Dear me

Before (2)

Au mai trecut câteva luni de când am fost bătută de iubitul prietenei mele primă oară. De atunci, s-a repetat totul de 2 ori. Aceleași lovituri, aceleași înjurături, aceeași durere. Puteam spune ca m-am obișnuit.
Intre timp am încercat sa imi schimb prietenii. Daca se puteau numi așa. Nu sunt decat niste oameni care imi cunosc numele. Nu imi stiu povestea, nu imi stiu tăieturile, nu imi stiu mintea. Ne împărțim câteva ore din zi împreună si atât.
Printre aceste persoane era, in schimb, si el. Mi-a captivat atenția de la început. Înalt, brunet, cu niste ochi in care se întâlnea nuanța maronie a pământului cu verdele proaspăt al ierbii. Constituția musculoasă ma făcea sa ma simt atât de mică pe lângă el.
Zile întregi am stat afara cu toții dar nu am îndrăznit sa ii spun vreun cuvânt. Mi-era mult prea frică de respingerea lui si de ironiile celorlalți. Am preferat mereu sa stau in banca mea, sa nu deranjez pe nimeni cu prezența mea, dar si sa nu imi fac simțită lipsa.
In aceste zile m-am apropiat destul de mult de Kate. Ne-am povestit viețile si am fost surprinsă sa vad ca nici viața ei nu a fost bună, chiar daca dupa cum a spus si ea, "in comparație cu viata mea, ea a fost o prințesă".
-Tu nu prea vorbești, nu? ii aud vocea atât de aproape de urechea mea, ca o șoaptă, intrerupandu-mi șirul gândurilor.
-Uh, nu prea, ii răspund timida, moment in care imi simt obrajii cum iau foc.
Prima si ultima mea relație nu a fost prea frumoasă. M-am văzut in fața iubitului meu si a fostei cea mai buna prietena, cea din vina căreia mi-am luat și bătaie dupa, chiar daca tot ea a fost o curvă cândva si am iertat-o, împreună, sărutându-se. Partea cea mai dureroasă a fost ca erau împreună de aproape cât timp am fost eu cu el. Partea care m-a distrus psihic a fost faptul ca scuza lui a fost "eh, oricum erai mult prea urâtă si imi era rușine cu tine". Din acel moment m-am închis si mai mult in mine si am încercat sa evit orice persoana. Apariția acestui băiat misterios in prezent nu făcea decat sa ma facă sa ma simt si mai inconfortabil.
-Nu m-am prezentat oficial. Sunt Mark.
-Alice.
Întinde mâna înspre mine si tind să ezit in a-i urma gestul. O secundă de contact vizual însă si imi e de ajuns sa ma pierd în ochii lui.
-Oricât de frumos ar fi numele, nu se poate compara cu frumusețea ta, spune sarutandu-mi mâna.
Zâmbesc timid si ii mulțumesc in minte prietenei mele care s-a băgat intre noi sa ma cheme cu ea la magazin.
-Ce vrei sa luăm? o întreb, scotandu-mi o țigară din pachet si aprinzand-o.
-Cred ca niste energizant, sau cafea, sau suc. Nu știu. Ce vrei?
-Ar fi bun ceva cu cat mai mult alcool acum dar cum nu se poate ma rezum la un Hell.
-Băutura altă dată scumpo.
Ne întoarcem după la prietenii noștri si cum ajung, simt o privire arzătoare pe mine.
Niciodată nu am putut spune ca sunt frumoasă. Parul blond si ochii verzi combinați cu albastru imi dădeau un aer strain, nordic. Corpul meu arată destul de ok, ținând cont ca pe lângă talentul de macelar exersat pe propriul corp, imi canalizez furia prin sport. Am avut norocul mereu sa fiu înaltă si slabă, ceea ce a întors câteva priviri asupra siluetei mele de-a lungul vremii. In schimb, complexele mele sunt legate de acnee. Este de câțiva ani, de când aveam vreo 12 13 ani, si nu trece orice as face. Moștenire genetică de la dracul in persoană. Nu m-am bucurat niciodată de vreun compliment, știind ca următoarea replica ar fi fost "ai încercat sa faci ceva cu acneea?".
-Alice, fumezi?! a fost reacția tuturor, cu excepția lui Kate cand mi-am scos pachetul de țigări.
-Uhm.....
-Da, fumează, si? Facem același lucru toți de aici, lasati-o in pace.
I-am mulțumit prietenei mele cu un gest al capului discret pentru ca m-a salvat de la o discuție cu toți ceilalți.
După câteva ore in care abia am putut schița un zâmbet din cauza privirii lui Mark asupra fiecărui gest al meu, am plecat cu toții spre casă. Pe drum însă, Mark a insistat sa stea lângă mine.
-Vreau sa vorbim ceva numai noi doi in seara asta, imi poti da numărul tau de telefon?
-Un.. Da, sigur, ii spun nu atât de sigură pe mine.
Facem schimb de numere si când sa intru in scară imi sărută ambii obraji, facandu-ma sa roșesc.
Dupa ce intru in casă si mănânc, ma duc in camera mea si vad ca am un mesaj pe telefon:
"Nu știi cat imi place sa imi petrec tipul cu tine." - Mark
Zâmbesc si hotărăsc sa ii scriu înapoi peste câteva minute:
"De ce?"
Răspunsul lui este mult prea rapid pentru dimensiunea mesajului:
"Ești specială. Atât de frumoasa, de inocentă, atât de matură si atât de timidă in același timp. Nu știi cat ma farmecă prezența ta. Îți jur ca m-ai dat peste cap de când te cunosc, Alice."
Încep sa zâmbesc cand citesc mesajul si hotărăsc sa il recitesc de inca câteva ori, ca sa ma asigur ca e real. Cum nu mi-am gasit cuvintele sa ii răspund intr-un mod coerent, am ales sa nu ii zic nimic.
Tot treceau zilele si discuțiile noastre nu își puneau amprenta asupra modului in care ne comportam când eram afara. Totul părea normal intre noi. Nu ca nu ar fi fost. Eram doar doi prieteni destul de buni.
La începutul verii în schimb, dupa câteva luni de când ne cunoscusem, întrebarea lui m-a șocat:
"Alice... M-am îndrăgostit de tine, vrei sa fii iubita mea?"
Prietenii noștri se uitau la noi, asteptand răspunsul meu, Kate fiind la fel de emoționată ca si mine.
-Cred ca am putea încerca, zic, răspund dupa câteva secunde in care am procesat tot si am calculat rata de succes a relației.