă „Apăăă, vrem apăăă!", cu toate că cei mai mulţi petrecăreţi care frecventează zona refuză să creadă asemenea poveşti. Puţin mai departe de strada Franceză, mai exact la câţiva paşi de Curtea Veche, undeva în spatele fostei Pieţe de Flori, o altă poveste demnă de romanele de groază se află sub crucea care marchează existenţa fostei Biserici „Sfântul Anton", cunoscută de cei mai bătrâni şi sub denumirea de Biserica Puşcăriei, unde la data de 23 martie 1847 a avut loc un incendiu ce a distrus şi alte clădiri din zonă. Legenda spune că, într-o seară liniştită când credincioşii se aflau la slujbă, biserica a fost brusc cuprinsă de flăcări. Trupurile zecilor de oameni arşi care se aflau în biserică au fost îngropate într-o groapă comună, peste care acum se află grădiniţa din spatele Pieţei cu Flori. Se spune că la capătul uriaşului mormânt a fost pusă o cruce, pe care acum este gravat un mesaj ce atestă existenţa bisericii. „Conceptul de mit urban nu este foarte ştiinţific. De cele mai multe ori, este lansat în media şi preluat pentru că are priză la public. Este normal ca în fiecare comunitate să se dezvolte astfel de poveşti care sunt mai mult o chestiune de etichetă. De obicei, aceste mituri urbane derivă din comportamentul deviant al unor indivizi şi din lipsa de informare", explică sociologul Alfred Bulai.

Legende HorrorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum